Numele romanului ”Demonii” de Dostoievski tradus greșit în limba română

. Să înțelegem!

Periodic revin cu plăcere și atenție sporită la lecturarea romanelor scriitorului rus Dostoievski. Acestea suprind esențialul vieții și sunt adevărate cărți profetice despre sensul istoriei și destinul umanității în general. Dostoievski a avut șansa, dacă o putem spune așa, de a fi atins de ”îngerul morții”, fapt ce i-a dat înzestrarea de a avea ”două perechi de ochi”, vorba filosofului existențialist Lev Șestov. Pe lângă ochii naturali, a avut acei ”ochi largi închiși” spre sine și esența lumii, de a vedea lucruri sensibile pe care nu orice om le poate vedea sau pricepe. Dostoievski a văzut dincolo de orizontul imediat. Dostoievski a făcut parte în anii 1840 dintr-o organizație secretă rusă revoluționară de sorginte nihilistă. Arestat de ohrana țaristă este condamnat la moarte, ca apoi în timp ce era dus în fața plutonului de execuție, călăul în loc să citească sentința la moarte și să o pună în îndeplinire i se citește ucazul de comutare a pedepsei la ocnă. Cred că minutele acelea, când a văzut ”îngerul morții” Dostoievski a coborât în subterană și a primit acea nouă perechi de ochi pentru a vedea dincolo de aparențe și finitudine. Experiența ocnei a fost transpusă în excepționalul roman ”Amintiri din casa morților” unde viața grea din recluziune era animată de speranța ”petecului de cer”, ce lumina interiorul lagărului și sufletul pușcăriașilor. Speranța libertății după căință și plata prin suferință și cătușe transpare din romanul lui Dostoievski. Dar romancierul proaspăt ieșit dintre zidurile închisorii realizează cătușele unei vieți sociale și umane rusești dincolo de zidurile închisorii. Acel petec de cer liber s-a dovedit o utopie și omul dostoievskian e condamnat la lanțuri și suferință în continuare, la dictatura omnitutinii, finitului și comunului în general. Aici cade Dostoievski în subterană așa cum a căzut Platon în ”grotă” sau Plotin în finitudinea omului comun. Până la urmă ceea ce spune Dostoievski afirma cu 2000 de ani înainte și Plotin: omul comun e produsul mediocrității, iar omul superior se rătăcește într-o contemplativitate, care caută esența. Acțiunea e apanajul omului mediocru care nu-și pune prea multe interogații asupra sensului.
Dostoievski se vede blocat între zidurile unei societăți mediocre și a unei lumi în care nu poate să zdrobească lanțurile invizibile. Din disperare și suferința lipsei unei căi a eliberării, dar și a pierderii sensului vieții și a libertății spre izbăvire Dostoievski scrie celebrele ”Însemnări din subterană”. Oarecum surprinde ca și Baudelaire incapacitatea geniului de a fi permanent ca albatrosul în zbor și trebuie să coboare șchiopătând printre semeni pe puntea corabiei unde marinarii omului comun își bat joc de mersul său din altă dimensiune a înțelegerii. Dictatura omului comun, tirania generalului asupra particularului și disperarea sau imposibilitatea unei eliberării din cădere o surprinde genial Dostoievski în romanul ”Demonii”, care este cheia înțelegerii a ceea ce se întâmplă în mersul istoriei noastre de două sute de ani încoace. Neliniștea abisală a personajelor dincolo de bine și de rău, roase pe interior de temeri, ură și întuneric, gata să ucidă în numele ideii de obiectivare ca și paradigmă împotriva libertății și particularului înțeles ca o libertate asumată, e creionată genial de autor, care a intuit că omul liber plătește încercarea ieșirii din ”grotă” sau finitudine. Eroii dostoievskieni vor să rupă legătura dintre cer și pământ, e o conjurație a mediocrității în fața excelenței, o încercare de sufocare prin general asupra individualității ca și chip a celui drept și bun. E un război a omului finit împotriva celui infinit, a necesității contra transcendenței. Ciudat că traducerea în română a romanului ”Demonii” de Dostoievski este greșită. Acum câțiva ani discutând cu o tânără rusoaică, profesoară de limba română și traducătoare, am ajuns cu discuția la romanul lui Dostoievski și ea nu înțelegea de ce îl numesc ”Demonii”. Îmi spunea că nu există un roman în rusește a lui Dostoievski cu acest titlu. A stat și s-a gândit și apoi mi-a spus că romanul se cheamă de fapt în limba rusă ”Dracii”. – Asta e denumirea corectă a cunoscutului roman dostoievskian.
Cred că traducătorii români au preferat varianta ”Demonii” mai edulcorată și mai spirituală, amintind de demonul lui Eminescu sau de cel caucazian al lui Lermontov. Consider totuși că adevăratul titlu de ”Dracii” din limba rusă surprinde corect sensul și esența a ceea ce a dorit să transmită romancierul rus umanității: revolta infinitului față de omul finit.
Ionuț Țene

(2)

%d bloggers like this: