EVENIMENT

Revista TERRAGRIFONIS alocă spaţiu important grupării eCREATOR

Proiectul poetului Ioan Romeo Roşiianu intitulat sugestiv şi benefic pentru literatura română actuală „e-Creator – Prietenii literare” prinde rădăcini şi asemenea unui stejar falnic se extinde la nivel naţional, nu numai regional. Despre acest eveniment benefic, în primul rând scriitorilor maramureşeni de valoare, scriitorul Marian Ilea a scris: „Într-o jumătate de an revista/cartea ( de la apariţie la apariţie e vorba de câte o carte care fixează literar momentul cu personalităţile locului şi cu creaţiile literare ) au apărut cinci demersuri literare în cinci zone diferite ale ţării. Baia Mare e un soi de punct de referinţă, gruparea eCreator aparţinând unui oraş aflat în plină competiţie pentru titlul de Capitală Culturală europeană 2021. Numărul cinci e dedicat prieteniilor literare: Drobeta Turnu Severin – Baia Mare. De la râul Săsar la Dunăre calea literară a fost scurtă”.
Tocmai despre aceşti oameni minunaţi, scriitorii dunăreni Gabriela Dobrotă, Viorel Mirea şi cei care le ţin trena doresc să scriu. După cum se ştie, un grup de scriitori maramureşeni în frunte cu directorul revistei culturale „eCreator”, Ioan Romeo Roşiianu, secretarul general de redacţie, poetul Nicolae Scheianu, poetul Vasile Muste, eseistul şi criticul literar Virginia Paraschiv, scriitorul Mihai Ganea au fost oaspeţii celor din Drobeta Turnu Severin la „Zilele Severinului 2016”. Despre acest demers scriitoricesc, Ioan Romeo Roşiianu a spus: „Ideea de a face o ediţie specială din „eCreator” împreună cu confraţii din Mehedinţi mi se înşurubase în minte şi-n suflet de mai multă vreme, Gabriela Mimi Boroianu fiind primul confrate cu care am bătut monedă pe asta, căreia i-am împărtăşit intenţia. N-a fost să fie anul trecut în toamnă, pentru că lucrurile se întâmplă numai când vrea Dumnezeu! A fost să fie ACUM, iar naşterea acestei lucrări confirmă că a fost un dat în starea, în vremea şi-n vrerea lucrurilor. Am venit cu drag şi emoţie în Drobeta Turnu Severin, împreună cu doi dintre cei mai importanţi scriitori ai Maramureşului, Vasile Muste şi Nicolae Scheianu, două din vocile cunoscute şi recunoscute ale grupării „eCreator”. Am adus cu noi aerul cald al sufletului celor de la „Porţile Nordului” tuturor celor de la „Porţile Sudului”. Numai că cei din Mehedinţi, nişte gazde atente le-au întors „favoarea” pentru numărul special „eCreator” cu revista „”Terragrifonis”, care reapare după o lungă perioadă de muţenie. Ce este important în toată povestea asta e faptul că aceşti scriitori se respectă pe sine ( prin creaţiile lor ) dar îi respectă şi pe ceilalţi.
Fiindcă am intrat în posesia revistei editată de Palatul Culturii „Teodor Costescu” şi a Primăriei Drobeta Turnu-Severin şi se alocă un număr impresionant de pagini scriitorilor maramureşeni, o să-mi permit o scurtă prezentare.
În editorialul semnat de poetul Viorel Mirea se vorbeşte de Palatul culturii din oraşul de pe Dunăre şi se afirmă: „Palatul culturii care, se spune, are în componenţă 3 milioane de cărămizi, s-a reinaugurat, după o renovare care a durat mai mulţi ani, aproape interminabili. A fost a doua inaugurare după cea de început, din 1924. A fost pompă, a fost festivism, a fost bucurie, au fost de toate. Şi multă, foarte multă lume. Curioasă, avidă, cu imensă nevoie de cultură”. Uite că şi pe vremea aceea românii erau dornici să ştie, să cunoască, parcă mai puţin acum. Gabriela Boroianu şi Loredana Mădălescu consemnează în cinci pagini despre „Renaşterea unui Palat al Culturii”, despre lansarea cărţii „Teodor Costescu şi apostolii săi”; Dan Şalapa vorbeşte despre „Etape în istoria mişcării teatrale severinene”; Tudor Răţoi scrie despre „Stadionul Dr. Angelescu al Liceului Traian”; primul maramureşean prezent este poetul Ioan Romeo Roşiianu cu următoarele poeme: „Scrisoare despre căderea din Rai”, „Scrisoare despre cuvinte şi tăcerea din ele”, „Scrisoare despre frunze căzute şi Dumnezeu”, „Scrisoare despre poezii în lanul de lavandă”, „Scrisoare despre lumina de la răsărit şi sfârşit”; Ana-Cristina Popescu vorbeşte despre „Un arhitect al cuvintelor” nimeni altul decât Ioan Romeo Roşiianu pe care-l consideră ajuns la o valoare poetică de necontestat: „Odată atins vârful muntelui, scriitorul adună trăirile sale într-o cetate zidită din cărămizi de cuvinte, modelate din litere şi sunete, devenind un arhitect al cuvintelor”; apar cu poezie bistriţeanca Mirela Orban, Daciela Rotaru, Gabriela Boroianu, Vasile Muste, Nicolae Scheianu, Vasile Morar; Nicolae Jinga semnează note de călătorie din Ţara Sfântă „Pelerinaje”; Eugen Măicăneanu abordează „Modelul călinescian”; Daniel Corbu scrie „Despre Vasile Muste”: „Vasile Muste e un mare anahoret care îmblânzeşte sălbăticiunile.(…) Poet oracular şi ritualic, cultivator de mistere, cutreierat adesea de cotropitoare melancolii, Vasile Muste îşi construieşte poemele sale cu inserţii narative dinamizatoare fără a părăsi metafizicul şi nevitregind textul de mister, de sacru şi de mitul logosului întemeietor”; Virginia Paraschiv face o altfel de cronică de carte la „Clanul Mangosiţilor” a lui Viorel Mirea; Nicolae Scheianu recenzează volumul „Luntrea goliciunilor” a aceluiaşi Viorel Mirea; Ioan Dorel Todea din Sighetu Marmaţiei face referire la „Metamorfozele romanului lui Nicolae Breban”; fragmente din prozele lor semnează Mircea Liviu Goga, dr. Mihai Ganea şi Viorel Pîrligras; traducerea este reprezentată de Raluca Nicolae „Lăcusta şi greierele” de Yasunari Kawabata.
Revista trimestrială „TERRAGRIFONIS”, Anul I, Nr, 1, Serie nouă, aprilie 20016 are în colectivul de redacţie pe: Viorel Mirea, director; Nicolae Jinga, redactor şef; Tudor Răţoi, Raluca Nicolae, Gabriela Boroianu, Dan Şalapă, redactori. Grafica e semnată de Emilian Iachimovschi. Acest număr este ilustrat de către Constantin Plăviţu. Felicitări tuturor!

Gelu Dragoş

(2)

%d bloggers like this: