O carte (numai) pentru copiii… „maturi” sau despre cât de lată e strada limbii române

cop carte Anton copii 001

Doina Petrulescu Anton – „Hei, copii, vă salut din Euforia!”, Editura LIMES, Cluj – Napoca, 2013

 

Aceste gânduri nu sunt despre o simplă carte, ci despre una care-a fost distinsă în anul 2014 de filiala Cluj – Napoca a Uniunii Scriitorilor din România cu Premiul „Interart”.

 

O carte înşelatoare a publicat în 2013 poeta Doina Petrulescu Anton din Sighetu Marmaţiei.

Ştiută-n lumea literelor de multă vreme sub numele de Doina Rândunica Anton, poeta care-a debutat editorial abia la vârsta de 49 de ani („Cuvinte de interior”, Editura Echim, 2005) – astfel parcă voind să ne tragă de mâneca amintirilor literare şi să ne îndemne subtil să facem un paralelism între ea şi Tudor Arghezi şi vremea debutului acestuia – poeta se ascunde  după degetul realităţii în cel de-al doilea volum al său.

Volumul „Hei, copii, vă salut din Euforia!” a apărut în Colecţia Gavroche a Editura LIMES, colecţie coordonată de Ana Petean, cea care a şi semnat cărţi pentru copii împreună cu poetul Mircea Petean, în anul 2013.

Interesant sau nu, poeta care se mândreşte cu câştigarea mai multor premii literare pe la diferite festivaluri de literatură din Sighetu Marmaţiei, Sebeş sau Ciucea nu şi-a asumat semnătura pe această carte, preferând să se ascundă după degetul realităţii.

Dacă poetul băimărean Dumitru Iuga a ales la un moment dat pseudonimul Ion Bogdan deoarece adeseori era încurcat şi asemuit cu mai marele Ion Iuga, sau dacă poetul sibian Nicolae Vălăreanu Sârbu şi-a scos şi câteva cărţi pe care le-a semnat cu pseudonimul Llelu Vălăreanu Sârbu pentru că aşa îi zic prietenii buni, ei bine, citind volumul de faţă am senzaţia că poeta nu ăşi asumă propria carte pe deplin, gestul ei dovedind o stângăcie ce vine din încăpăţânarea de-a explora cu orice preţ un alt gen literar.

O boală de care au suferit mulţi literaţi de-a lungul timpului, alţii suferă şi acum, alţii sunt pe cale să sufere.

Şi asta numai şi numai pentru a-şi demonstra lor înşine că pot sau că îi dă talentul afară din casă.

Constatarea este subliniată chiar de prezentarea pe care i-o face editorul Mircea Petean, de altfel un fin cunoscător al Maramureşului, pe coperta a IV-a unde ne spune că poeta asta NECUNOSCUTĂ – dar care are poza Doinei Rândunica Anton! – „a publicat versuri în revistele „Tribuna”, „Steaua”, „Graiul Maramureşului”, şi în antologiile  Alpha 85 şi Un sfert de veac de poezie”.

Lui Mircea Petean îi aduc aminte că „Graiul Maramureşului” e, de fapt, continuatorul jalnic al fostului oficios al partidului, „Pentru socialism”, deci nu e o revistă, cum o împopoţănează el pe poetă, ci un cotidian obscur, fără o linie editorială clară, fără concept, care nici măcar prin grafică şi paginare nu te trage de mânecă şi nu te îmbie la lectură, un cotidian dedat la temenele în faţa mai marilor zilei, un ziar în care rubrica decese ocupă un spaţiu consistent.

Apoi, Mircea dragă, eu ştiu că tu vrei să-ţi vinză marfa ca fiind una de bună calitate, dar să zici că e „Graiul Maramureşului” ditamai revista ?!…

Pe de altă parte, încă din acest citat suntem avertizaţi că trebuie să n asteptăm la greşeli gramaticale, de ortografie şi de punctuaţie, câtă vreme editorul pune-n aceeaşi propoziţie VIRGULA înainte de ŞI.

Domnu` Petean, ar trebui să aflaţi de la mine că ar trebui să vă întoarceţi la manualul de clasa a cincea în care,  vi s-a zis, probabil, că nu punem virgulă înainte de şi.

Uneori punem, de exemplu, înainte de şi adversativ. Cu valoare adversativă, adică.

Dar nu e cazul acum!

Pe de altă parte, nu înţeleg de ce ai pus revistele enumerate – cu „Graiul Maramureşului” cu tot – între ghilimele şi de ce antologiile nu (?!).

Dar cum aceste rânduri nu se vor a fi un curs despre grămătici, abdicăm, că tare multe ar fi de zis.

Am subliniat acest fapt numai pentru că această lucrare ce abundă de astfel de greşeli – autoarea şi literaţii Ana şi Mircea Petean dând semne că trec greu strada mult prea largă a literaturii române – nu ştiu că virgula se pune lipită de cuvânt şi nu cu spaţiu faţă de acesta, vezi poemele „Vara”, „Marea” şi altele, aceeaşi nemernică de virgulă dându-le bătăi de cap celor trei şi în poemul „Luna”.

Trist e că nici măcar paginarea şi ordonarea versurilor nu este o regulă.

Despre poemele adunate-ntre cele două coperţi pot spune că autoarea trage cu disperare de rimă şi că doar ia copilăria ca pretext.

Această lucrare excelent susţinută grafic de Teodora Gogea, fiica scriitorului sigheano-clujean Vasile Gogea abundă de cuvinte ce ar putea fi – cu siguranţă! – greu de înţeles de copiii care mai pot citi versuri… pentru copii.

Lectorii mici ar trebui să stea cu DEX-ul lângă ei ca să înţeleagă cum sunt „furnicile de treabă/Şi lăcustele cu barbă,/Mămăruţele pestriţe/Cu furou pe sub rochiţe/…/Şi cu celelalte cinci/Pune perle şi arnici” sau „E un fluture strident,/Dar constructor eminent./Din moi pulberi de argint/A făcut un labirint” (Poveste de seară).

Aflăm de la această poetă că cioara are cioc dulce, „de marţipan” (Cioara), fapt ce poate sminti copiii, aflăm că „Cerul toarnă peste toate/Apa din butoaie sparte,/Ce-au căzut, aşa se ştie,/Din carul lui Sânt Ilie” (Ploaia), astfel încât nimic nu mai coincide cu ce învaţă ei la lecţiile de zoologie, geografie sau religie.

Întrebul volum este încropit dintr-o adunătură de texte care, subliniez, au doar ca pretext copilăria, limbajul folosit depăşind cu mult posibilităţile de înţelegere a celor mici.

Texte inegale şi stilistic altfel, poeta experimentând cu orice preţ rima, chiar şi cu preţul unor evidente exprimente poetice, în căutarea muzicalităţii.

Dar, mai trist, sau poate cel mai trist e faptul că, aşa cum am spus de la început, această lucrare a fost  premiată de USR Cluj – Napoca, fapt ce arată gradul avansat de degradare a valorilor, dar şi a criteriilor de selecţie după care se dau astăzi premiile.

Ca să nu spun că acestea par a se da IARĂŞI numai pe criterii de prietenie, nepotism sau relaţii, ca pe timpul lui Ceauşescu, când (în)cântătorii partidului unic erau şi astfel răsplătiţi pentru servilism şi pupincurism.

Se aude doamna, Irina Petraş, se aude?

 

autor Ioan Romeo Roșiianu

(10)