One thought on “SAUL”

  1. Stejarul din Iabes
    ( Saul )

    în mâna lui lancea vibrează năvalnic
    el singur şi-a tras-o pe-o piatră cu zdrele
    el singur a dat purtătorului tolba
    să-i care cu scutul şi coiful cu tot
    armura şi armele cele mai grele

    l-a uns văzătorul pe creştet în grabă
    şi spata cu treizeci de inşi de-a mâncat
    aflat-au asinii pierduţi prin Şalişa
    şi iezii şi turte de pâine cu vin
    cei trei la copacul din Tabor i-au dat

    dar el prorocind cu prorocii alături
    la Miţpa pe dealul viclean de-a rămas
    când cel prea înalt îndreptându-i simţirea
    prin gura trimisă mustrându-i sămânţa
    a scos între neamuri ascunsul din vas

    şi-a scris văzătorul în cartea cu dreptul
    poruncă din cer aşternută pe neamuri
    acasă-n Ghibea ostaşul de suflet
    să-l ducă pe el împăratul hulit
    făcut să nu vadă s-audă nimic

    Nahaş Amonitul venit-a în Iabes
    doar ochiul din dreapta să-l scoată-n ocară
    dar solii ajuns-au degrabă-n cetate
    şi boii lui falnici s-au frânt în durere
    blestemul să cadă pe toţi răzvrătiţii

    când jerfa din Ghilgal se stinse în slavă
    şi-a dat curăţia de inimă-n faţă
    mai drept văzătorul cu lumea le zise
    bătrân şi albit am ajuns până astăzi
    din locul acesta pleca-voi cu rost

    vă judec pe voi pentru faceri de bine
    când Moise şi Aaron v-au scos din Egipt
    de Domnul uitat-au îndată părinţii
    iar Domnul la Hator şi Moabul v-a dat
    să plângeţi uitarea şi dorul o vreme

    trimis-am pe Ierubaal şi Barac din ţara
    vrăjmaşului Filisten să vă şteargă de fraţi
    nu eu v-am fost slava şi liniştea-lume
    nu eu v-am călcat în picioare duşmanii
    nu eu peste neamuri v-am pus împărati

    şi-a zis văzătorul doar el înţeleptul
    pe Domnul îl cheamă la vremi de restrişte
    cu tunet şi ploaie se-arată vremelnic
    şi spaimă de moarte sădeşte în voi
    slăviţi-l ca bunul din cer să se mişte

    de nu veţi pierii cu-mpăratul alături
    de nu vă veţi teme de numele meu
    nimic nefolosul ninic va aduce
    poporul ales şi poporului meu
    îi sunt peste veacuri alături la greu

    şi lui îi sunt singur stăpân Dumnezeu

    un altul de leu şi de urs izbăvit
    tăiaţi două sute au fost de pârlog
    scăpat pe ferestră cu fuga la Rama
    de Mical soţie ascuns prigonit
    cu suliţa-n ziduri de-acuma zălog

    ca pâinea sfiinţită pe cel căutat

    departe pe munte la Betel şi Micmaş
    oşteni două mii aşteaptă răspunsul
    iar alţii-n Ghibea cu fiul alături
    cu groază şi ură stârniţi Filistenii
    au strnâs ca să lupte o mie de cară

    aduse în grabă şi arderea toată
    cu jerfa-n zadar mulţumirea uitară
    pe Domnul punând-l în cumpănă strâmbă
    evreii trecură Iordanul în spaime
    călăreţi şase mii Filistenii îi urmară

    dar el învrăjbitul de Domnu-n poruncă
    îşi strigă chemarea de azi şi de ieri
    şi nimeni nu-l vede pe câmpul de luptă
    şi nimeni n-aude ce spune la greu
    pe vorbe l-apasă cu mii de poveri

    dreptatea lui alta-i dreptatea din cer

    ce soartă nebună mă frânge întruna
    de patimi mă scurg din greşeală-n greşeală
    şi tac văzătorul cu Domnul de-o vreme
    mă fură vrăjmaşul pe câmp de bătaie
    şi-n creieri îmi urlă ciudată sminteală

    războaie putrtat-am cu neamuri o mie
    El Domnul pe mână vrăjmaşul mi-a dat
    pe Amon cu Edom şi regii din Ţeba
    pe toţi Filistenii din corturi şi taberi
    pe toţi netăiaţii pe toţi i-am tăiat

    greşit-am eu unul cu voie nătângă
    păcate se-ntind ca săgeţile-n corzi
    iertat-am Chemiţii chemat-am pe Iuda
    din Şur şi Havila la luptă cu luptă
    lovit-am duşmanul şi noapte şi zi

    ce faptă mă umple de-atâta ocară

    greşita-i o rege cruţându-l pe Agag
    cu boii şi oile slabe-n pământ
    să înşeli tu porunca cerească pe câmpuri
    stăpână doar sabia fie şi tu
    nimic să zdrobească al tău legământ

    doar harpa copilului răul să-l stingă
    când el uriaşul se-ntoarce la treabă
    Iar piatra se scurge din coif în ţărână
    şi tremură-n spaime armia fugară
    de rege poporul se leapădă-n grabă

    stârnita-i pe Domnul mânia te paşte
    a zis văzătorul din morţii peste noapte
    la lupta te-ndeamnă cu tabăra toată
    şi sânge va curge şi panică-n corturi
    un altul va bate duşmanul de moarte

    în capul lui cerul pământul de-a valma
    se-nvârte cu semne prorocii se-ntrec
    si strigă să iasă cu spor la bătaie
    veniţi să luăm pradă vite şi oi
    înfrânt-am pe neamul lui Amalec

    îndură-se Domnul de noi Israel

    departe pe munte Ghilboa fugarii
    aşteaptă zadarnic un rege răpus
    ce mână vrăjmaşă mă umple de sânge
    ce arme îmi sfâşie trupul lovit
    ce soare se stinge devreme-n apus

    pierdut strigă unsul pierdut istovit

    armura mi-apasă suflarea greoaie
    din urmă săgeţi zeci şi zeci m-au ajuns
    uitat sunt de domnul uitat sunt de lume
    uitaţi îmi sunt fiii de lance răpuşi
    sunt singur cu robul pe câmp nepătruns

    în sânge se scaldă trufia mea stearpă
    mă cer Filistinii în lanţuri să pier
    în vârful de spada m-aruncă blestemul
    înfrântă oştirea-i aiurea pe dealuri
    înfrânt sunt o Doamne înfrânt Israel

    vitejii din Galad pe noapte călcară
    şi duseră morţii apoi în cetate
    amarnic jelindu-i scoţându-i din pietre
    pe capul şi trupul măritului rege
    jurară cu luptă să facă dreptate

    acolo în Iabes pe umbre de veacuri
    din oasele arse stejarul de-o lume
    îşi trage cuminte pe frunze şi ziduri
    sămînţă din sevă şi trup din cenuşa
    întâiului rege întâiului nume

Comments are closed.

%d bloggers like this: