TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE


Miercuri 06.09.2017, la Teatrul Municipal Baia Mare a avut loc prima conferință de presă susținută în această stagiune. În prezența directorului instituției Radu Macrinici, a regizorilor Marcel Țop, Bogdan Pălie, Iulian Bulancea (actor la secția Păpuși a TMBM) și a reprezentanților presei locale, s-a discutat despre proiectele teatrului băimărean la începutul stagiunii 2017/2018.
În acestă toamnă vor avea loc trei premiere, spectacole montate pe cele trei scene ale teatrului, de regizorii enumerați mai sus, și anume: vineri 15 septembrie, ora 19.00 BUTOIUL CU PRAF ȘI PULBERE de Dejan Dukovski, regia Marcel Țop (la Sala Mare, cu publicul pe scenă), duminică 17 septembrie ora 19.00 AGAMEMNON de Rodrigo Garcia, regia Bogdan Pălie (la Sala Studio), iar sâmbătă 23 septembrie, la ora 11.00, cei mici se vor bucura de noul spectacol al secției Păpuși, PETRICĂ ȘI LUPUL după Prokofiev, regia Iulian Bulancea (la Teatrul de Păpuși).
Au mai fost anunțate două titluri noi care vor fi montate la TMBM până la sfârșitul acestui an. În luna noiembrie va avea premiera ”Dragă doamnă profesoară” de Ludmila Razumovskaia, regia Andrei Măjeri, un spectacol care pune în prim plan relația profesor – elev, iar anul se va încheia cu montarea comediei ”Crima din strada Lourcine” de Eugene Labiche, regia Victor Olăhuț.
S-a discutat deasemenea despre participările Teatrului Municipal la festivalurile de teatru din țară, începând cu luna septembrie și până la mijlocul lunii octombrie, fiind prezenți la opt festivaluri naționale și internaționale organizate în România, pe care le detaliem mai jos:
1. 10 septembrie, la Festivalul Internațional de Teatru de la Turda, cu spectacolul ”Casa de pe graniță” regia Marcel Țop;
2. 17 septembrie, la Festivalul Stradal Wonder Puck din Cluj Napoca, cu spectacolul ”Clovnii în vacanță”;
3. 23 septembrie, la Festivalul Internațional Multicultural de Teatru Tranzit Feszt de la Satu Mare, cu spectacolul Edmond, regia Andrei Dinu;
4. 25 septembrie, la Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea, cu spectacolul Edmond, regia Andrei Dinu;
5. 5 octombrie, la Festivalul Castanelor din Baia Mare, cu spectacolul ”Un vis cu Mi-s Revista”;
6. 8 octombrie, la Festivalul de Teatru ”Tragos” de la Tulcea, cu spectacolele Prah, regia Cătălin Mardale și ALBASTRU. GALBEN. ROȘU, regia Radu Macrinici;
7. 11 octombrie, la Festivalul Național de Comedie de la Galați, cu spectacolul Casa de pe graniță, regia Marcel Țop;
8. În luna octombrie, la Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete ”Puck” de la Cluj Napoca, cu spectacolul Submarinul Galben, regia Radu Dinulescu.

(1)