Județul Maramureș a marcat un nou succes la Târgul de Turism al României

Și de această dată prezența Județului Maramureș la Târgul de Turism al României – ediția de toamnă a fost una spectaculoasă. Principalul punct de atracție, cel mai colorat, interactiv și ritmat, standul Maramureșului a atras numeroși vizitatori fascinați de atelierele de meșteșuguri populare oferite de Maria Zapca și Daniel Leș. În timp ce unii rememorau amintiri din copilărie- când alături de bunici țeseau la război-, tricotau, torceau sau împleteau, alții au fost cuceriți de întregul proces tehnologic din care rezultă frumoasele costume populare.
Sentimente unice au trăit cei preocupați de modelarea lutului, atunci când alături de olarul Daniel Leș au confecționat diverse obiecte din lut. Momente folclorice de excepție au oferit tinerii artiști ai Ansamblului Folcloric Național Transilvania care au prezentat dansuri din cele patru regiuni etnofolclorice ale Maramureșului. Vocile superbe ale soliștilor Paul Ananie și Carmen Ștețco au răsunat în întreg spațiul expozițional, în acompaniamentul maeștrilor Dumitru Dobrican, Sorin Rad și Teofil Rad. Publicul s-a încins în horă, iar participanții au jucat și au degustat bucatele tradiționale maramureșene.
În perioada 16-19 noiembrie, standul Județului Maramureș a fost în permanență unul viu. Activitățile desfășurate la stand au stârnit curiozitatea multor vizitatori, astfel că mulți dintre aceștia s-au arătat interesați de petrecerea sărbătorilor de iarnă în Maramureș, pentru a fi părtași la întregul ritual al Crăciunului, în mod special, noaptea de Ajun. De asemenea, au fost interesați de farmecul Mocăniței și traseul acesteia prin zăpadă, dar și de ofertele de Revelion, cele mai căutate locații fiind cele cu specific tradițional. Interesul turiștilor a fost stârnit, de asemenea, și de premierea celor două destinații europene de excelență, Țara Chioarului și Sighetu Marmației, în cadrul concursului Eden.
O esențială contribuție au avut-o și unii dintre cei mai importanți promotori ai Maramureșului, academicieni, artiști și reprezentanți ai Guvernului României. Pe parcursul celor patru zile au vizitat standul județului și au vorbit despre frumusețile și valorile Maramureșului, vicepreședintele Academiei Române, academician Alexandru Surdu, artiștii Daniel Buzdugan, Adrian Sînă, Grigore Leșe, Nicolai Tand și Cristina Cioran, dar și secretarii de stat ai Ministerului Turismului, Bogdan Tomoiagă și Cristina Tărteață, secretarul de stat al Ministerului Transporturilor, Dragoș Titea, secretar de stat al Ministerului Mediului de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Paula Pârvănescu și președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, Bogdan Pușcaș.
Pentru marcarea acestei reușite, pe lângă reprezentanții Consiliului Județean Maramureș și-au adus aportul reprezentanți ai Centrelor Naționale de Informare Turistică, Anca Sava și Andreea Mihali – Borșa, Petru Măran – Sighetu Marmației, Ioana Măran – Oncești, Octavian Bodea și Ionuț Măgurean – Seini și Karin Lachner – Baia Sprie. Esența a reprezentat-o, ca întotdeauna, demonstrațiile meșterilor populari, Maria Zapca și Daniel Leș.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

(0)

Send a Comment

Specify Facebook App ID in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify Twitter Consumer Key and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Twitter Login to work

Specify LinkedIn API Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify GooglePlus Client ID in Super Socializer > Social Login section in admin panel for GooglePlus Login to work

Specify Instagram Client ID in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Instagram Login to work

Specify Twitch Client ID in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Twitch Login to work

Your email address will not be published.