TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE “REGALUL ARTELOR” 22 – 29 martie 2015

Cronică spectacol: Un, doi, trei, sau Preşedintele
Pierdut Begonia prezidenţială. Aducătorului recompensă.
Această cronică se dedică unui Preşedinte care se crede Demiurgul pe pământ şi o păţeşte ca ultimul Mitică dâmboviţean. În narcisismul său nesăbuit, în goana după cai verzi , îşi pierde Begonia visurilor sale de macho ofilit şi cam răscopt. Să ne înţelegem bine, nu e preşedintele la care zboară gândul civic răzvrătitor de român contribuabil păgubos. E un alt preşedinte, un preşedinte ficţional, imaginat de Molnar Ferenc, un dramaturg maghiar celebru, din veacul şi mileniul care s-a trecut. Molnar Ferenc, altminteri fiul unei familii hiperorganizate profesional, financiar şi social, a pus punct predestinării pentru o viaţă lineară de succes domestic şi convenţional. El a pornit în aventura creativităţii dramaturgice, din Europa cea îmbătrânită în rele, până în metropolele americane. Acest lucru merită în sine un comentariu de sine stătător, dar nu e locul hinc et hunc. Molnar Ferenc a purces într-o disperată căutare de identitate, convertită în spectacole care au ridicat publicul în picioare. Publicul râde cu lacrimi când se uită la personajele create de celebrul dramaturg, râde până la uitare de sine .
Asta se întâmplă acum şi la Baia Mare, unde Claudiu Pintican a pus în scenă piesa autorului de care tocmai am făcut vorbire. Preşedintele, oricare ar fi el, în cazul de faţă, protagonistul din spectacolul băimărean, cu replicile sale cât se poate de reale, aduse parcă din viaţa noastră cea de toate zilele, e un păpuşar magnific. Atâta vreme cât respiră, la propriu şi la figurat, ne şi inspiră. Să-l nominalizăm de pildă , pe Claudiu Pintican , şi el a căzut pradă ispitei de păpuşar absolut al spectacolului : regizor, actor , director, manager, animator, acrobat prin coridoarele puterii, în căutarea banului pierdut pentru cultură, scrutător de resurse umane actoriceşti, apoi, anume în cazul de faţă , şi realizator de ilustraţie muzicală, şi câte şi mai câte , spuse sau ascunse cărări dinspre culise şi repetiţii, către spectacolul cu sala vibrând odată cu protagoniştii de pe scenă. Un păpuşar inteligent şi generos . Să recunoaştem, în spectacolul cu pricina, nu prea percepem diferenţa între rolurile principale şi cele secundare . Luăm în seamă şi distribuirea, la nevoie, a unora dintre actori, în rol dublu sau chiar triplu. Regizorul jucător a avut grijă să construiască o apariţie memorabilă, pentru fiecare personaj.O fi el om orchestră, dar are cu adevărat vocaţie şi de coechipier. Un ritm drăcesc al jocului de scenă îl ţine pe spectator captiv, ei da, tehnici directe sau subliminale de manipulare a personajului colectiv din sala de spectacol . Creaturile intră în prim plan şi ies din scenă catapultate de comnezile răcnite de marele om, sforarul instant într-un sistem care i se subordonează fără comentarii . Chiar dacă Fusz Antal, interpretat cu umor devastator de Dragoş Călin ( prima sa intrare în scenă este de neuitat) , mai sughiţă câte o nedumerire interogativă, în cele din urmă jocul de-a căţărarea frauduloasă pe treptele puterii , începe să-i placă, iar în final, proletarul sindicalist învaţă să-şi convertească tupeul congenital în fiţe de parvenit cu plastron. Pe lângă Preşedintele din decorul mişcător, cu liftul salvator regizoral pentru intrările ieşirile din scenă, şi cu telefoanele dansante din tavan, gravitează o clientelă bezmetică , robotizată şi perversă, într-un carusel ameţitor de patimi, interese , conflicte , refulări istorice. Valeriu Doran, în rolul contelui Dubois Schottenburg, realizează un memorabil rol de compoziţie, o paradigmă sintetizatoare a decrepitudinii lumii bune care iese din istorie pe uşa din dos a unei prăvălii . În contrapartidă se iţeşte în prim plan purtătorul de izmene insinuant şi zgomotos ; Andrei Dinu îşi face o apariţie bufă de senzaţie, cu aşa zisul bun simţ mârlănesc al negustorului de lenjerie intimă. El e foarte conştient că până la cravată şi costum, protipendada trebuie dotată cu chiloţi. Pe scenă defilează disciplinat tot felul de domnişoare funcţionare, eternul feminin mieros şi păgubitor. Actriţele Adriana Covaci, Claudia Revan, Alexandra Vanci, fac diferenţa în stolul de domnişoare, prin rivalitatea inclusă în carierismul feminin, una plânge, alta se pisiceşte , asta e, autorul şi regizorul le-au adus în faţă, în prim plan, să luăm act de farmecul lor insinuant. Sirenele docilităţii :« da, domnule », afirmaţia care i-a dus şi îi va duce de râpă pe bărbaţii cărora le place să şefească. Despre Lydia, interpretată savuros de actriţa Sanda Savolszky, numai de bine pentru opţiunea ei nupţială.
Revenim la eternul şi fascinantul preşedinte, alias Norrison pe numele din distribuţie. O ipostază parodică a Cetăţeanului Kane . Norrison bancherul regizează cu fudulie şi suficienţă la foc automat , nu-şi scrutează trandafirul solitudinii existenţiale. Pur şi simplu i se surpă siguranţa de manipulator ; un oarecare din tipologia lui Dinu Păturică, neamul prost parvenit şi nerecunoscător de pe tot cuprinsul veacurilor pe acest pământ, îşi face numărul de sforar pragmatic. Cum necum, Begonia prezidenţială se pierde pe traseul conspirativ al intrigii imaginate de Molnar Ferenc.
Iar pentru tumultul de pe scenă , trăznit, năucitor, cu inserţii de patologie grotescă , Claudiu Pintican, făurarul scenic de serviciu, şi echipa de actori,, personalul tehnic şi de scenă,trebuie felicitaţi şi aplaudaţi .
Epilog maliţios
Dacă la talentul şi vrednicia artiştilor se mai adaugă şi nişte fonduri mai consistente pentru recuzită şi decor, pentru echipament electronic în vederea efectelor speciale de sunet şi culoare, asta înseamnă că în cetatea băimăreană începem să ne despovărăm de tarele demiurgilor impostori şi de begoniile ambulante pe post de decidenţi. Mă gândeam aşa, în treacăt, cu totul şi cu totul întâmplător şi la bancheri, ca sponsori pentru Teatrul Municipal Baia Mare. Numai aşa putem afirma că orice asemănare a lui Norrison cu bancherii de pe raza de acţiune a spectacolului este nulă şi neavenită.
Ne rezervăm dreptul de a păstra analogia funcţională în exclusivitate, la secţiunea preşedinţi.
Virginia Paraschiv

(96)

%d bloggers like this: