RUGĂCIUNE ÎN VERSURI. … CA TĂMÂIA INAINTEA TA

CA TĂMÂIA INAINTEA TARUGĂCIUNE ÎN VERSURI. … CA TĂMÂIA INAINTEA TA

În anul 2002, la Editura Ariadna, Baia Mare, apărea volumul de poezii …Ca tămâia înaintea Ta, un succes de mare ecou, nu numai în plan literar, ci și cultural, în general privind, știut fiind faptul că, încă de pe atunci, preotul Radu Botiș era o personalitate marcantă a spațiului cultural (a transgresat de mult granițele băimărene, prin activa sa manifestare pe diverse și atât de numeroase paliere!).

Acest mănunchi de poezii, de o sensibilitate aparte, a fost premiat la secțiunea Volum de debut, în cadrul Festivalului PRO UNIONE, Ediția a II-a, Baia Mare, în decembrie, 2001, obținând premiul Editurii Ariadna, pentru poezie religioasă. De asemenea, această apariție tipografică marca atunci al patruzecelea titlu publicat la această editură, număr cu o simbolistică demnă de luat în considerare, în ideea în care, după cum se afirmă adesea printre noi, nimic nu e întâmplător. Această afirmație mustește de adânci semnificații, autorul este pe deplin conștient de profunzimile pe care le conține un număr esențialmente magic, sau sacru, mai bine spus. Creația (literar vorbind) presupune jertfă, jertfă de sine, jerfă de ceilalți. Patruzeci de zile de post, de rugăciune, de asceză, ”suire pe brânci”, ”frământare mii de săptămâni” în termeni arghezieni consacrați. ”Cuvintele potrivite” presupun nu numai ”slova de foc”, talentul-talantul cu care sunt înzestrați aleșii, harul, sclipirea de divinitate, care, la unii… devine explozie de lumină. Creație înseamnă și ”slovă făurită”, elaborată, lucrată, îndelung șlefuită și cizelată, precum un făurar sau un meșter artizan se apleacă asupra obiectului muncii și ostenelilor sale.

Homo artifex, Radu Botiș se dedică ardent Creației, într-o strânsă împletire cu vocația sa de teolog. Sălăjean din obârșii, clujean de formație intelectuală (licențiat al Universității Babeș-Bolyai, Facultatea de Teologie), maramureșean, în cele din urmă, părintele Botiș preia din cele trei zone cunoscute, mental, intelectual, spiritual, frânturi de trăire și de emoție. Acest lucru transpare în mod evident în versurile sale, în limbaj, în modurile de manifestare. Poeziile cu tematică religioasă, până la apariția acestui volum remarcabil, au fost publicate  în diverse reviste, printre care Credința ortodoxă (Episcopia Romanului), Cruce și Înviere (București), AloPlus (Cluj-Napoca), dar și într-un volum antologic, publicare ce i-a adus în anul 2000, locul II, la Concursul Literar de Inspirație Spiritual-Creștină, de la București.

Participarea sa la emisiunile religioase oferite de TV Cinemar, respectiv de Radio Galaxia, Baia Mare, îl recomandă pe preotul Botiș ca pe un activ teolog, care știe să facă din vocația sa, teologică și artistică deopotrivă, un apostolat. Menirea sa, de altfel, evidentă prin modul său de desfășurare – activ, implicat, dăruit, jertfelnic (ca adverb), pasionat, este Creația sa, și, desigur, călăuză pe calea noastră, a tuturor, spre mântuire. Cuvântul său, rostit ca preot, ca duhovnic, ca tată (fiii săi duhovnicești sunt cu miile, părintele Botiș reușind cu mare ușurință să acceadă în străfundurile inimilor credincioșilor de toate vârstele, tineri, adulți, bătrâni, chiar și copii), ca scriitor, ca poet, mai cu seamă, este extrem de grăitor.

Deși simplu, a la o privire superficială, cuvântul devine depozitar al multiplelor și complexelor semnificații. Pentru cine intuiește profunzimi dincolo de o simplă înșiruire de litere, de cuvinte și de versuri, cuvântul părintelui Botiș are extrem de multe de spus. Într-o rostire cu ecouri maramureșene – evident, pentru cine are urechi de auzit – versurile, dar și textele celelalte, proză în toată autenticitatea sa, eseistică, interviu, oricum le-am încadra, transmit vii și nealterate mesaje.

Astfel, spicuim din ”dezbateri”, clădite pe scrieri ortodoxe, prezentând adevărul Bisericii Dreptmăritoare, ”atât de bogat expus în cărțile noastre creștine”, cu situarea la loc de cinste a Sfintei Scripturi, Cuvântul lui Dumnezeu, câteva afirmații percutante, cu ecou de sentință: ”Copilul este rodul dragostei în familia creștină, este o binecuvântare de la Dumnezeu”, în cadrul emisiunii Copiii și caracterul, de pe postul TV Cinemar, Baia Mare, realizator Daniel Cornea. Din aceeași perioadă, 1999-2001, sunt sintetizate câteva teme de larg interes, precum lupta spirituală, bătălia acerbă ce se duce, în vremuri tulburi, de o instabilitate alarmantă, pentru apărarea Cuvântului lui Dumnezeu. ”Singurul care poate rezolva problema sufletelor noastre este Domnul Iisus Hristos” (Emisiunea Bătălia pentru suflet, Biblia și Sfânta Tradiție), discuții pe marginea celei de-a treia porunci din Decalog, în același scop ala apropierii de straturile adânci ale Cuvântului divin, ”dătător de viață la toată făptura”.

De asemenea, ultimele pagini vorbesc despre rugăciune – ca modalitate la îndemână, pentru cel ce vrea…, de a intra în comuniune cu ”inima plină de dragoste a lui Dumnezeu, care este gata să binecuvânteze pe credincioșii Lui” (Emisiunea Despre rugăciune). Volumul se încheie cu o poezie de o extrem de fină sensibilitate și suplețe, semnată de prof. Zamfira Deac, Templul nezidit, care ține loc de postfață. În viziunea poetului Botiș, suntem datori ”să ridicăm spre ceruri, în căinți/ Fierbinți dorințe de-a primi iertare” (Nu voi să mă căiesc la greul vieții).

”Unii acceptă totul, alții într-o oarecare măsură. Dar: ori totul, ori nimic, la Dumnezeu nu merge cu jumătate de măsură. Iar totul înseamnă fericirea eternă. Iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele ar trebui să ne caracterizeze, ar trebui să excelăm în aceste direcții. Când vom ajunge să iubim pe Dumnezeu cu tot ceea ce avem, iar pe aproapele ca pe noi înșine, vom fi foarte, foarte aproape de desăvârșire” (Gândind, mereu, mereu). ”Anotimpurile se succed greoi, împletind în jurul lor istorii uneori necunoscute, alteori de neînchipuit. Punem speranțe, făurim idealuri și totul depinde de acest licăr de viață din noi. Dacă ne-am cunoaște apusul zileleor, haosul ar fi de nestăpânit” (El, Mântuitorul preamilostiv). ”Ce-s fără Tine, Bunule Domn?/ Pulberea zilei în vânt/ O adiere înspre pământ/ Gând fără noimă” (Lacrimi n-ajung să mă bucur de Tine), ”A rămas pentru omenire/ Gândul bun spre a nemuri/ Crezul sfânt în mântuire” (Lumea întreagă Te cinstește).

Traducerea în limba engleză, inspirat realizată de către Liviu Ivan sporește profunzimile de gând, de sentiment, de emoție și de trăire. Această nouă perspectivă aduce un plus de lumină ideilor enunțate, fie în versuri, fie în rânduri de proză – care posedă, înlăuntrul lor, eleganța și muzicalitatea specifică versurilor, dovadă de netăgăduit că, și în expuneri, în îndrumări morale, părintele Botiș rămâne sub mantia sa de… poet.

În încheiere, rămânem în același cadru al subtilității și al rafinamentului expresiv, notând câteva elemente definitorii, menite să schițeze un portret: acela al maestrului Radu Botiș, teolog devotat chemării sale apostolice, talentat mânuitor al cuvintelor, și, în aceeași măsură, poet înzestrat cu har, șlefuitor în cuvinte, precum bijutierul în pietre prețioase. Astfel, unul din aspectele ce se cer imperios amintite este acela al construcției, al eșafodajului poetic: simplu și discret în aparență, extrem de elocvent  și d eplin de substanță, în esență.

Imaginile artistice abundă în elemente ce țin de o sensibilitate cultivată, figurile de stil nu se pierd în volute ostentative, dar atrag atenția prin noblețea mesajului pe care îl compun. Comparațiile, epitetele, enumerațiile, repetițiile, inversiunile, invocațiile, interogațiile și exclamațiile retorice se numără printre podoabele cele mai valorificate. Sintaxa frazei curge lin, fără căderi sau opriri bruște, printr-o grație a scrisului care îl recomandă pe părintele Radu Botiș ca pe un fin și rafinat poet.

Prof.dr.Mihaela Rotaru

 

 

(200)

%d bloggers like this: