OAMENI AI MUNCII

Oameni ai muncii

 

A fost o vară fierbinte, vara anului 1989. Vara anului 1989 la Tecuci. O vară fierbinte. Chiar prea fierbinte. Din toate punctele de vedere şi nu numai meteorologic. Fierbinte rău. În special la spitalul municipal. La spitalul unde oamenii muncii din sectorul sanitar, răspunzători de asigurarea sănătaţii poporului din fabricile, uzinele şi ogoarele ţinutului, muncitorii şi ţăranii angajaţi în întrecerea socialistă pentru construirea comunismului, culmea cea mai înaltă a civilizaţiei  . . . după cum ne învaţă tovarăşul Nicolae Ceauşescu, atmosfera era mai fierbinte decât în mijlocul unui vulcan în erupţie. Atmosferă de vulcan. Asta era ! Iar în central vulcanului, bineînţeles, doctorul chirurg, doctorul Gurău.

Printrun raport informative, sursa “Petrescu“ îl informase pe tovarăşul maior Baciu că la centrala telefonică a spitalului, doctorul Gurău, în prezenţa tovărăşilor, Neagu Ghiţă, Bogatu E., Tudorache Ileana, a spus că a făcut un memoriu la ministerul sănătăţii. Un memoriu în care a arătat toate necazurile pe care le provoacă Gheorghiu şi gaşca lui în spital şi secţia de chirurgie.

-Ei, zise Elena, tovarăşa Elena Tudorache, sufră oamenii, oamenii muncii, din cauza neînţelegerilor dintre medici.

-Tocmai de aceea, a răspuns Gurău, tocmai de aceea  au venit cei de la minister, de la ministerul sănătăţii, comisia de coontrol. Tocmai de aceea.

Întradevăr, la spital se afla o comisie. O comisie de control. O comisie de la ministerul sănătăţii. O comisie condusă de tovarăşul Măgâldea. Tovarăşul doctor Mogâldea, tovarăşul doctor secretar de partid communist, tovarăşul Mogâldea. Director general în ministerul sănătăţii. Un om mare. Mare şi al dracului. Cu el era şi doctorul Prişcu. Tovarăşul professor Prişcu. Tovarăşul professor universitar doctor în medicină şi chirurgie, tovarăşul Prişcu. Şeful clinicii de chirurgie de la Spitalul Municipal Bucureşti. Tovarăşul professor Prişcu.

Gurău era neliniştit. Tovarăşii veniseră la Tecuci cu o zi înainte. În taină au venit, în taină. Ca deobicei, au tras care pe unde au apucat. Unii la tovarăşul doctor Matran, secretarul de partid, unii la Gheorghiu acasă, alţii la Secară, directorul spitalului. Toţi, toţi, în mare taină. Şi asta, pentru că tovarăşi de la minister, veniseră să-i controleze chiar pe dânşii, pe cei care îi cazau şi găzduiau ca pe nişte trimişi a lui Dumnezeu. Gurău, nu ştia nimic. Şi multă, multă vreme nu va şti nimic. Era mulţumit că tovarăşii veniseră. Veniseră şi chiar de dimineaţă se puseră serios pe treabă. Tovarăşii din comisie, scotoceau peste tot. Veniseră şi de la partid. De la Tecuci, dar şi de la Galaţi. Era cu ei şi tovarăşa Tatomir. Tovarăşa Violeta Tatomir de la municipiu. Adică, de la conducerea partidului communist pe municipiu. Tovarăşa secretară. Asta îl îngrijora pe Gurău. Îl îngrijora pentru că una dintre fete, una din fetele de la chirurgie, îi spusese că doctorul Gheorgiu, îi legase tovarăşei Tatomir trompele. Îi legase trompele şi soţiei comandantului miliţiei, tovarăşul maior Vâlcu. Mare bandit, Gheorghiu ăsta, zicea fata, mare bandit !

Doctorul Gurău era de gardă. Aşa se nimerise. Era de gardă. Tocmai venise o urgenţă. Un ulcer perforat. Un ulcer gastric perforat. Aştepta rezultatul de la radiologie. Perforaţia, odată confirmată radiologic, trebuia operată imediat. Rugă fetele de la blocul operator să fie pregătite. Întrebă de anestezistă.

-Tovarăşa doctor Bohotin, este în secţie ?

-Este la direcţiune, veni răspunsul asistentului şef, tovarăşul asistent şef Popa, Viorel Popa.

-Bine, bine, zise Gurău, o să fac eu anestezia. Chemaţi pe asistenta Haisler, Anişoara Haisler ! Intre timp venise şi rezultatul radiologic: Pneumoperitoneu. Pe film, sub cupola muşchiului diaphragm, muşchiul diaphragm care separă cutia toracică de abdomen, se adunase aer. Aerul evacut prin perforaţia din stomac în marea cavitate abdominală.

-Este  la reanimare cu celelalte fete. Anişoara este la reanimare, îl inform o infirmieră.

Gurău se linişti.ca prin farmec.

-O să operez cu Mimi, cu Mimi Melnic o să operez, iar la anestezie, o să mă asiste Anişoara. Ce să fac ? Asta este situaţia. Ceilalţi medici sunt la Direcţiune. E firesc, sunt doar membrii, membrii de partid. Gurău, nu este. Şi nici nu va fi vreodată. Asta e crucea lui. Să nu fie membru. Să nu fie membru de partid. De partid, comunist. Ciudat, ciudat. Să nu fi membru de partid într-un spital unde toţi erau mambri, mambri de partid. Cineva, cineva de la securitate chiar ia spus doctorului odată.

-Membrii de partid doctore, membrii de partid se se aleg din rândurile celor mai buni tovarăşi, cei mai buni tovarăşi, doctore, cei mai buni. Apoi a aduăgt autoritar. Restul sunt nişte derbedei. Asa sunt !

-Aha ! A zis Gurău, deci eu sunt un derbedeu.

-Mai mult, doctore, eşti o jigodie.

Aşa ia spus Baciu. Tovarăşul maior Baciu, Baciu Ion de la securitatea din Tecuci.

După puncţia rachidiană, fetele au culcat pacientul pe masa de operaţie.

-Ridicaţi-l puţin în Trendellenburg, ridicaţi-i capul să nu i se blocheze repiraţia, mai zise Gurău, doctorul Gurău. I-am făcut puncţia mai sus, mai sus ca să pot lucre pe stomac. Era îngrijorat. Aşa era întotdeauna, îngrijorat. Îngrijorat şi cu emoţii. Ani şi ani de zile, a avut emoţii. A avut mereu emoţii. Păi, dacă opera singur. Singur şi fără medic anestezist. Îşi făcea singur anesteziile. Asta, pentru că anestezista spitalului era şi ea membră. Membră dar şi secretară, secretară de partid, de partid communist. Iar tovarăşa doctor, doctor anestist, avea şi o problemă, o problem serioasă. Îi plăea să bea. Aşa că rar o găseai validă. Cu timpul, cu timpul îi dispăruse şi entuziasmul dar şi curajul professional. Asta era ! Îi era teamă. Teamă că nu se va trezi pacientul intubat. Teamă de intubaţie. Gurău, îşi făcea singur anesteziile. Şi le făcea singur şi tremura el în locul anestezistei. Tremura şi de data aceasta.

-Dă-i oxigen ! Anişoara. Îi şopti asitentei Haisler, Dă-i oxygen şi fi cu ochii pe el, pe bolnav.Ochii pe bolnav, Anişoara !

-Nu vă faceţi problem, domnule doctor, nu vă faceţi probleme. Răspunse Anişoara, Anişoara Haisler, cea mai bună asitentă de la chirurgie, de la spitalul din Tecuci. Fiţi liniştit, am eu grije. Totul este în ordine. Operaţia merge corect înainte.

-Mimi, îi zise asistentei care îl ajuta în plagă, Mimi, Mimi, iar îmi dai pensa asta ruptă şi ruginită ? Aruncă-o dracului când nu te vede nimeni şi vezi să nu mai zică careva că sunt nemulţumit de socialism şi indurstri socialist de instrumentar chirurgical. Asistenta se făcea că nu aude şi-l apăsa pe mână cu înţeles.

-Merge aspiratorul ? Mai zise chirurgul.

-Pe dracu ! Veni răspunsul din sală, e stricat tot timpul. Este vechi şi stricat.

-Bine, bine, se chinuii Gurău în plagă, daţi-mi comprese, cât mai multe comprese. O să aspir cu nişte comprese. Este plin de lichid. Peritoneul este plin cu lichid. S-a adunat destul. Apoi cu fermitate: Tuburi, daţi-mi tuburi de dren. Mimi, dă-mi două tuburi să le pun în Douglas. Aspiră cu nişte coprese şi aşeză tuburile. Le scoase apoi capătul din mâna sa printr-o contraincizie şi le fixă la piele.

-Mai dă două să le pun sub ficat şi stomac. Repetă procedeul. Dar uşa sălii de operaţie se deschise cu zgomot.

-Sunt nişte tovarăşi, zise o infirmieră, tovarăşii de la minister.

Gurău îşi văzu de treabă. Îşi văzu, în continuare de treabă. Unul dintre intruşi se apropie de masa, de masa de operaţie. Veni în spatele chirurgului şi privi peste umărul acestuia. Privi în plaga, în plaga operatorie.

-I-am suturat perforaţia, zise Gurău, fără să întoarcă capul. Înţelese că cel din spatele său era profesorul, profesorul Prişcu. Era chiar profesorul Prişcu, tovarăşul profesor Prişcu. Şeful clinicii de chirurgie de la Spitalul Municipal Bucureşti. Spital republican şi for metodologic reprezentativ naţional.

-Nu faci rezecţie ?

-Nu, domnule profesor. Răspunse Gurău. Simţise cum profesorul reacţionase duşmănos la auzul cuvântului „domnule”. Nu-l lăsă să vorbescă şi continuă pe un ton mai ferm. Nu fac rezecţie gastrică în urgenţă la un pacient sub treizeci de ani şi fără antecedente chirurgicale. Nu am nici anestezist în sală. Pacientul îşi va reveni în câteva zile şi cu un regim alimentar şi de viaţă potrivit, nu va mai repeta episodul acesta niciodată. Personal, dacă îmi permiteţi să citez din propria mea experienţă chirurgicală, consider rezecţia la un caz ca acesta o intervenţie mutilantă şi inutilă. Cu scuzele de rigoare, am să închid abdomenul.

Profesorul Prişcu a ieşit din sală. A ieşit fără să scoată o vorbă. Din uşă, din uşa blocului operator, a cerut asitentului şef Popa Viorel, să-i aducă la direcţiune foia, foaia de observaţie a pacientului operat.

În raportul întocmit cu ocazia controlului efectuat de către brigada de control şi îndrumare a ministerului sănătăţii la spitalul municipal Tecuci, profesorul Prişcu a consemnat printre alte rele la adresa doctorului Gurău şi faptul că: „Bolnavul nu avea complectată foaia de observaţie”

-Când să o mai complectez ? Se scuză Gurău. Era o urgenţă. Bolnavul venise de la triaj direct pe masa de operaţie. Bolnavul avea peritonită, peritonită generalizată. I se golise stomacul, prin perforaţie direct în abdomen. Trebuia operat imediat. Când să-i mai fac şi faia de observaţie? Firesc ar fi fost să o facă un medic stagiar. Dar acesta avea şi el sedinţă de partid. Apoi, stagiarii sunt cu pile. Cum ajung în secţia de chirurgie vor să opereze. Să intre în plagă. Nu ştiu nici măcar să se spele, să se spele pe mâni înainte de operaţie. Sau  să facă un nod chirugical. Nu ştiu nimic. Din nefericire, nu ştiu să întocmescă o foaie de observaţie clinică la un bolnav chirugical. Asta e ! Ştiu doar că au pile, că sunt beizadele şi că totul li se cuvine, sunt doar piloşii târgului.

-Trebuia, tovarăşe profesor, trebuia atunci, atunci când aţi văzut că operez fără anestezis şi fără ajutor medic chirurg, trebuia, tovarăşe profesor să vă spălaţi pe mâini. Trebuia să vă spălaţi pe mâini şi să intraţi alături de mine în plagă. Să intraţi în plagă şi să mă ajutaţi. Să mă ajutaţi, pentru că sunteţi chirurg. Sunteţi chirurg ca şi mine.

Aceste cuvinte, doctorul Gurău i le-a spus profesorului Prişcu, după o lună, în cabinetul său de la Spitalul Municipal Bucureşti unde a fost invitat în urma raportului comisiei de control a ministerului sanataţii din guvernul Republicii Socialiste România, Era toamnă, era o vreme de lacrimi, era spre apusul unei epoci, epoca de aur a României socialiste.

(192)

%d bloggers like this: