POESIS – IOAN DRAGOS

 

 ID

 

 

 

 

 

 

Adevărul foarte repede

 

„nu te mira

că mă vezi săpând pământul

gradina

nici nu a fost semănată

 

am făcut tot ce trebuia făcut

acum depun mărturie

aşa cum te-ai prabuşi brusc

în afara lumii

 

plăcerile logicii

amiaza unui fruct

ce vedere minunată

 

rugineşte adevărul rămas afară

în ploaie

 

învăţăcelul s-a apropiat

şi l-a ajutat

să se cucerească pe sine

 

acum am şi eu dreptul să observ

să privesc dincolo de balansoar

 

ploaia macina casa

liniştea

minciuna

şi coaja ei sănătoasă

 

vinovaţia nevinovată

palma tăcută care ne hrăneşte

ne micşorăm

sau poate creşte anotimpul

 

vin zilnic

şi cercetez acel punct luminos

pe hârtia acului de ceasornic

 

am trecut pe lângă tine

femeie

singura cale de a rămâne

 

am plătit pentru asta

 

tu nu râzi

citeşti înainte.”

 

 

Poem cu simţul răspunderii

 

„m-am rătăcit în codrul urban

o lamentaţie înăbuşită

e halta asta care arde

într-o sclipitoare viteză a nemişcării

 

aţipit este gestul tău voluptos

de zilele trecute

dar poţi să te joci de-a muşcătura lămâii

ca să-i laşi fără continuitate pe ceilalţi

 

cu propriul gât înjugat la inelele logicii

pot să înţeleg

mirosul de tutun de pe coridor

şi lectura ziarelor

definiţia timpului s-a ofilit de la sine

 

lumina e mică

ce a fost ei citesc ce va fi

coaja crapă

şi din oglindă ei intră-n culise

cu simţul răspunderii

fără simţul răspunderii

un poem în buzunarul tău stâng

crescând cum o frunză

m-am rătăcit în codrul urban

la agenţia naţională

aţipit este gestul tău voluptos

visez că ameţesc de atâta vitalitate

stins bolborosind

în braţele tale”

 

Logica merelor sălbatice

 

„scenă de dimineaţă

care nu se repetă de câteva zile

nu poţi să opreşti gândul acesta fără sfârşit

cu toată lumina

atrăgându-te în nebănuite cotituri

spre instrumente acorduri

şi o logică ireal de frumoasă

 

sunt în siguranţă

pipăind zarurile din buzunar

şi cartonul cărţii de identitate

palmele tale înlănţuite

în fagurele de beton

focul violent şi apa graţioasă

 

te apleci să-ţi ridici cuvintele căzute

punem întrebările pe care nu le iubim

hârtia arsă

pe care te pregăteşti să urci

aici se învaţă limba învingătorilor

linguşitoare

profesorii au început lecţia

nu vreau să învăţ

gândul mă atrage în nebănuite cotituri

îţi aduc aceste cuvinte sărace

cum mama demult în copilărie

acoperite într-o batistă

o mână de mere sălbatice”

 

Puşkin şi inamicul

 

„tocmai mi-am terminat plimbarea zilnică

după deviza asumă-ţi riscul

nu te baza pe şansă

mă cuprind fiori dar aceşti fiori

indică exact direcţia bună

mătasea şi metalul

sunet în scurgerea plăcerii

au trăit şi au dat cu zarul spun cunoscătorii

problema noastră este că nu avem

un on off la inimioară

uşa se prelinge uşor afară

mi-am terminat plimbarea zilnică

visând un bar cu multă animaţie

cu un filtru de cafea mare şi frumos

cu o sumedenie de mânere negre

în acţiune

şi un barman cu gesturi îndemânatice

asumă-ţi riscul

albastrul nu face zgomot

e o culoare timidă

fără gânduri ascunse fără grabă

nu se aruncă brutal asupra privirii

o lasă să vină

fără să o grăbească

gărzile fortăreţei slăbesc înfometate

iar porţile

zac deschise către inamic”

 

Legea transparenţei coregrafice

 

„pomii puţini

se strâng ciudat unii în alţii scrie alexandru

atenţi ca un pluton rătăcit dintr-o mare armată

în palat se joacă un domino original

trebuie să reamintim aici şi transparenţa coregrafică

numeroşi cetăţeni

au profitat de nepreţuite îndrumări

sufletul colectiv generos este ascuns după cortină

strigă george

de unde se vede ce tupeu are hazardul

misiunea omului

este să îţi aducă aminte uşile şi ferestrele

şi asta mai ales noaptea

la capătul tunelului

despre care nu mai pomeneşte nimeni

şi totuşi nimic nu se petrece

la întâmplare spune mircea

fiecare zi îşi schimbă forma

după căldura degetelor după fluturele

fierbinte

din capătul pleoapei

unghiul de sprijin

spaţiul atât de ciudat dintre

clădiri de hârtie

franjurii eleganţi ai aliajelor

certitudini în lanţ

ca în povestea

cu hainele cele noi ale împăratului”

 

Cifrul cămăşii şi beţişoarele jocului

 

„închipuirea lucrează mai adânc decât apa

fără întrebări întâmpin ziua ce vine

pe o parte a mărului sunt dinţii tăi

pe cealaltă fulgerul depărtării

fascinaţia locului

unde nu se află nimic

doar beţişoarele colorate ale jocului

fructe gata coapte

şi viaţa ta ca o cămaşă proaspătă

cu cifrul necunoscut

închipuirea lucrează

dar vă asigur că găsiţi un răspuns potrivit

în tratatele de filozofie din raftul de jos

laudă celor patru anotimpuri indiscutabile

a scris petre stoica

eşti purtată de val

iar firimiturile s-au strâns în coşuri pentru săraci

sunt pe o stradă tânără într-o călătorie ce se sfârşeşte când începe

şi începe când se sfârşeşte

ceilalţi vin şi dictează

în timpul dictării apucă de ceafă cuvintele

orice asemănare este întâmplătoare

mă înarmez cu experienţa grădinarului mă bucur

de toate prerogativele ţelinei mărarului pătrunjelului

lacom umblu în desaga doldora de beţişoarele jocului

firimiturile se strâng în coşuri”

 

Iedera înalţă zidul

 

„după ploaie în tablouri apar ciupercile

trăiască intrările trăiască ieşirile

au existat zilele au fost reale

şi îţi vei aminti de asta

încerc să vorbesc în limbi pricepute

ei trec prin livadă

şi nu ştiu toate aceste detalii

mă aşez la cuvântul masă

pe cuvântul scaun

şi încep să scriu

iluzioniştii se aşează la masa de joc

fac cărţile

după perdele căzute pe gânduri

comenzile vin una după alta cum spune matei

roata a fost inventată şi noi

trebuie s-o dăm câteva momente de-a dura

cărţile au fost scrise şi noi trebuie

să ne punem numele pe ele

mistreţii au fost împuşcaţi

şi noi trebuie să ne fotografiem

cu piciorul pe burţile lor

rebelul a fost ghilotinat

şi noi trebuie să-l legăm la ochi

toamna vine sub formă de repetiţie

trăiască intrările trăiască ieşirile

netezeşti febra complice a cărţii

liniştea dorinţei

întorci pagina nu-i târziu să o scrii

la capătul zidului ierburi agăţătoare

unde stau aparenţele toate”

 

Luca şi radarul

 

„ar trebui multe vieţi ca să faci una

ca lumea

liniştea nu e deloc un lucru simplu

viaţa se complică pe măsură ce se îmbogăţeşte

visele pulsiunile mecanismele de apărare

încuietori în care cheia nu se răsuceşte cu uşurinţă

eva l-a învăţat pe adam lucrul bun

mere crude în servietă

de aceea îţi spun

după luca

şapte cu patruzeci şi şapte

păcatele ei cele multe sunt iertate

căci a iubit mult

dar cui i se iartă puţin

iubeşte puţin

liniştea nu e deloc un lucru simplu

minunăţii ascunse-n poşetă

dreptul trupurilor la artificiu şi joc

desene pe un vas grecesc

ca să fie adorabilă

îi ajunge să fie ea însăşi

bărbaţii suflă şi acum în palmele

ce le-au stat încleştate pe armele vânătorii

chiar şi aici pe scaunul frizerului

te-ajunge perfecţiunea radarului

m-am înfruptat din măreţia lumească

din semănătura pământească

dar mi-a fost mereu foame”

 

 

(169)