Cui îi este frică de UZPR?

Asociaţia LIGA Scriitorilor Români


de Miron Manega
Mă tot întreb cum a fost posibil, într-un moment relaxat din viața Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – poate cel mai relaxat de la înființare încoace – , brusc, intempestiv, fără logică aproape, să izbucnească un scandal pe care niciun om cu mintea normală nu l-ar fi prevăzut. Ziariștii din întreaga breaslă, tineri și mai puțin tineri, își găsiseră, în sfârșit, un reazem moral, un centru de reprezentare și protecție profesională.
Sintetic și cam prețios spus, ceea ce reprezintă o țară pentru un cetățean, reprezintă o uniune profesională pentru cei care fac parte din ea…
Mă tot întreb și încep să-mi dau și răspunsuri. Timid, deocamdată, și mai mult intuitiv, dar faptele se derulează vertiginos într-o singură direcție și spre o singură explicație, pe care timpul o va confirma sau nu. Sper să nu…
Concluzia la care aproape că am ajuns este următoarea: nu Doru Dinu Glăvan ca persoană este problema (para)militarilor care au comis puciul, ci UZPR. În ultimii ani, o mare parte a presei s-a polarizat în jurul acestei structuri de breaslă, care „risca” să devină o forță organizată. Iar o forță mediatică bine organizată, la nivel național, e ultimul lucru pe care și l-ar fi dorit structurile puterii și dușmanii națiunii, de oriunde ar fi ei. La această coagulare a forțelor media s-a adăugat și alegerea simbolică a lui Mihai Eminescu, de către UZPR, drept model tutelar și de conștiință al ziaristului român.
Or, se știe, Mihai Eminescu e simbolul românismului absolut, pe când trendul impus de sus în jos (sau de afară spre înăuntru), e globalismul. Ce să caute un asemenea simbol centripet al conștiinței identitare într-o lume centrifugă? Și, mai ales, ce să caute un asemenea simbol într-o breaslă a formatorilor de opinie? Dacă le vin idei?
În concluzie, s-a declarat „stare de urgență” și s-a dat „ordinul de zi pe unitate”: dezbinare generală! Tactica de luptă: circul. Și, vorba unui fost șef CIA, dacă te pricepi să manipulezi atenţia oamenilor şi pui în stânga lor un spectacol de circ, nu vor observa portavionul din dreapta. În cazul de faţă, circul din stânga este scandalul artificial dintre puciștii membri ai Consiliului director și președintele UZPR, iar portavionul din dreapta este artileria îndreptată împotriva Uniunii Ziariștilor Profesioniști. Care trebuie spulberată, atomizată, înjumătățită, orice, numai să stea în banca ei, nu să tulbure apele Parlamentului cu numele lui Eminescu și ziua de 28 iunie – Ziua Ziaristului Român. Păi Uniunea asta chiar nu pricepe că NU E VOIE?
Și s-a trecut la represalii. Așa-zisa ședință a Consiliului director din 19 iulie a fost un exemplu de execuție cominternistă în numele „conducerii colective”, pe baza principiului „pleacă tu, să venim noi”. Și Doru Dinu Glăvan, pentru ca toate acestea să nu devină publice, până la clarificarea lor internă, pe baza statutului și a legii, chiar a acceptat să-și delege temporar o parte a atribuțiilor de președinte.
Numai că spiritul de haită i-a dat de gol pe „cei trei și jumătate”, adică Fulea, Petrescu, Frangulea și „ jumătate” din Adi Cristi (voi explica mai încolo cum e cu „jumătatea”). Pe 20 iulie, în timp ce Doru Dinu Glăvan era la sediu, pregătindu-se să le lase paramilitarilor situația în regulă, pentru a nu crea disfuncționalități, a primit de la unul dintre colonei un ultimatum stupefiant, din care îmi permit, fără acordul lui Doru Dinu Glăvan, să public un fragment. O fac pentru că pudoarea și discreția președintelui sunt total neproductive în acest moment, ba chiar dăunătoare. Și pentru că nu mai este posibilă clarificarea internă a acestui aspect, până la Adunarea Generală extraordinară, și este nedrept ca asupra președintelui să planeze, în toată această perioadă, vreo umbră de îndoială, pentru cei care nu cunosc caracterul și calitatea celorlalți…
Ultimatumul colonelului era scris cu o ademenitoare culoare mov (orice femeie care se respectă trebuie să poarte puțin mov, nu?) și, pe alocuri, cu roșu. Evident, scrisoarea nu era nici parfumată, nici ștampilată, căci a fost transmisă prin mail, iar ștampila UZPR nu fusese încă sustrasă… Iată fragmentul:
„…În acest scop, vă rog respectuos să fiţi în măsură ca să predaţi:
1. Cheile de la intrarea în sediu, de la toate încăperile – inclusiv de la actualul birou al Dumneavoastră, care va deveni sala Consiliului Director al UZPR -, de la toate dulapurile, fişetele şi birourile aferente.
2.Ştampila UZPR, sigiliul Uniunii, aparatul pentru timbru sec şi ştampila cu viza UZPR, pentru legitimaţii.
3.Telefoanele de serviciu, sim-urile, cele şapte telefoane primite de la Orange, ca bonus, împreună cu toate contractele de telefonie mobilă.
4.Laptopul preluat de la predecesorul Dumneavoastră, care va fi pus la dispoziţia personalului administrativ din sediul Uniunii, conform deciziei Secretarului General al UZPR.
5.Tableta.
6. Două carduri cu memorie Sony, în care se află arhiva UZPR.
7. Lista completă, cu adeverinţele pentru indemnizaţii.
8. Dosarul administrativ, în original.
9. Evidenţa electronică pe care o are preşedintele UZPR.
10. Alte bunuri fixe şi mobile, din biroul momentan personal şi din afara acestuia.
11.Inventarul obiectelor din biroul momentan al preşedintelui UZPR.
12.Extras de cont bancar.
Concomitent, contăm pe înţelepciunea Dumneavoastră, pentru ca Secretarul General al UZPR să obţină a doua semnătură la bancă.
Credem că veţi acţiona rapid şi concret pentru preluarea, de către Secretarul General al Uniunii, a website-ului UZPR, în cursul săptămânii viitoare, până joi, 27 iulie 2017, ora 13.00.
Operaţiunea de predare-primire se va încheia, cel mai târziu, pe 21 iulie 2017, la ora 13.00.
În numele colegilor din Consiliul Director vă mulţumesc frumos pentru lucrurile bune făcute pe timpul mandatului Dumneavoastră şi vă doresc multă sănătate şi viaţă frumoasă, alături de cei dragi.
Conform principiului conducerii colective, acest mesaj a fost transmis, concomitent, şi Domnului Vicepreşedinte Adi Cristi şi Domnului Secretar General Adrian Fulea…”.
În fața unei asemenea insolențe strigătoare la cer, nu cred că există pe lumea asta un om, pentru care demnitatea mai înseamnă ceva, care să accepte umilința. Căci el (ei) nu voia(u) numai atribuțiile președintelui, ci și cheile de la intrarea în sediu, ștampila UZPR, sigiliul Uniunii, aparatul pentru timbru sec şi ştampila cu viza UZPR, pentru legitimaţii, telefoanele de serviciu, sim-urile, laptopul, tableta, cardurile de memorie, inventarul obiectelor din biroul MOMENTAN (s.n.) al preşedintelui UZPR, alte bunuri fixe şi mobile, din biroul MOMENTAN (s.n.) personal etc., etc. Mai lipseau, de pe listă, centura, șireturile, obiectele ascuțite sau tăioase, tot ce trebuie să predai înainte de a intra la arest sau la închisoare…
Epistola se încheie, ipocrit și cinic, cu „vă mulţumesc frumos pentru lucrurile bune făcute pe timpul mandatului Dumneavoastră şi vă doresc multă sănătate şi viaţă frumoasă, alături de cei dragi”. Adică „Hai, cară-te mai repede!”. Fraza este însă și un autodenunț involutar, în care se exprimă explicit intenția de fapt a demersului: debarcarea lui Doru Dinu Glăvan și preluarea puterii. Nici vorbă de rezolvarea unor disfuncționalități interne. Adică exact ceea ce am denunțat eu în cadrul Consiliului și, ulterior, public.
În legătură cu cei „trei și jumătate” (parafrază ad-hoc a lui „doi și-un sfert”), „jumătatea” reprezintă jocul la două capete al vicepreșetintelui Adi Cristi. După ce a condus impecabil ședința, atrăgându-le atenția celorlalți că nu cunosc statutul, că dosarele incriminate sunt în regulă etc., la sfârșit, i-a pus lui Doru Dinu Glăvan următoarea întrebare-capcană: „Tu ce sancțiune ți-ai da pentru greșelile pe care le-ai făcut?”. Iar președintele, încă încrezător în rezolvarea pe cale pașnică a neînțelegerilor, a răspuns: „Îmi deleg temporar o parte din competențe Consiliului director, unuia dintre președinți”. Adi Cristi a zis că el nu poate să se implice, fiind din Iași, și așa a ajuns colonelul Ion Petrescu vioara primă. O vioară stridentă și dezacordată…
A urmat ultimatumul pe care l-am prezentat, dar lucrurile nu s-au oprit aici. Puciștii au ocupat site-ul organizației, schimbând în server parola de acces și deschizând trei usere noi, pentru „ai lor”. Doru Dinu Glăvan, fiind în drept, le-a blocat, la rândul lui, domeniul uzp.org.ro și a deschis o formă provizorie de comunicare, pentru a se putea adresa, totuși, oficial, membrilor organizației. Conținutul site-ului a rămas însă la ceilalți, căci proprietarul serverului este o relație a unuia dintre colonei. Rapid, aceștia au cumpărat un alt domeniu și au „turnat” în el tot conținutul paginii web al UZPR… Război asimetric în toată regula!
Între timp, prinzând un moment în care președintele UZPR tocmai ieșise din sediu, colonelul STS Adrian Fulea s-a dus la secretariatul Uniunii și, somându-l / amenințându-l / intimidându-l pe secretar, i-a luat ștampila UZPR. Cu care, evident, se pot produce documente false, fie incriminante pentru Doru Dinu Glăvan, fie atenuante pentru membrii „juntei”. Vă dați seama unde s-a ajuns, în numele „conducerii colective”? Nu e nicio „conducere colectivă”, e viol în grup, cu ușile închise. Miza este mult mai mare decât simpla debarcare a lui Doru Dinu Glăvan. El este doar un obstacol – ce-i drept, neașteptat de rezistent – al unui „proiect” de atomizare a UZPR. Și, se pare că, la sfârșit, „misionarii” vor putea raporta regulamentar: misiune îndeplinită.
Chiar dacă Doru Dinu Glăvan nu va fi dat jos, o perioadă destul de lungă Uniunea va fi ocupată cu reparațiile și recuperarea daunelor. În primul rând cu recăpătarea prestigiului mânjit cu dejecții. Deci, o va lua cumva de la capăt, amânând sau încetinind proiectele în derulare. Între timp, Uniunea a început să se dividă, fie din oportunismul unora, fie din lașitatea altora, fie din necunoaștere, fie din răzbunare. Până la Adunarea Generală Extraordinară vor fi deja două tabere.
P.S. Am o nedumerire și o așteptare din partea ziariștilor militari, membri ai UZPR, alții decât membrii „juntei”. Aștept un punct de vedere deschis și ferm față de această situație fără precedent. Eu, de exemplu, cred că militarii care au comis puciul reprezintă petele de unsoare de pe uniforma militară, dar s-ar putea să greșesc. Aștept ca ziariștii militari să ia atitudine față de confrații lor pe care eu îi consider „puciști” și, eventual, să mă corecteze pe mine, dacă e cazul. Conform codului de onoare și demnitate militară, de care face atâta caz colegul lor, colonelul Ion Petrescu.

(4)

Leave a Reply

%d bloggers like this: