MAGISTRA SERENISSIMA

MIHAI GANEA

ganea

MAGISTRA SERENISSIMA

lacrimile toamnei au topit vara fierbinte
îngheţând vorbele în spuma răscolită de stele
un cuvât magic le încinge liniştea: ave magistra
profesor de ziua de naştere fericită
încotro ne plimbă gândul când vremea se clatină
fără noimă ca un braţ de balanţă
încotro ochii demult închişi

mai văd sclipitori printre nori naufragiul
bântuit de chinul trigemenului rebel
încă mai trece prin pleoape speranţa
dorul de raza unor privelişti albastre
fiorul pătrunde în noi nestatornic şi rece
singuri încarceraţi de durere şi taină

cu braţul veghez respiraţia nopţii
atingând pieptul sub care se zbate o lume
vei trăi mereu
dincolo de vântul sălbatic e marea
ce te continuă
în altă taină vremelnică până la alt capăt

te acoperă din faţă cum de acoperea dinăuntru

nădejdea noatră
aşteaptă în altă parte
tărâmul acela verde şi cald peste poate
suntem mesagerii martori

nu ne atinge moartea nici visul speranţa
ci doar gândul rebel din capul reptilei
ca o confuzie ciudată
ceaţa şi aburii dimineţii în simţurile noastre
ne desparte de teamă
iar când dispari adânc cufundată în stele
iar zborul nostru nu seamănă cu aripile tale
lumina înttuneric şi ea ne absoarbe
melodiile cerului ne amăgesc trecătorile
ora ploilor toamnei ne frânge în bunul rămas
mâinile se ating de amintiri noaptea
vrea să ne despice nebună

de trunchiul cu ramuri verzi de castan
prin fereastra ce dă nicăeri nu se distinge
decât mâhnire şi teamă
cenuşa secretelor nemărturisite din flăcări

muzica se scoate cu muzică
taina cu taină
poemul cu ecoul altui poem perpendicular

toamna
lacrimi şi necuvinte
totul se va termina cu bine
totul se va termina cu Tine

magistra serenissima

(4)