EVENIMENT

Premiul Festivalului Internaţional de Poezie de la Sighetu Marmaţiei a fost obţinut de poetul Nicolae Scheianu

Un juriul competent format din personalităţi contemporane autentice şi prestigiu intelectual: Gheorghe Grigurcu – preşedinte, Olimpiu Nuşfelean – redactor şef al revistei culturale “ Mişcarea literară” din Bistriţa, poetul Vasile Muste – directorul Centrului cultural din Sighetu Marmaţiei, Gheorghe Pârja – poetul şi fondatorul “Serilor de la Deseşti” precum şi editorul Gabriel Cojocaru – Editura “Grinta”, Cluj Napoca au acordat Premiul Festivalului Internaţional de Poezie de la Sighetu Marmaţiei, ediţia 2016, poetului Nicolae SCHEIANU, pentru volumul de versuri “Pietre din potop”, Editura Vinea.
Aşadar, PREMIUL FESTIVALULUI a fost obţinut de un poet matur, adevărat, grav, un iubitor al cuvântului şi metaforei ca o continuare a ceea ce face pentru mişcarea literară maramureşeană din postura Domniei sale de consultant (referent) la Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş, cel care a reuşit să tipărească două antologii cu poeţii şi prozatorii din Maramureş.
Iată premiile din acest an:
• Secțiunea premiu pentru volum – Nicolae Scheianu, pentru cartea „PIETRE DIN POTOP”;
• Secțiunea Antologie de autor – George G. Asztalos, pentru cartea „MI SE ULISE”;
• Secțiunea debut – nu s-a acordat premiu;
• Secțiunea traduceri – Radu Țuculescu, pentru traducerea cărții „DE-A LUNGUL STRĂZII FLUIERĂ O MIERLĂ”;
• Secțiunea manuscris – nu s-a acordat premiu.
Premiile au fost acordate de către Centrul cultural Sighetu Marmaţiei, valoarea fiecărui premiu fiind în sumă de 500 lei. Felicitări tuturor: premianţilor, organizatorilor, publicului prezent!

Gelu DRAGOŞ

(5)