Exemple de bune practici prezentate în cadrul proiectului “Policies to develop entrepreneurship and innovative SME’s in rural areas”

Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, alături de parteneri din şase State Membre ale Uniunii Europene, implementează proiectul “Policies to develop entrepreneurship and innovative SME’s in rural areas” (acronim Rural SME’s), cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul INTERREG Europe. Pentru a sprijini realizarea activităţilor prevăzute s-a constituit un grup de lucru format din reprezentanţi ai unor instituţii/organizaţii, din care face parte şi Consiliul Judeţean Maramureş. Proiectul îşi propune îmbunătăţirea politicilor de sprijin regional pentru întreprinzători, prin schimb de experienţă şi identificarea de bune practici, implementarea cunoştinţelor dobândite în planuri regionale de acţiune pentru creşterea numărului de IMM-uri inovative înfiinţate în mediul rural şi sprijinirea celor deja existente în introducerea inovării în activitatea lor.
Pentru realizarea acestui țel, proiectul are în vedere identificarea, transferul și adoptarea de proiecte, măsuri și politici care să contribuie la găsirea de soluții la provocările cu care se confruntă dezvoltarea afacerilor în zone mai puțin populate, cum ar fi: accesul la finanțare, comunicații și logistică, acces la cunoaștere, servicii suport pentru inovare și altele.
În perioada 8-9 noiembrie 2017 a avut loc, în organizarea Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, cea de a treia întâlnire a partenerilor proiectului, la care a participat şi Consiliul Judeţean Maramureş, prin reprezentanţi din cadrul Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte (DDI), în calitate de membru al grupului de lucru. Organizat în data de 8 noiembrie 2017, atelierul de lucru „Modelul antreprenorial al economiei circulare”, a adus împreună reprezentanți din mediul rural ai mediului de afaceri, autorităților publice locale, unităților de învățământ liceal și profesional, precum și reprezentanți ai Grupului de lucru creat în cadrul proiectului. În cadrul atelierului au fost prezentate opt exemple de bune practici în domeniul economiei circulare, și au fost discutate și evaluate cele mai bune modele antreprenoriale, care includ principiile economiei circulare, urmărindu-se identificarea acelor modele care pot fi preluate și de către parteneri. Două practici au fost considerate de către participanți ca fiind cele mai bune: „Închiderea buclei la Silvania International Prod Srl” (România) și „Economia Circulară și utilizarea pirolizei ca soluție de management a deșeurilor” (Premier Green Energy, Irlanda).
Întâlnirea a continuat în data de 9 noiembrie, cu vizita de studiu „Antreprenoriat și IMM-uri inovative în zonele rurale din județul Bistrița-Năsăud”, în cadrul căreia au fost vizitate compania Silvania International Prod Srl din Lunca Ilvei, care implementează măsuri specifice economiei circulare la fabrica de procesare a lemnului, și firma Artă și Tradiții Srl din Salva – exemplu de bună practică în promovarea articolelor vestimentare tradiționale specifice județului Bistrița-Năsăud.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

(1)

Send a Comment

Specify Facebook App ID in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify Twitter Consumer Key and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Twitter Login to work

Specify LinkedIn API Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify GooglePlus Client ID in Super Socializer > Social Login section in admin panel for GooglePlus Login to work

Specify Instagram Client ID in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Instagram Login to work

Specify Twitch Client ID in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Twitch Login to work

Your email address will not be published.