O DOAMNĂ PENTRU ETERNITATE – ANA DE BOURBON-PARMA

ReginaAna-1-203x300

O DOAMNĂ PENTRU ETERNITATE – ANA DE BOURBON-PARMA

A evoca sub raport elogiativ o personalitate precum cea a Anei de Bourbon-Parma nu echivalează în mod implicit cu apartenența declarată a cuiva la spiritul monarhic, ci reprezintă, mai degrabă, o problemă de abordare obiectivă a unui subiect decantat deja îndelung de istorie. Este, dacă vreți, până la urmă, o probă majoră de onestitate a scriitorului, istoricului etc. cu el însuși sau, pur și simplu, o altă formă de a-ți demonstra ție și celorlalți că întreaga ta conștiință nu dispune de o inadecvată geometrie discontinuă. Vocile contestatare ale momentului construiesc cu vehemență, însă, o serie de argumente, în genere, neverosimile, cu scopul imediat de a anula toți parametrii specifici ai rolului unic la nivel european, pe care l-a avut de jucat Regina Ana alături de Regele Mihai. Și de ce se poate aduce în discuție acest caracter de singularitate în contextul anterior precizat? Tocmai fiindcă, la presiunea evenimentelor complexe ale istoriei naționale, Ana de Bourbon-Parma nu a avut dezlegare din partea destinului personal să parcurgă, dimpreună cu neamul pe care i l-a ales divinitatea, calea în vreme.
Întotdeauna obligată de circumstanțe (vădit independente de voința proprie) să se poziționeze excentric în raport cu traiectoria meandrată a destinului României, iată ipostaza sui-generis de regină fără de țară, care a urmărit-o întreaga viață, dar care, în același timp, nu i-a știrbit cu absolut nimic Anei de Bourbon-Parma din aspectul luminos al demnității sale unanim recunoscute. Dimpotrivă, am putea spune, refuzul constant al istoriei ca aceasta să rămână permanent în rolul atât de controversat acum de monarh neîncoronat oficial vreodată a constituit, practic, cel mai favorabil mijloc pentru ea de a-și demonstra tenacitatea și noblețea personale în fața oricărui actor social întâlnit la un moment anume, indiferent de teritoriul lui de acțiune bine delimitat.
Ana de Bourbon-Parma a înțeles cu exactitate de la bun început faptul că substantivului complex ”existență” trebuie, în primul rând, să-i faci față nu doar la nivel filozofic, în interminabile discuții mai mult sau mai puțin lămuritoare asupra semanticii lui complexe, ci și practic, din nenumărate puncte de vedere, mai ales din cel atât de delicat pentru oricare ființă umană al supraviețuirii. Cu alte cuvinte, prin voia destinului, Regina a reușit să parcurgă un lung șir de lecții dure de viață, fiecare în parte cu semnificațiile ei specifice, lecții care i-au accentuat și mai mult credința interioară că zidurile dintre lumi nu există decât din acea perspectivă formală inventată de către societate din interese multiple. Și a mai acceptat din start ceva Ana de Bourbon-Parma, un lucru fundamental, pe care anumiți contemporani nu-l conștientizează încă, anume acela că a primit în dar de la divinitate rolul principal într-o piesă de teatru, despre care știa că nu avea să se joace în mod real niciodată. O piesă de sertar, să o numim, al cărui afiș, însă, i-a fost scos la lumină într-o manieră pozitivă, recent, de posteritate. E poate chiar răspunsul tardiv al istoriei înseși față de atitudinea constantă a Reginei de a-i ține piept cu dârzenie aproape un secol întreg, fără ostilitate și ranchiună…
Mereu sprijinindu-se pe edificiul salubru al modestiei, dar și pe acela al unei simplități caracteristice numai oamenilor inteligenți, capabilă de a stabili instantaneu soluții potrivite în toate împrejurările nefaste ale destinului, Ana de Bourbon-Parma dorea să i se spună în chip obișnuit ”Madame”, un soi nu de protest personal ori de discurs cinic contra piedicilor ivite în cale pe parcursul anilor, ci o formă de franchețe individuală cu ajutorul căreia își definea concret existența în ansamblu și conceptele ei diferite. Dintr-o mare eroare de a interpreta rolul limitat al acestei personalități în istorie, se vehiculează azi cu sârg ideea contribuției sale, practic, nule la dezvoltarea concretă a patriei române. E ca și cum ai minimaliza sau anula complet, dacă e să forțăm puțin nota comparativă, aportul scriitorilor din exil la creșterea limbii și literaturii naționale, smulgându-le, pur și simplu, cu brutalitate aripile și interzicându-le, încă o dată, dreptul de apartenență la matricea fundamentală a culturii materne. Faptul că Ana de Bourbon-Parma a aderat la sfera de principii și valori fixe ale soțului său, Regele Mihai, favorizând continuitatea parametrilor axiologici creați până în acel moment de către familia de Hohenzollern-Singmaringen în perioada de domnie pe teritoriul românesc, o îndreptățește în a primi, fie și numai la nivel strict simbolic, desigur, căci nu i-a permis istoria altcumva, titlul de regină, care i se contestă atât de apăsat la ora actuală. (Mă întreb, dacă și bulgarii își pun aceleași probleme în legătură cu statutul soției fostului lor rege, Simeon, Regina Margareta, sau nu?!…) Iată în mod concret unul dintre rolurile jucate în contextul condițiilor defavorizante din exil de către Ana de Bourbon-Parma. Un exil de o viață, care nu numai că nu a produs o fragmentare vizibilă în ceea ce privește mentalitatea generală a familiei (fiindcă despre ruptură majoră nu poate fi vorba aici), ci, dimpotrivă, a reconfigurat puternic acele forțe de coeziune valorică, exact ca și cum desprinderea de patria română nu s-ar fi produs, efectiv, vreodată.
Contrastele au alcătuit dintotdeauna tabloul viu al lumii Pământului, scoțând cel mai bine la iveală chipul lăuntric al unei personalități. Și nu ai cum, dacă faci parte din categoria celor care pătrund cu rațiunea miezul ascuns al esențelor, să nu iubești definitiv acele ființe umane capabile de sacrificii totale de-a lungul vieții și martiraj, dar și de a anula complet o serie de granițe ancestrale stabilite simbolic în timp la nivel de societate. Iar Ana de Bourbon-Parma tocmai și-a încheiat demonstrația făcută nonșalant o viață întreagă în această privință. Inteligența ei nativă și caracterul puternic, fermitatea, dar și determinarea de a participa activ, în fierbințeala frontului, la cel de-Al Doilea Război Mondial, simplitatea perfectă de a fi în conjuncturi existențiale diferite, atașamentul față de principiile moral-familiale ale generației sale alcătuiesc toate laolaltă portretul unei Doamne pentru eternitate, unul dintre vectorii discreți, dar semnificativi ai istoriei românilor din ultimii 70 de ani – Regina Ana.
MAGDALENA ALBU
12 august 2016

(46)