BORDELUL LITERELOR

http://www.romlit.ro/bordelul_literelor

Cartea Românească:
Bordelul literelor de Daniel Cristea-Enache

George Vulturescu, Sigiliul Nordului, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj- Napoca, 2016, 102 pag.

Foarte slab este cel mai recent volum al lui George Vulturescu, intitulat emfatic Sigiliul Nordului. Îmi pare sincer rău pentru autor, un om „de bine”, cum se spunea în anii ‘90, şi cu merite însemnate în activitatea de culturalizare; însă lirismul său e prolix şi bombastic, monocord într-o simbolistică rulată pînă la vulgarizare. Modul în care elementele şi personajele simbolice sînt făcute să comunice este de un perfect umor involuntar. La ceea ce Vulturescu ia în serios şi tematizează rîzi, pur şi simplu, din inimă, poetul fiind un Emil Botta caricatural.

În Abaţia Nordului, bunăoară, dialoghează un vultur, un melc şi un fulger: „- Nu e nimic pe aceste Pietre ale Nordului?/ strigă din zare vulturul./ – Nimic, nimic, îi răspunde melcul./ Doar buclele încrustate ale unei hieroglife/ pe care nu o citeşte nimeni./ – O literă pe care nu o citeşte nimeni/ e mai periculoasă decît cele cioplite pe frontoane/ şi silabisite zilnic de oamenii cetăţii./ Asta a zis fulgerul/ şi l-am văzut prăbuşindu-se în flăcări/ peste buclele ei acoperite de muşchi.”.

În Felinarul lîngă care te aşteaptă un înger avem „felinarul dinlăuntrul tău”, desigur mai important decît cele ale municipalităţii – şi cu această simbolizare puberală, poetul a scris nişte versuri tare căznite, pînă la ultimul, pe care l-a dorit forte: „Dacă nu eşti sub felinar înseamnă că ai plecat/ dar nu înseamnă că deja ai şi ajuns undeva/ dacă nu te raportezi la felinarul dinlăuntrul tău -/ singurul pe care poţi să-l aprinzi şi să-l stingi,/ singurul pe care îl poţi ocoli cînd vrei tu/ şi de lîngă care poţi pleca oriîncotro vrei tu…// Îngerul ştie asta şi doar acolo vine pentru tine,/ gînganie mică ce eşti”. Vulturescu are o înclinaţie vădită spre poetizarea goală, dar nu în sensul suspendării controlului asupra limbajului, ci în acela al rostogolirii de termeni desemantizaţi prin utilizare improprie. Din păcate, excesul său este ne-liric, iar textul plin de simboluri le ratează tocmai pe acestea.

Astfel, în Pentru un poem e nevoie de trei Daimoni, în strofa a treia, apar „un daimon”, „un terci de poem”, „bacteriile ciumelor”, „litere sterpe”, „cenuşi de molimi”, plus nişte „preacuvioş i” cărora iluminatul poet li se adresează: „– Prea-cuvioşilor,/ prea-academicienilor,/ un daimon care nu întîlneşte un terci de poem/ moare în noaptea aceea:/ a stat îngropat, precum bacteriile ciumelor,/ ani şi ani –/ îl ademenesc litere sterpe/ pe lîngă care mocnesc cenuşi de molimi”. Cu atîtea simboluri cîte plasează Vulturescu aici, Victor Hugo ar fi scris o epopee; însă poetul nostru nu cunoaşte odihna, şi versurile lui se continuă în această modalitate. Cu cît autorul se străduieşte să semnifice mai mult, cu atît textul său semnifică mai puţin. Noi ocurenţe: Daimonul cel Rău, piramidele, Celălalt Daimon, cavaleria şi Bordelul literelor. Dar să vedem cum îşi încheie Vulturescu meşteşugita poezie: „L-ai aştepta pentru asta?/ Mai bine faci pace cu Daimonul Cel Rău:/ la o votcă e în stare să-ţi explice/ că numai datorită unui dezacord ritmic/ piramidele nu-şi iau zborul…// În tot acest timp, Celălalt Daimon/ stă deoparte – la liziera cîmpului, unde e/ şarja cavaleriei:/ priveşte cum ai căzut de pe cal, cum ţi s-a rupt lancea –/ e mîndru că ţia dat tot:/ nebunie şi speranţă/ că eşti tot mai aproape de moarte/ tot mai aproape să-l întîlneşti// «Miroase a căcat, zici, miroase a fiinţă»,/ miroase a neîncredere, Doamne,/ dacă ai nevoie să trimiţi trei Daimoni/ ca să-l scoţi afară pe unul care scrie în Bordelul literelor.”

Aşa e, vai!, aproape tot volumul, care conţine două texte publicabile: Recital ticălos de poet şi Fotografii. Ne-am putea gîndi la o adaptare a legămîntului tăcerii la condiţiile poeziei inflaţionare din literatura română de azi. Cine scrie găunos versuri să se lege să nu le mai publice pe o perioadă determinată.

(3)

%d bloggers like this: