satul, autor Emanuel Pope

Și aș vrea ca apele din jurul meu 

și dorurile toate

să tacă doar o clipă

să iau iar drumul obosit

spre dealul dintre case.

.

De-acolo-n vale să privesc

să-mi mângâi încă o dată satu’

un nobil cavaler ținându-și scutul greu 

strălucitor în aurul amiezii.

.

Las poarta curții larg deschisă

și-n ochiul ei zâmbind cu trudă

rămâne un timp să mă petreacă

bătrîna casă-n prispă rezemată.

.

Mă recunoaște ulița și nu mă latră câinii

 – nebunul trece iarăși pe la gardul lor-

sunt eu așa cum am trăit o viață

doar pașii nu mă mai cunosc

grăbiți acum să alerge-n altă parte.

.

din ”Elegii de la capătul pământului” (2016)

.

poem inspirat de ”SECRETUL LUNII”- compoziție și interpretare Mihai Ganea

(16)