Esenin – un continuator al lui Dostoievski.

Esenin – un continuator al lui Dostoievski. Pentru cei care știu!

Marele poet rus Serghei Esenin este un continuator al romancierului Dostoievski. Paradoxal, Esenin este recunoscut pentru frumoasele și expresivele poezii dedicate dragostei, stepei, alcoolului și libertății, dar cel mai complex poem care-l reprezintă este ”Omul Negru”. Această poezie cu irizări de mistere inefabile reprezintă testamentul său poetic și o descriere autobiografică a destinului singular în ”țara drăcesc de frumoasă în decembrie” și stăpânită de ”scârbavnici și șarlatani”. Poezia este o parabolă a revoluției bolșevice din 1917 și a regimului distrugător implementat prin crimă și ritualuri perfide de către VI Lenin. Esenin realizează destul de repede că ”revoluția din octombrie” nu este altceva decât victoria omnitudinii și necesității împotriva libertății, a pietrei împotriva spiritului. Observă cum se instaurează cu repeziciune o dictatură a obectivării împotriva libertății, a măsuratului cinic contra nemăsuratului. Dictatura bolșevică este o continuare a mediocrității împotriva excelenței sau cum ar spune Aristotel a limitei care sufocă viața. Tirania este o creație a sistemului și o înăbușire a libertății omului. Esenin asemena eroilor lui Dostoievski a fost un personaj viu ce a cunoscut coborârile în ”însemnările din subterană”. El a realizat ca marele romancier că omul este limitat de contradicția și dialectica necesității, că oamenii au nevoie de autoritate nu de libertate și că zidul din fața sa nu poate fi doborât rational prin genul comun doi cu doi fac patru.
Tirania omului comun apasă înăbușitor asupra individualității și excelenței, singura care refuză impunerea cultului obiectivării și rațiunii că doi cu doi fac patru, de ce nu ar face șapte! Esenin a ieșit prin creație în imponderabilitate, primind ca și Dostoievski de la ”îngerul morții” acea nouă privire printr-o încă o pereche de ochi, care văd înlăuntru lucrurilor. Obiectivarea și simțul comun luptă să închidă cea de-a doua pereche de ochi, instigând nietzschean la uciderea lui Dumnezeu, pentru ca omul să nu mai vadă dincolo de blidul cu mâncare din fața sa. Bolșevismul a dorit cu înverșunare să rupă legătura dintre om și cer pentru ca omul să vadă doar spre burtă, nu spre pasărea libertății din cer în zbor. Esenin ca și Dostoievski a înțeles repede acest lucru, că ”Dumnezeu ne propune doar enigma”, că cea de-a doua vedere a lumii nu o primește oricine, iar NKVD s-a prins repede de chestiune și i-a înscenat sinuciderea de la Hotelul “Angleterre” din Sankt Peterburg. Acum câțiva ani un excelent film despre viața lui Esenin s-a turnat la studiourile din Moscova în 2005, în care joacă exceptional Serghei Bezrukov. Rușii s-au prins repede de înscenarea sinuciderii, nu întâmplător Esenin fiind interzis de regimul bolșevic, între anii 1925 și 1966. Ca și Esenin a înțeles profund tirania omnitudinii și alt mare poet rus Andrei Vîsotki, care în timpul vieții nu a fost publicat de nicio editură sau revistă de stat din Rusia sovietică. Pentru că ei credeau în imponderabilitățile istoriei, lucru ce contravenea, vorba lui Lev Șestov, în ”credința oamenilor în rațiune și știință și care socotesc că pedeapsa nu-i amenință decât pe cei care disprețuiesc rațiunea și știința”. Esenin ca și Dostoievski a intuit că viața e suferință și că doi cu doi nu fac întotdeauna patru. Pentru asta au plătit. Poemul ”Omul negru” recitat de Serghei Bezrukov surpinde ”suprema umilire a omului” (vorba lui Dimitri Karamazov) în fața tiraniei necesității, care nu acceptă sub nicio formă existența omului liber, pentru că omul finit nu permite existența omului infinit. Da, Esenin a fost un astfel de om liber, un poet care a iubit mai mult libertatea decât propria viață.
Ionuț Țene

(23)