MIHAI GANEA Adevărul

ADEVĂRUL
Astăzi mi-am dat demisia. Trebuia să se
întâmple odată şi asta. Am lăsat o cerere şi am
plecat. Apoi m-am simţit mai liber, mai uşurat.
Când i-am spus mamei, a plâns, după care,
m-a ameninţat ca nu-mi va mai da de mâncare
pe gratis. Fratele meu, care scria ceva la masă,
m-a privit ciudat, dar am simţit că în sinea lui
mă înţelegea şi mă aproba. De fapt nu
câştigam nici cât să-mi duc traiul de la o zi la
alta. Acest sentiment m-a liniştit într-un fel.
Am ieşit în oraş. Ştiam că undeva, pe
bulevard, aveam să-mi găsesc prietenii.
Aproape toţi sunt şomeri. Poţi să-i întâlneşti
pretutindeni şi la orice oră. Câţiva pleacă seara
prin satele din împrejurimi de unde a doua zi
revin, mereu cu speranţa că vor găsi ceva de
lucru.
Era după orele de masă. Aşa ca i-am găsit
în părculeţul din mijlocul oraşului. Jucau cărţi.
I-am salutat şi m-am aşezat în spatele unuia
urmărindu-i jocul. Acesta s-a întors spre mine
şi mi-a zâmbit. Mi-a spus apoi, dacă mă
plictisesc, să citesc ziarul. A scos din
buzunarul hainei, un ziar murdar şi mototolit
pe care mi l-a întins. Probabil îşi adusese
mâncare în el, dar îl păstrase pentru că găsise
scris acolo ceva interesant. M-am gândit
imediat ce anume intr-un ziar poate interesa un
şomer. Dar în afară de pagina cu oferte de
lucru nu am găsit altceva. Nu greşeam, mi-am
dat seama. Un anunţ cu litere groase încadrat
într-un chenar dublu, invita muncitorii de toate
categoriile, departe în sud unde se construia o
mare hidrocentrală.
Când i-am înapoiat ziarul, prietenul meu ma
privit. Şi am citit în privirea lui exact aceeaşi
întrebare pe care mă pregăteam să i-o pun.
I-am răspuns că probabil voi merge şi eu. A
lăsat jocul şi m-a chemat deoparte. Se
interesase şi chiar a doua zi venea un delegat
după noi. A mai adăugat că trenul ni-l plăteşte
compania de antrepriză care ne asigură cazarea
gratuită şi masa la un preţ convenabil. Mi-a
vorbit mult. Se înflăcăra vorbind. Dar eu l-am
întrerupt. L-am întrerupt pentru că mă
plictisea. „Şi ei?” am întrebat. Iar el, ca şi cum
vorbea în numele tuturor, mi-a răspuns.
„Fireşte, merg şi ei” Apoi ca să fie sigur i-a
întrebat de faţă cu mine. Iar ei, au răspuns
„Da”. Mergeau cu toţii. Pentru prima oară îi
vedeam oarecum, mulţumiţi. Şi poate puţină
mulţumire simţeam şi eu în acele clipe. Era
cald şi am plecat să facem baie.
Ştrandul era plin de lume. Câteva fete ne-au
făcut semn cu mâna. Băieţii s-au dus. Eu m-am
retras într-un colţ cu puţină umbră. M-am
dezbrăcat şi m-am întins cu faţa în jos. Dar o
fată brunetă a venit şi s-a aşezat lângă mine.
M-a întrebat de ce nu am mers cu ceilalţi. I-am
răspuns că nu mă atrage societatea fetelor şi în
general, nu mă simt bine cu ele. A râs şi m-a
pus să precizez dacă simt tot aşa şi atunci când
sunt numai cu una. I-am răspuns. „Fireşte că
da!” Iar ea a râs din nou şi mi-a spus că nu mă
crede, că sunt un caraghios care vrea să facă pe
interesantul. Bineînţeles că i-am spus că este
liberă să creadă ce doreşte. Apoi am tăcut.
După câteva minute, m-am întors spre ea. Se
aşezase alături de mine cu faţa în sus. Ţinea
ochii închişi. Am privit-o şi am constatat că
era bine făcută. Pielea îi era arsă de sore şi asta
îi adăuga frumuseţii sale un aer de curăţenie şi
sănătate. Am întins mâna şi i-am ridicat o
şuviţă de păr de pe frunte. A deschis ochii şi
mi-a zâmbit. Dar eu i-am întrerupt zâmbetul
lipindu-mi buzele de gura ei. La început a
strâns dinţii, dar imediat i-am simţit limba care
mă căuta şi am înţeles că mă dorea şi că mă
acceptase.
Ne-am îmbrăcat şi am plecat repede de
acolo. Am hoinărit până noaptea târziu pe
dealurile din jurul oraşului. Apoi am condus-o
acasă. Se lăsase răcoare. Vara era pe sfârşite.
Începusem să simţim că ne este frig. Locuia
destul de departe. Aşa că am avut mult de
mers. Ultimul autobuz trecuse fără să oprească
în staţie. A trebuit să mă întorc pe jos. În timp
ce traversam oraşul pustiu şi adormit, mă
gândeam la fată. Dar mă gândeam mai mult ca
să treacă timpul
O chema Lena. Mi-a mărturisit că mă
cunoaşte mai demult şi că mă iubeşte. Am
întrebat-o, de ce mă iubeşte? Iar ea, mi-a
răspuns că mă iubeşte pentru că seamăn cu
Alain Delon. Iar eu nu am mai întrebat-o nimic
după aceea. La despărţire, mi-a spus că este
orfană şi locuieşte la o mătuşă. Apoi a început
să plângă. M-a întrebat îngrijorată, ce să facă
dacă rămâne însărcinată? I-am răspuns că
lucrul acesta este într-un fel posibil, iar dacă se
va întâmpla, vom găsi o soluţie pentru a ieşi
din încurcătură.
Ajuns acasă, m-am trântit aşa cum eram în
pat şi am adormit imediat.
In zori, m-a trezit mama, dojenindu-mă
pentru că dormisem îmbrăcat şi spunându-mi
că sunt aşteptat de prieteni. Am vrut să-mi
continui somnul, dar băieţii au năvălit peste
mine şi m-au smuls din aşternut. Mama s-a
bucurat cel mai mult pentru că găsisem o
slujbă. Fratele s-a abţinut, iar eu mi-am făcut
valiza şi am plecat.
Peste câteva zile, după o călătorie cu trenul
până la fluviu, iar de acolo cu vaporaşul în jos
pe firul apei, am ajuns la şantier. Am dormit o
noapte în barăci, pline de şobolani şi păduchi,
apoi dimineaţa, am fost duşi la muncă.
După câteva ore, am renunţat şi
despărţindu-mă de prieteni, m-am agăţat de
frâna unui vagon de marfă care pleca spre
portul din a monte.
Drumul spre casă a durat mai multe zile.
Am ajuns într-o dimineaţă. Eram frânt de
oboseală. Vroiam să dorm, dar a venit fratele
meu însoţit de un miliţian care mă căuta. Am
fost invitat la sediu. Fratele meu a vrut să vină
cu noi, dar nu l-au lăsat. La miliţie, mi-au spus
ca există o reclamaţie împotriva mea. Se furase
o salopetă aparţinând unui lucrător din
dormitorul unde dormisem o noapte. M-au
torturat. Trebuia să recunosc că am furat-o eu.
Dar eu mă încăpăţânam să neg. Atunci mi-au
pus cătuşe şi m-au trimis însoţit de către doi
subofiţeri la postul de miliţie de pe lângă
şantierul din sud. Drumul a fost mai greu de
suportat. Eram izolat într-un compartiment,
având mâinile prinse în cătuşe. De mâncare,
nu mi-au dat. Doar apă. O dată sau de două
ori. După ce am ajuns pe şantier, miliţienii mau
predat unui căpitan şi au plecat în grabă.
După o oră sau două, a venit ofiţerul şi m-a
examinat cu atenţie. A ordonat să mi se scoată
cătuşele. Mi-a spus că sunt liber. Între timp se
găsise salopeta. Cuiva i se făcuse milă de mine
şi voia să-mi dea ceva de mâncare. Dar eu nu
mai voiam nimic. Nimic şi niciodată. M-am
îndreptat spre uşa de la ieşire.
În prag m-a izbit lumina soarelui de vară.
Puternică precum o explozie. Faţa mi se
aprinse într-o dogoare ciudată. Nemaiputând
suporta, am plecat ochii. Şi nu ştiu cum, se
făcea că eram pe calea ferată iar şinele
dogoreau şi ele, tot într-un mod ciudat. Am
vrut atunci să mă uit altundeva, dar privirea mi
se lipise de o şină. Ceva ca o forţă magică, mă
trăgea în jos şi nu-mi pot deloc explica faptul
că m-am trezit cu faţa lipită de fierul fierbinte.
Acesta parcă îmi căuta trupul întreg şi nu
puteam să mă smulg de acolo de unde stăteam
alungit pe traversele de beton. Voiam să mă
desprind, dar alte imagini mă năpădeau acuma.
Copilăria, viaţa mea toată, douăzeci de ani…
Soarele ardea tot mai puternic. Simţeam
adierea vântului. Pământul prinse a se
cutremura deodată. Ghiceam apropierea
locomotivei, iar când plugul ajunse la un pas
de ceafa mea, am întors capul. Am întors capul
pentru ca să-mi trăiesc demn secunda. Secunda
mea. Unicul moment din viaţă pe care nu mi-l
mai revendica nimeni.
Timişoara, octombrie 1964

(3)

Send a Comment

Specify Facebook App ID in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify Twitter Consumer Key and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Twitter Login to work

Specify LinkedIn API Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify GooglePlus Client ID in Super Socializer > Social Login section in admin panel for GooglePlus Login to work

Specify Instagram Client ID in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Instagram Login to work

Specify Twitch Client ID in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Twitch Login to work

Your email address will not be published.