2014

now browsing by year

 

ANNUAL REPORT 2014 pt site-ul Centrului Portile Nordului, Baia Mare

http://jetpack.me/annual-report/55105636/2014/

(116)

OMUL NEGRU

(94)

BISERICA DE PE DEAL

(177)

CRACIUN LA FERESTI MARAMURES

(218)

Centrul ” Porțile Nordului” vă mulțumește și vă urează Sărbători fericite!

 

image (2)

(113)

SURAS SI BIRUINTA

(129)

SURÂS ŞI BIRUINŢĂ. Eveniment la Baia Mare

Duminică, 14 decembrie 2014, a avut loc dezvelirea a două statui la Biserica „Sfântul Anton de Padova” din Baia Mare
Cu această ocazie preotul paroh SIMION MESAROŞ a rostit un discurs. Îl redăm mai jos integral.

PR.MESAROS

În această după-masă de duminică, ne-am adunat în Biserica Greco-Catolică „Sfântul Anton de Padova” din Baia Mare, pentru a fi martori la dezvelirea a două opere de artă religioasă.
Dintru început doresc să anunţ că autorul acestor opere de artă este maestrul Mircea Rusu.
(Vă rog să-l aplaudăm)
Numele maestrului va fi mereu repetat pentrucă de acest nume se va vorbi de acum tot mai mult, şi spun acest lucru cu foarte mare convingere.
Biserica Greco-Catolică „Sfântul Anton de Padova” este onorată să adăpostească un grupaj de lucrări ale maestrului Mircea Rusu, lucrări pe care le voi aminti în ordinea realizării şi expunerii lor:
1. În luna aprile 2009 „Marele Crucifix”.
Sculptură în lemn de nuc; corpus Cristi în mărime naturală, aplicat pe o cruce de castan recoltat din pădurile de castan ale Băii Mari. Precizez că această operă de artă este donaţie din partea artistului pentru Biserica „Sfântul Anton de Padova”.
2. În luna octombrie a aceluiaşi an 2009, cu ocazia celei de a V-a ediţie a Simpozionului legat de arestarea episcopilor greco-catolici, a fost dezvelit altarul. Altarul pe care îl aveţi în faţa Dumneavoastră, este o lucrare în marmură de Ruşchiţa reprezentând mormântul din care a înviat Isus. Pe marginea mormântului se regăsesc giulgiurile sculptate în marmură lustruită, giulgiuri în care mortul a fost înfăşat şi pe care le-a lăsat ca o primă dovadă a învierii Sale din morţi.
Deasupra mormântului tronează două mâini împreunate în rugăciune, simbolizând flacăra credinţei în înviere. Aceste două mâini sunt sculptate în marmură de Antalia şi fiecare cântăreşte 600 kg.
3. La începutul anului 2010, împreună cu maestrul Mircea Rusu şi cu primul curator domnul ec. Anton Ciocotişan ne-am deplasat la vestitele cariere de marmură Carrara-Italia de unde am achiziţionat patru blocuri de marmură din sortimentul „marmură statuaria”, adică marmură pentru statui; două blocuri mai mici, de 1,5 t. şi 2,5 t. şi două blocuri mari de circa 10 t. fiecare.
Încă din vara anului 2010 din blocul cel mai mic maestrul a sculptat o statuie a Sfintei Fecioare Maria cu înălţimea de 1,5 m. care a plecat ca donaţie în Italia la o mănăstire de călugăriţe.
4. Cea de a patra lucrare, din blocul de 2,5 t. îl reprezintă pe Sfântul Anton de Padova cu Pruncul Isus şi a fost dezvelită şi sfinţită în aprilie 2011 şi se află la intrarea în curtea bisericii.
5. Încă în primăvara aceluiaşi an 2011, imediat după inaugurarea statuii Sfântului Anton de Padova cu Pruncul Isus, în atelierul maestrului Mircea Rusu au fost introduse cele două blocuri mari de câte 10 t. şi a început lucrarea cea mare.
În zilele de 2, 3. 4, şi 5 decembrie 2014, mai exact între Ziua Naţională şi Sfântul Nicolaie, cele două blocuri uşurate cu circa jumătate din greutate, au pornit pe drumul de la atelierul maestrul Mircea Rusu şi s-au aşezat fiecare pe postamentul pe care le vedeţi.
Dacă îl veţi întreba pe maestru, după ce lucrările vor fi dezvelite: Maestre cum ai reuşit să realizazezi aceste opere de artă? S-ar putea să vă spună ceea ce mie deja mi-a spus: „N-am făcut mare lucru, pentru că aceste opere de artă erau de dinainte acolo în blocul de marmură. Eu doar am îndepărtat de ici de colo, ceea ce nu trebuia şi tot eu am cărat apoi cu roaba din atelier ceea ce a căzut, ca să nu mă încurce”. Iată ce a rămas din cele două blocuri de marmură de Carrara.[se dezvelesc statuile. Aplauze]
De acum noi am putea să nu mai vorbim. Aşa după cum Michelangelo după ce l-a sculptat pe „Moise” i-a zis: „Acuma vorbeşte” (statuia lui Moise poate fi văzută la Roma în biserica „Sant Pietro in vincoli”-Sfântul Petru în lanţuri) şi aceste opere de artă ne vorbesc.
Biserica, Stimat auditoriu, a fost din totdeauna nu numai depozitara adevărurilor de credinţă, dar Biserica a fost şi principalul depozitar a operelor de artă sub toate formele de exprimare ale artei: pictură, sculptură, muzică şi literatură. Dacă Biserica Răsăritului s-a dovedit nu numai refractară, dar chiar exclusivistă în ceea ce priveşte această formă a artei, sculptura, Biserica Catolică în schimb a înglobat şi conservat arta în itegralitatea ei, inclusiv sculptura.
Nu voi încheia această prezentare înainte de a expune motivele care ne-au condus la construirea acestei biserici şi la ornamentrarea ei în această formă.
Ştim cu toţii că în 1948 printr-un decret abuziv, Biserica Greco-Catolică a fost interzisă. Toate bunurile ei confiscate atunci, au fost împărţite „frăţeşte” între statul comunist ateu şi Biserica Ortodoxă Română.
Niciuna din Bisericile confiscate din Baia Mare n-am reuşit să le recuperăm după 1989, deşi de la relegalizarea acestui cult au trecut 25 de ani.
În 1989 noi greco-catolici ne-am recâştigat dreptul de a ne manifesta public convingerile noastre religioase. Nu şi libertatea. Libertatea ne-a fost şi continuă să ne fie îngrădită tocmai prin nerestituirea bisericilor. Ceva foarte asemănător s-a petrecut cu votul din diasporă, exemplu de dată foarte recentă. Toţi românii din diaspora au avut dreptul să voteze. Nu şi libertatea. Metoda comunistă a sabotajului continuă să funcţioneze.
În aceste condiţii am recurs la a sluji sub cerul liber la Statuia Ostaşului Român. Nu o duminică, nu o lună, nu un an, ci 14 ani, lipsă câteva zile: din 11 februarie 1990 până în 25 decembrie 2003. Ne-am perindat pe acolo mai mulţi preoţi. Personal, sunt singurul care am slujit 14 ani fără întrerupere în parc la Statuia Ostaşului Român. Eram la numai câţiva paşi de biserica de pe Valea Roşie care de drept ne aparţine. N-am primit libertatea de a sluji acolo nici măcar duminica de la 8 la 10.
În decembrie 2003 când ne-am mutat de la la Statuia Ostaşului Român aici, zidurile acestei biserici erau abia la jumătate şi bineînţeles că tot nu aveam un acoperiş deasupra capului care să ne ferească de ploaie şi ninsoare. Am slujit în continuare în toate duminicile şi sărbătorile fără absolut nici o excepţie.
După 15 ani la Statuia Ostaşului Român au urmat alţi şase ani aici, în condiţii şi mai incomode, pentru că erau condiţii de şantier şi între ziduri era curent. Abia din anul 2009, după 20 de ani de umilire şi suferinţă putem să spunem că am ajuns să slujim în condiţii normale. Socotiţi şi dumneavoastră: 41 de ani în catacombe şi 20 de ani sub cerul liber.
Ca după întoarecerea evreilor din robia egipteană sau cea babiloniană, rostim şi noi cu psalmistul:
„ Să se lipească limba mea
de gâtlejul meu
Dacă voi uita de tine, Sioane”
Cum să tăcem? Cum să ascundem aceste adevăruri triste? Cum să le uităm?
Plecând de la aceste considerente am dorit ca biserica „Sfântul Anton de Padova” să preia măcar câteva elemente arhitecturale din Catedrala episcopului martir dr.Alexandru Rusu, confiscată în 1948 şi răpită cu viclenie avocăţească în ultima vreme. Şarpanta sau bolta „în două ape” de aici aduce cu cea a Catedralei; balcoanele în careu, pe trei părţi, ne-au fost inspirate tot din Catedrala furată.
Nu puteam să venim de la Statuia Ostaşului Român fără să aducem şi de acolo ceva. Înainte de a vă spune ce am adus de acolo doresc să reamintesc celor mai în vârstă şi să spun celor mai tineri că, în anii 1959-1960 şi până prin 1970, acest compelx statuar se numea „Statuia Ostaşului Sovietic”, pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Abia prin anii ′70, când Ceauşescu a trecut la o politică naţionalist-comunistă acest soldat a fost rebotezat „Ostaşul Român”. Se vede clar că întreg echipamentul acestui soldat, uniforma militară, arma pe care o strânge la piept, este sovietic. Ansamblul face parte din epoca „neoproletcultistă” cum o defineau la vremea aceea Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca la Europa Liberă. Ansamblul este totuşi frumos şi ar fi păcat să nu fie păstrat şi conservat cât mai bine.
În locul „mamei rusoaice# cu copilul în braţe, maestrul Mircea Rusu ne dăruieşte o mamă evreică – Mamă şi Fecioară – mare mister! avându-l alături pe Pruncul Isus la 10-12 ani. Nu ne vom sătura niciodată să o privim şi să medităm misterul coexistenţei fecioriei şi a maternităţii în aceiaşi Divină Femeie.
În locul soldatului sovietic, rebotezat „Ostaşul Român”, cum am arătat, biruitor după ce noi „am întors armele” în 1944 îl avem pe Isus înviat, Biruitor al morţii.
Nu ne vom sătura niciodată să-L privim şi să medităm la perspectiva învierii noastre, asigurată de pasul pe care Isus îl face şi pe care maestrul Mircea Rusu l-a meditat pe parcursul anilor cât a lucrat la această operă, inspirându-se din troparul învierii „cu moartea pe moarte călcând” şi materializându-l oarecum în mişcare aşa cum numai un mare artist a ştiut să o facă.
Dacă vă veţi apropia mai mult şi veţi privi poziţia faţă de mormânt a piciorelor lui Isus veţi putea pătrunde ceva mai mult în Misterul Învierii.
Acuma, unii sunt de părere că fiind noi o biserică orientală, n-ar avea ce căuta statuile în această bisericî. E drept că tradiţia bisericilor orientale, fie ele catolice ori ortodoxe, evită reprezentările statuare, limitându-se strict la icoane. Însă noi greco-catolicii avem precedente tot de natură tradiţională. În urmă cu circa 100 de ani Vasile Lucaciu a adus o frumoasă statuie a Fecioarei Maria tocmai din Italia, statuie pe care a aşezat-o în Biseruica Unităţii Credinţei şi a Neamului, construită de el în Şişeşti. Ortodocşii care au stăpânit această biserică peste 60 de ani au venerat această statuie cu pietate pe tot parcursul acelor ani. Intenţia ierarhilor ortodocşi de a scoate statuia, a eşuat în faţa opoziţiei credincioşiilor ortodocşi.
Ştia Vasile Lucaciu acum o sută de ani că încă nu s-a născut Mircea Rusu, de aceea el a adus statuia din Italia.
Coincidenţă sau nu, reciprocitate sau nu, poate un semn a lui Dumnezeu pe care urmează să-l desluşim, iată, după o sută de ani, Mircea Rusu trimite în Italia o statuie a Fecioarei Maria, sculptată chiar de el.
În sfârşit – şi cu aceasta voi încheia – în ceea ce ne priveşte, noi cei care venim de la „Statuia Ostaşului Român”, după atâţia ani de umiliri şi suferinţe, socotim că trebuie să fim înţeleşi şi acceptaţi, chiar dacă într-o biserică de rit orietal am introdus două statui.
Pr. Simion Mesaroş

Postat de Mhai Ganea
PORŢILE NORDULUI
BAIA MARE
MARAMUREŞ
TRANSILVANIA

(263)

LUCACESTI

(295)

REFLECŢII ŞI DEZVĂLUIRI

(121)

LIBERTATE ŞI CREAŢIE

(156)