În republica viselor domiciliul este flotant

În republica viselor domiciliul este flotant
La inițiativa președintelui de Cenaclu, ne-au fost oaspeți două grupe de coconi maramureșeni din Breb, conduse de doamnele învățătoare-educatoare, Lucia Bârlea și Tepei Viorica, care au adus coconii la Bibliotecă, unde vor susține un program de cântece. Copiii erau de grădiniță, îmbrăcați de sărbătoare în costume naționale. Erau atât de frumoși bobocii aceștia ai Maramureșului și atât de curioși că ne-au uimit prin prezența lor, și cum îi vedeam ca pe niște păpuși, nu i-am pus nici să ne cânte, ne-am astâmpărat plăcerea văzându-i și fiind în apropierea noastră aceste fructe ale iubirilor moroșenești. A fost cel mai înălțător moment al zilei. După plecarea lor, ne-au podidit gândurile, la viitorul nostru, la viitorul lor. Ne-a trezit din visări domnul Milian Oros, care ne-a precizat să nu întârziem materialele, pentru concursul de ”Proză scurtă” de la Dublin, data de inchidere a poștei fiind 15 noiembrie.
Dl. Doctor Mihai Ganea, președintele Cenaclului Ligii Scriitorilor Români filiala Maramureș deschide lucrările acestei ședințe făcând precizarea, după prevederile statutului filialei în funcție, că trebuie să ne realegem Conducătorii acestui cenaclu din Maramureș. Cum adunarea nu este statutară, data realegerilor se amână cu încă două săptămâni, când se vor ține alegerile, chiar dacă nu vom avea cvorum. Domnia sa spune că el nu mai poate participa pentru nici-un post în această filială, deoarece a fost ales ca Vicepreședinte al Ligii Scriitorilor Români, funcție superioară și crede că nu va putea face față sarcinilor venite de la Centru cu cele zilnice de aici.
Doamna Paraschiv ne prezintă greutățile prin care au trecut ca să fie primiți în această funcție în București, deoarece, încă persoanele care l-au persecutat pe Mihai Ganea sunt în posturi și dânșii își fac treaba cu șicanări de toate felurile. Nu le este suficient că el medic primar chirurg a fost pensionat cu 6,5 milioane, ca un CAP-ist, în multe localuri, și organizații i se spune că nu este agreat și este dureros ca un om care întreaga viață și-a pus-o în slujba salvării vieții oamenilor, ca acum viața lui, munca lui să nu-i aducă respectul care și la câștigat răpind muribunzii din ghearele morții. Problema este că acei care i-au făcut viața lui și a altora un iad, cu ”dispoziții de discreditare”, act emis pe numele lui, cu urmăriri, supravegheri, declarații și șicanele cunoscute, încă sunt în posturi și acei care s-au pensionat au pensiile nerușinate, dar ce este de-a dreptul strigător la cer, chiar dacă nu mai au funcții, mai dau ordine, mai înfluențează ”opinia publică”, ne permițându-i nici acum la 24 de ani de la moartea comunismului, să-și poată desfășura activitatea ca om liber. Spunea domnul Dr. că și-a văzut dosarele de 700 de pagini unde erau aranjați ”prietenii lui” în funcție de câte declarații au dat. Dânsul atrage atenția că prietenii, iubitele te pot trăda, dar acei care nu știu respectul pot fi dominați prin frica față de respectiva persoană.

Domnul Oros Milian aduce câteva precizări despre unele metode de șicanare prin ascultarea telefonului, și de persecutarea ființelor apropiate ție, familia. Tot dânsul îl sfătuiește să fie puțin mai răbdător, că așa cum și-a câștigat prestigiul ca și chirurg, a început deja să îi fie recunoscută scriitura prin premiile luate, acum va fi și vicepreședintele Ligii, deci lumea se așează, cu greu adevărat, dar vom trece și de perioada guvernărilor mincinoase, și atunci se va vedea aportul fiecăruia la ridicarea acestei Țări. Este deosebit de trist că în regimul mult famat am tot construit,și acum numai distrugem. Tot ce s-a privatizat la străini, a dispărut din economia românească și terenurile au fost arate. Ba mai mult, ”Intrarea noastră în Europa”, a insemnat că fiecare țară care a avut președinția Consiliului Europei și-a insușit parte din bogățiile României în folosul lor. Problema este că tot am pierdutm, cert este că nu mai avem ce pierde și atunci ce vom face că Europa este mașteră pentru noi românii.

Se emite părerea, tot de către domnul Ganea, că MEDIA din Maramureș încă nu agrează problema dosarelor securității, cu toate acestea, domnia sa are satisfacția certă, că ședință de ședință calitatea oamenilor și a lucrărilor celor din Cenaclu crește și îmbucurător este faptul că și ”Centrul de excelență” a ajuns la valoarea dorită, ocazie cu care reamintește că s-a bucurat de prețuirea domnului Dr. Teodor Ardelean care pur și simplu ne copleșește cu atenția domniei sale, punându-ne la dispoziție ori ce spațiu avem nevoie pentru desfășurarea lucrărilor Ligii sau a ”Centrului de excelență”, pentru care îi mulțumește din suflet.
Doamna Paraschiv propune să dăm un ”Comunicat de presă” în care să atragem atenția asupra unui fapt: ”CULTURĂ” nu înseamnă numai cultele ci și ceea ce noi facem și pentru care este bine ca ”fondurile” destinate culturii, să fie cât de cât echitabil repartizate, deoarece, ca într-o ciudățenie lumească, pe noi toți ne uită de la împărțirea fondurilor. Am fi fericiți dacă ne-ar sprijini măcar tipăriturile, care sunt de fapt esența muncii noastre, dar sunt fonduri care sunt asigurate cu asupra măsură Bisericii Ortodoxe, și așa cum am mai spus, noi suntem uitați. Domnul Hada, povestește o secvență din viața de elev la Academia Militară ”Nicolae Bălcescu”, când profesorul de socialism științific le-a recomandat să citească ”Materialismul dialectic”, dar dacă pot în original. Domnul Hada precizează că partidul nazist și cel comunist s-au bazat pe reprimarea familiilor celor care ”au greșit” și asta a fost cauza pentru că el n-a fugit din țară, deoarece îi distrugea familia, în speță părinții. Cum situația economică a fiecăruia se îndreaptă spre nimic, poate ar trebui să respectăm versurile începutului imnului actual ”Deșteaptă-te române!” Domnul Ganea ne prezintă de pe laptop: teatru ”Eu, tu, ea.”, care spune destule societății de astăzi, de cumva și ascultă cine trebuie.

(147)

One thought on “În republica viselor domiciliul este flotant”

  1. păcat că nu am putut rămâne până la sfârșit să pot vedea și eu piesa de teatru. e cumva postată?

Comments are closed.

%d bloggers like this: