LA CENACLUL ARTUR SILVESTRI,-MEDALIONUL LITERAR CARTEA PRIETENA NOASTRĂ

La cenaclul “Artur Silvestri “
Medalionul literar ” Cartea prietena noastră“
Ședința cenaclului literar “ Artur Silvestri“al Filialei Ligii Scriitorilor-Cluj din data de joi 23 februarie a.c. a fost deschisă de profesoara Antonia Bodea, președinta cenaclului ,care a anunțat ordinea de zi. În continuare a dat cuvântul scriitorului Al.Florin Țene, președintele național al acestei organizații profesionale care a informat pe cei prezenți despre multiplele activități ale filialelor din țară și străinătate, prezentând cele câteva reviste editate de filialele Banat-Timișoara “ Suflet nou“ și “ Freamăt “ din Baia Mare. Filiala Mureș, condusă de Mircea Dorin Istrate care prin planul acțiunilor ce se vor organiza în cadrul filialei a creionat o bogată activitate depusă în slujba culturii. Tot această filială a înmânat scriitorilor Voichița Pălăcean Vereș și Al.Florin Țene “Diploma de suflet“, semn de prețuire pentru activitatea acestora în cadrul promovării cărților membrilor și a Ligii Scriitorilor în țară și străinătate.
În continuare Voichița Pălăcean Vereș a vorbit și analizat noile apariții editoriale” Clipe pe puntea vieții“(proză ) de Titina Nica Țene și “ Veniți, privighetoarea câmntă:::! – Viața scriitorului Alexandru Macedonski între realitate și poveste-“ roman de 600 de pagini de Al.Florin Țene,
Un moment deosebit în cadrul ședinței a fost prezentarea cărții “ Despre savantul Gheorghe Marinescu“ semnată de doamna prof.univ.dr. Ștefania Kory Calomfirescu, academician, ce și-a dăruit talentul și o perioadă din viață pentru a scoate la lumina tiparului , printr-o muncă asiduă de cercetător, viețile și operele unor personalități din cadrul medicinei din țara noastră.Despre personalitatea doamnei academician a vorbit editoarea Nadia Fărcaș, Antonia Bodea, prof.Vasile Sfârlea, dr.Vasile Ciurcaea și Al.Florin Țene, care a invitat pe cei prezenți să participle la ședința cenaclului “Radu Stanca “.din data de 8 martie a.c. ora 11,ce va avea loc la sediul Centrului de Zi pentru Vârstnici, din strada Decebal 21, unde cu ocazia zilei de 8 Martie doamna academician Ștefania Kory Calomfirescu va fi omagiată în cadrul medalionului” Personalități clujene de lângă noi.“
În cadrul tradiționalei rubrici “Cartea care mi-a plăcut cel mai mult “, Ion Constantinescu a vorbit despre romanul lui Al.Florin Țene, intitulat “ La braț cu Andromeda- viața scriitorului Gib I.Mihăescu între realitate și poveste“, concluzionând că prin seria romanelor dedicate vieții unor scriitori clasici, cum ar fi Macedonski, Minulescu și Gib Mihăescu, însăși autorul acestor romane a devenit un clasic în viață.
Ședința s-a încheiat cu prezentarea celor două cărți semnate de Lucian Aurel Chira ”Cartea glumețului “ și “ Concert de toamnă.” Despre cele două cărți a vorbit Voichița Pălăcean Vereș, Eugen Coța, Ioan Benche, Antonia Bodea, Vasile Sfârlea și autorul. Acesta din urmă a evidențiat convorbirile de pe internet , cu iz de glumă subtilă, pe care le are cu cunoscutul critic literar Alex.Ștefănescu.
Viitoarea ședință va avea loc în data de joi, 30 martie.
Al.Florin Țene

(6)