Joc și veselie în Botiza și Rozavlea,

Joc și veselie în Botiza și Rozavlea, festivaluri cuprinse în Programul prioritar cultural al Consiliului Județean Maramureș


Ajuns la cea de XVIII-a ediție, Festivalul ”Pântru mândra din Botiza” a adunat, și în acest an, foarte mulți participanți la joc și voie bună, veniți să petreacă împreună într-un cadru de poveste. Vreme de două zile, sâmbătă și duminică, 19 și 20 august 2017, botizenii dar și turiștii aflați în zonă s-au bucurat de un regal de muzică folclorică ocazionat de zilele comunei. În pregătirea evenimentului nu au fost uitați nici tinerii, astfel că, pentru aceștia, primarul Florea Poienar i-a adus în Botiza pe Vibe Drops&Eila. În cele două zile de petrecere, pe scenă au cântat și au încântat publicul spectator, artiștii: Valeria și Traian Ilea, Ionuț Sidău, Diana și Ionuț Bledea, Valeria Arnăutu, Ioana Pricop, Oana Tomoiagă, Frații Sicuta și Ansamblul ”Ruguțu” din Botiza, Ansamblul Folcloric ”Coconii Izei” din Strâmtura, Ansamblul Folcloric ”Strugurelul” din Cicârlău, Paul Ananie, Ansamblul Folcloric ”Florile Cosăului” din Budești.
La evenimentul din Botiza a ajuns duminică, 20 august 2017 și președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, dar și vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș, care au felicitat reprezentanții administrației locale pentru felul în care știu să organizeze această sărbătoare atât de importantă pentru comunitate. Ediția a XVIII-a a Festivalului ”Pântru mândra din Botiza” a fost cuprinsă, alături de ”Roza Rozalina” din Rozavlea, în Programul Prioritar Cultural al Consiliului Județean Maramureș pentru anul 2017. În discursul avut în fața botizenilor, șeful administrației județene a subliniat, încă o dată, faptul că păstrarea tradițiilor reprezintă o prioritate pentru administrația locală și că se dorește ajutarea acelor comunități care se știu să celebreze sufletul Maramureșului și fibra noastră națională.
”Mă bucur că pot fi din nou alături de voi, în Botiza, într-un nou an, alături de colegii consilieri județeni și de primarii din zonă, deoarece aici ne simțim mereu bine. Pornind din Rona de Jos și până în Săcel, în fiecare comunitate celebrăm, acum, Maramureșul. Iar cei care ne trec pragul găsesc la noi minuni unice, care doar în județul nostru pot fi admirate și trăite la o asemenea intensitate. Atât Consiliul Județean, cât și administrațiile locale trebuie să aloce bani pentru ca astfel de manifestări să prindă viață pe mai departe, să ne bucurăm an de an de tradiția, de portul nostru popular, de cântecul și jocul specific Maramureșului. Sigur, trebuie să facem mult mai multe lucruri pentru comunitățile pe care le reprezentăm, iar ca aleși locali avem datoria de a face și proiecte importante pentru comunități, care să rămână copiilor noștri. Un astfel de proiect important este reabilitarea drumului județean pe Valea Izei, proiect care în acest an a fost aprobat spre finanțare de Guvernul României. Avem 50 de milioane de euro, vom face licitația în acest an, iar începând de anul viitor vom începe lucrările de reabilitare. Ne cerem scuze încă de acum pentru disconfortul care se va crea cât timp drumul va fi în lucru, însă apoi va fi una dintre cele mai mari investiții pentru Maramureșul istoric. Începând de anul viitor, primarii de pe Valea Izei, din Vadu Izei și până în Săcel vor putea veni în fața locuitorilor nu să se laude, doar să poată arată, cu fapte concrete, ce au făcut”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Reprezentanții conducerii CJ Maramureș s-au deplasat, apoi, în Rozavlea, pentru a-l felicita pe primarul Vasile Mîrza pentru felul în care știe să perpetueze tradiția festivalului ”Roza Rozalina” dar și ”Întâlnirea cu fiii satului”. Și în Rozavlea au fost, în acest week-end, două zile de sărbătoare organizate de Primăria și Consiliul Local al comunei Rozavlea, împreună cu Căminul Cultural Rozavlea. Rozăvlenii s-au mândrit, la rândul lor, cu parada portului popular iar pe scenă au urcat pentru a oferi un adevărat moment folcloric, artiștii: Ovidiu Purdea Somes, Marinel Petreuș și Gheorghe Pârja, Ionuț Bledea și Diana Cârlig, Ioana Chindriș, Pătru Bârlea, Ileana Bumbar și Ansamblul Folcloric Național ”Transilvania”, dar și renumitul Ansamblu ”Roza-Rozalina” condus de instructorul – profesor Ion Condrat. Seara zilei de duminică s-a încheiat cu un concert extraordinar susținut de Paula Seling și discotecă în aer liber, unde participanții au admirat focul de artificii.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

(13)