NINA GONŢA

dscf0919

Nina Gonţa , În mrejele vieţii
Poveste inaugurată frust şi decisiv sub Teiul Sofianic
Nina Gonţa ştie foarte bine cum să-şi “ insinueze” volumul În Mrejele Vieţii (Editura StudIS, 2016), într-o nişă încă prea puţin frecventată de autorii de limbă română, respectiv, feminismul doamnelor de societate. Doamne educate, instruite, cu o poziţie socială respectabilă, cu bun gust vestimentar, puţin desuet, de unde un farmec romantic al unei lumi în amurg, pe cale de dispariţie. Lumea doamnelor care ştiu să poarte o pălărie, accesorii elegante-mănuşi, eşarfe, pandative, poşete, fără să se împiedice în ele, în scene publice groteşti. Doamne titrate, onorabile, abile în arta seducţiei publicului confuz şi labil emoţional. Un public pierdut printre( glosăm, desigur) „mrejele tehnicilor informaţionale”. Doamna Nina Gonţă manevrează publicul, mai ales în impact direct, -a se vedea lansarea de carte ca eveniment de formulă scenică, savuros şi în detaliu realizată-în direcţii divergente, menite să-l scutească de o prezentare de carte fadă, plicticoasă şi convenţională. Să recunoştem că adesea texte de substanţă sunt deservite de eternul critic autosuficient, de aplaudaci apatici, de pişcotarii răbdători până la momentul spumosului şi al cafelei din paharele de plastic , asezonate cu fursecuri şi cu gustări sleite. Ei bine, doamnele de la USEM, y compris doamna Nina Gonţa, au găsit formula stilizată şi agreabilă, de a prezenta o carte ca un produs poliform, un produs comercial care să intereseze un public cât se poate de divers. Se aduc, ca argumentatori de sprijin, cărturari prestigioşi, psihologi, în cazul nostru chiar psihoterapeuţi, filologi, documentarişti istorici, prieteni de familie, artişti fermecători şi public prietenos, foarte prietenos. O carte- spectacol, cum să nu reacţionezi binevoitor şi să nu doreşti a citi un volum „susurat” prin tehnici de seducţie menite să-l anestezieze şi pe cel mai versat şi îndărătnic cititor!? Pentru că un prim şi de necontestat efect există: cartea se citeşte, lucru care, să recunoştem, ni se întâmplă din ce în ce mai rar. În Mrejele vieţii, volumul propus de autoarea Nina Gonţa, este structurat cu tot felul de ingrediente, aplicate, să recunoştem, cu abilitate structurală. Incursiunile în arborele genealogic ale protagoniştilor, cu semnalarea convergenţelor naţionale, a migraţiei oportune a basarabenilor dinspre spaţiul sovietic înspre România , contribuie la statuarea unor identităţi mai complexe decât acelea cu care suntem obişnuiţi în literatura de limbă română. Avatarurile civile şi politice ale adaptării sunt suspendate, în economia paginilor cărţii. Volumul În Mrejele Vieţii nu se doreşte a fi o epopee, este o prospecţie psihologică simplă şi o tramă narativă alertă, privind un cuplu de conjunctură. O poveste de dragoste, în arealul mondenităţii, fără investigaţii sociologice artificiale. Personajele au au stare civilă bine conturată, au indicii socio-profesionale, au şi o treaptă de vârstă care uneşte aproape toţi protagoniştii. Oameni de condiţie medie, oneşti, balizând în jurul vâstei de pensie în societatea românească . O tristă mediocritate le sufocă viaţa, biografiile lor lineare, monotone, nu se pot converti în destine. Serviciu, căsătorii îngheţate în cutume ( unele cutume sunt tangente cu patologia, dar grotescul le îneacă în ridicol şi scuteşte cititorul de psihodrame siropoase- a se vedea mediul domestic al unei cucoane ostile şi resentimentale cu nevolnicul şi indezirabilul „legitim” strecurat în viaţa ei prin Da-ul leşios de la starea civilă: Casa duhneşte de locatarii patrupezi, câinii şi pisicii luaţi în custodie, pe veci. Apoi, tot felul de doamne singure, ele ştiu mai bine de ce şi cum, văduve sau divorţate, cu aplomb, în căutarea împlinirii visului erotic absolut, etern dezamăgite de eterna frivolitate masculină. . Nici siluetele vaporoase, nici perfecţiunea gospodinei desăvârşite, nici vocaţii erotice mai drăceşti sau tenebroase, nici devoţiunea aproape maritală faţă de alesul inimii , nu salvează bietele femei de la accidentalele dezamăgiri. Iubirile ascunse , voluptoase, întrerupte brusc de indecentele revelaţii cu privire la păcătosul afemeiat. Păcătosul imposibil de stabilizat într-o legătură sigură şi confortabilă. Femeile cu sufletul ahtiat după iubirea ideală, fie ea şi cam întâziată, iar el, samavolnicul uşuratec şi chiar pervers. Mă rog, cam multă inocenţă feminină, dar e adevărat, că atunci când sunt vexate, aceste doamne idealiste, sar şi ele adesea ca nişte isterice vocaţionale. Autoarea pune accentul psihologic şi narativ, pe un singur ins, un bărbat seducător, seducător , dar şi sedus de jocurile vinovate ale senzualităţii, adesea deocheate, în trend cu moda libertinajului sexual. Restul bărbaţilor nu contează, unul, un ucrainean, e beţiv fără limite şi frontiere, alţii sunt doar amintiri meteorice fără consistenţă. Rămane aşadar în prim planul atenţiei auctoriale, unul şi numai unul, un singur bărbat, unul cu dedublare infamă, care pluteşte în magma minciunilor stângace-nici să mintă nu poate nefericitul-, unul care se chinuie să-şi dovedescă sieşi că are vocaţie de mascul dur şi dominant- bine asta exersează în exclusivitate pe facebook-, nu intrăm în detaliile grobiene şi scabroase ale stilului epistolar virtual. În domeniul sus-amintit, se cuvine a face o scurtă observaţie stilistică temperamentalei autoare. Insistenţa cu privire la frazeologia scatologică a nefericitului „mascul”, nu este de natură să pună în lumină nici personajul, nici subiectul. Promiscuitatea nu este explicit repetitivă lexical, ea ESTE, ESTE, pur şi simplu. Suntem asediaţi, sufocaţi, de dimineaţă până seara, de recitalurile scatologice, scris, vorbit, imagine, ne-am mai „maturizat şi noi ca lectori, cred că nu mai avem nevoie să fim „iniţiaţi”.
Bun, acum revenim la chestiune, la trama principală a textului . Autoarea Nina Gonţa îşi conduce bine, uneori chiar ingenios, planurile de acţiune, vehiculându-le în diversiune temporală, o virtute auctorială care merită întreţinută şi şlefuită şi în viitoarele texte ale domniei sale.
Cât despre protagonist , autoarea pare a nu-i mai da de capăt, şi-i aplică „Exit”. În ciuda imaginaţiei indiscutabile, dar şi a unei bune cunoaşteri a tipologiei bărbatului „fatal” , autoarea Nina Gonţa preferă un sfârşit melodramatic. Şi câte mai erau de depănat dacă moartea instant nu întrerupea povestea romanţată inaugurată frust şi decisiv sub Teiul Sofianic.
Virginia Paraschiv
Baia Mare

(17)

%d bloggers like this: