La cenaclul “Artur Silvestri “

La cenaclul “Artur Silvestri “

ticheta: Medalionul literar “Memoria calendarului-Bartolomeu Anania “
Medalionul literar “Memoria calendarului-Bartolomeu Anania “
Membrii cenaclului literar”Artur Silvestri “ patronat de Liga Scriitorilor s-au întâlnit joi 26 ianuarie la Cercul Militar Cluj în ședința lunară, deschisă de Gavril Moisa secretarul general al acestei organizații profesionale.
Conform ordinei de zi s-a dat cuvântul scriitorului Al.Florin Țene președintele național al Ligii Scriitorilor care a citit mottou-l sub care se desfășoară prezenta manifestare:”Fă bine cât poți de mult și vorbește despre asta cât poți de puțin.“(Charles Dickens).În continuare a informat pe cei prezenți despre activitatea celorlalte filiale din țară în luna ianuarie a.c.S-a subliniat activitatea filialei din Buzău care a editat o revistă și a organizat întâlniri cu cititorii, a evidențiat sărbătorirea Zilei Culturii Naționale de la Bistrița unde au participat poeți din șapte țări, în cadrul căreia scriitorii clujeni: Antonia Bodea, Titina Nica Țene și Al.Florin Țene, pe lângă alți scriitori, au primit Medalia omagială”Eminescu “ din partea Palatului Culturii din Bistrița.
Așa cum a intrat în tradiția acestei organizații profesionale, de a acorda Diploma VIRTUTEA LITERARĂ scriitorilor care împlinesc o vârstă rotundă, la inițiativa lui Iulian Patca, Al.Florin Țene a înmânat această distincție scriitorului Luchian Gheorghe.
După acest moment președintele national al Ligii Scriitorilor a prezentat și comentat pe scurt cărțile primite de la scriitorii din țară:”În bătaia peniței” de Ana-Cristina Popescu, “ Mirifică e clipa“ de Alex Vâlcu,”Buchet de iarnă “de Rodica Fercana,”Antologia 1001 cugetări “ de Olimpia Mureșan și Ilie Bucur, “Picuri de înțelepciune “ de Ilie Bucur și Rozalia Brândaș, și cărțile pentru copii sosite de la Târgu Mureș: Mihaela Rașcu ”Poezii zurlii“și “Zece povești de care să-ți amintești“, autoare care împreună cu Filiala Mureș a Ligii Scriitorilor a organizat interesante concursuri de creație pentru copii. Și nu în ultimul rând a vorbit despre cartea fiicei acesteia Antonia Rașcu din clasa a III-a, intitulată “Darul Antoniei “, carte scrisă cu talent în decursul anului trecut. Antonia, prin această carte,îndeamnă copiii să lase tableta si telefonul si să se apuce de scris așa cum înteleg ei viata sincer și cu o candoare deosebită. Felicitări, Antonia!
În continuare, în cadrul medalionului literar”Memoria calendarului-Bartolomeu Anania “ Al.Florin Țene a vorbit despre viața și opera acestui scriitor și cleric ortodox, arătând că acesta s-a născut la 18 martie 1921 în localitatea Glăvile, nu departe de orașul Drăgășani, orașul natal al președintelui Ligii Scriitorilor.Acesta a depănat amintiri cum, cu mulți ani în urmă, l-a cunoscut pe autorul dramei”Miorița “, apărută în 1966.În încheierea expunerii acesta a amintit că pe 31 ianuarie se împlinesc 6 ani de când arhiepiscopul Arhepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a urcat la Ceruri.
Scriitorul Iulian Patca, președintele filialei clujene a Ligii Scriitorilor, a prezentat activitatea filialei în ultima perioadă, după care a analizat cartea “Descăunări “ de Vasile Moldovan.
Ion Constantinescu în cadrul rubricii“Să ne aducem aminte “ a vorbit despre literatura de sertar, iar profesoara Locusteanu Lucia-Elena a analizat operele scriitorilor români născuți în luna ianuarie și februarie:M. Eminescu, Nicolaus Olahus, Ioan Budai Deleanu, Ion Heliade Rădulescu, Petre Ispirescu, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale,Ion Minulescu și Ștefan Petică.
În încheiere au citit din creațiile lor Vasile Crișan, Lucia Vlad și Vasile Irimuș, după care au urmat discuții.
Viitoarea ședință va avea loc în 23 februarie, orele 17, la Cercul Militar Cluj.
Al.Florin Țene

(4)

%d bloggers like this: