Odysseas Elytis – Monograma


 

 

Lectura : Maria Sava

 

 

Motto:

Cernit voi fi mereu — M-auzi ? — singur, după tine, în Paradis !”

I.

Brazdelor palmei calea va-nturna

Ca un acar, într-altă parte, soarta.

O clipă Timpul are să consimtă,

Cum altfel, dacă oamenii se iubesc.

II.

Port doliu dupa soare şi după anii care vin

Fără de noi şi-i cânt pe cei care-au trecut.

Dacă-i aievea.

Vorbite-s timpurile, bărcile ce dulce s-au ciocnit,

Ghitarele ce s-au aprins şi s-au stins pe sub ape,

Acei “crede-mă” şi-acei “nu”,

O dată-n aer şi-ncă o dată-n cântec,

Cele două jivine mici, mâinile noastre

Tânjind pe-ascuns una pe alta să se caţere,

Glastra cu flori în pragul porţilor,

Şi tandarii de mare ce soseau dimpreună

Peste stâncile seci, pe după pârleazuri,

Anemona care mi-a şezut în palmă

Iar movul tremură întreit trei zile deasupra cascadelor.

La ceasul când înserează pe neatinsurile stâncilor

Port doliu după straiul ce-am atins şi mi-a îmbrăcat lumea…

III.

Astfel vorbesc de tine şi de mine

Pentru că te iubesc şi în iubire ştiu să intru

Ca o lună plină de oriîncotro

Şi pentru micul tău picior în nemăsuratele cearceafuri

Să-mprăştii flori de iasomie –

Şi sunt în putere adormită, să suflu şi să mi te aduc

Prin sclipitoare treceri şi ascunse portice-ale mării

Arbori hipnotizaţi cu paingi care se-argintează.

Au auzit de tine valurile

Cum mângîi, cum săruţi,

Cum spui în şoaptă “CE” şi “HEI”,

În jurul gâtului în radă

Mereu noi doi lumina şi cu umbra

Mereu tu steluţa şi eu mereu întunecata corabie

Mere tu limanul, iar eu în dreapta farul

Şi cheiul ud şi sclipătul pe vâsle.

Iar sus, în casa cu cârcei de viţă,

Cu trandafiri în buchet, cu apa care se răceşte,

Mereu tu statuia, mereu eu umbra care creşte,

Tu jaluzeaua coborâtă, vântul care-o deschide eu,

Pentru că te iubesc şi te iubesc,

MEREU,

Tu eşti moneda, eu religia ce-o schimbă.

Atâta noapte, atâta vuiet din vânt,

Atâta rouă din aer, atâta tăcere,

Marea jur împrejur împărăţită

Odaie a văzduhului cu stelele,

Atâta răsuflare a ta nespus de mică

Încât nimica nu mi-a mai ramas

Între cei patru pereţi, tavan, duşumea,

Strigăt să-ţi fiu, iar glasul meu să mă lovească,

Să-ţi fiu mireasmă, iar oamenii să turbe,

Căci nemaiîncercatul şi de-aiurea adusul

Nu-l rabdă oamenii, şi-i încă devreme, m-auzi,

Devreme e încă în lumea aceasta, iubito,

Să vorbesc de tine şi de mine.

IV.

Devreme e încă în lumea aceasta, m-auzi,

Nu-s îmblânzite încă fiarele, m-auzi,

Nici sângele-mi vărsat, nici ascuţitul, m-auzi, cuţit,

Precum berbecul care-aleargă pe cer sălbăticit

Şi frânge ramurile stelelor, m-auzi,

Astfel sunt eu, m-auzi,

Şi te iubesc mereu, m-auzi,

Te ţin şi te port şi te-nveştmânt, m-auzi,

Unde mă laşi, unde te duci şi cu cine, m-auzi,

Vă ţineţi în potop de mâna, uzi,

Enormele liane şi lavele vulcanilor

Va veni ziua, m-auzi,

Să ne îngroape, iar miile de ani ce vor trece pe urmă, m-auzi,

În luminoase roci ne vor preface, mă auzi,

Asupră-le sticlească nemila, mă auzi,

A oamenilor,

Şi-n mii de ţăndări să ne azvârle, în ape, una după alta, mă auzi,

Amarul meu pietriş îl prenumăr, m-auzi,

Iar timpul e-o mare biserică, m-auzi,

Unde uneori, chipurile, m-auzi,

Ale sfinţilor

Plâng lacrima adevărată, m-auzi,

Clopotele croiesc în înălţimi, m-auzi,

Adânca trecătoare să trec eu

Asteaptă îngerii cu psalmi de moarte şi cu lumânări

Nu mă duc nicăieri, mă auzi,

Amândoi sau niciunul, m-auzi,

Această floare a furtunii şi, m-auzi,

A iubirii,

O dată pentru totdeauna am cules-o, m-auzi,

Nu-i cu putinţă altfel să-nflorească, mă auzi,

Pe alt pământ, pe altă stea, m-auzi,

Nu mai este ţărâna, nu mai este vazduhul

De noi atins acelaşi, mă auzi,

Si nici un gradinar n-a norocit într-alte vremi

Dintru atâta crivăţ şi dintr-atâtea ierni, m-auzi,

Să scuture o floare, ci numai noi, m-auzi,

În mijlocul mării,

Din singură voinţa iubirii, mă auzi,

Ivit-am o insulă-ntreagă, m-auzi,

Cu peşteri şi stânci submarine şi râpi înflorite.

Ascultă, ascultă,

Cine vorbeşte în ape, cine plânge — auzi ?

Cine pe celălalt caută, cine strigă — auzi ?

Eu sunt cel care strig, tot eu cel care plâng, mă auzi,

Te iubesc, te iubesc, mă auzi…

Traducere: Victor Ivanovici

 

(279)