NICOLAE BREBAN – TRIADA PURISTĂ

NICOLAE BREBAN – TRIADA PURISTĂ

Am audiat în direct alocuţiunile prezentate la ceremonia organizată la Baia Mare, 7 decembrie, în sala de ședințe ”Bogdan Vodă” din Palatul Administrativ , pentru declararea academicianului, prestigiosului scriitor, Nicolae Breban , cetăţean de onoare al judeţului Maramureş. Iniţiativa Consiliului Judeţean a fost un scenariu cu repetiţie, un scenariu mai amplu, mai somptuos, domnul academician Nicolae Breban fiind numit anterior cetăţean de onoare al municipiului Baia Mare, locul de naştere al ilustrului scriitor, la 1 februarie 1934. Comunicatele de presă dedicate evenimentului, prezintă, succint şi corect reprezentarea administrativă şi cultural-literară a participanţilor. Obiectul interesului meu nu este acesta. Am selectat, nu fără premeditare, două alocuţiuni. Mă refer, în primul rând, la alocuţiunea de laudatio, în spirit aulic, a domnului Teodor Ardelean, director la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, consilier judeţean respectat şi influent, manager cultural de mare forţă, cu un palmares politic impresionant. Apelativul latinizant adresat ilustrului sărbătorit « Magnificenţa Voastră » spune de la sine despre haloul de curtoazie care a învăluit personalitatea scriitorului academician. Elocinţa domnului Teordor Ardelean este adesea intimidantă, prin meşteşugirea ideatică aproape bizantină a cuvintelor, cu volute stilistice de climax şi anticlimax, şi mai ales cu inserţii digresive, evocatoare de episoade istoric-culturale.
Din aproape în aproape ajungem şi la augustul erou al zilei. Mărturisesc că mi-am dat silinţa, printr-un act de voinţă, să ascult cu bună credinţă şi cu obedienţă afirmaţiile domnului Nicolae Breban. Mi-am propus să mă detaşez de cazuistica foarte complicată a biografiei singulare şi încă nelimpezite a prozatorului prolific şi admirat. Un tânăr de condiţie mai mult decât « vinovată », în epoca nenorocirii staliniste la români, s-a descurcat cum a putut. Exclus din liceu, revenirea la studii liceale în formula cursurilor ff . Ucenic şi apoi strungar la uzinele „23 August” din Bucureşti. Exclus din facultatea de drept după un stagiu de şase luni. Lecturile sale din Friedrich Nietzsche și Arthur Schopenhauer îl fac suspect pentru decanul Athanase Joja. Episoadele le aflăm din mărturisirile autobiografice. Urmează apoi o perioadă oarecum acomodantă, îl găsim pe tânăr şofer profesionist la Ministerul de Finanţe, gestionar de piese auto la garajul ministerului cu pricina. Tentativa de studii filologice, la Cluj, specialitatea limba germană, eşuează şi ea. Nicolae Breban, se situează într-o ipostază mai puţin controlată ideologic, în afara studiilor universitare. Nicolae Breban constată cu satisfacţie că ipostaza de autodidact îi conferă o libertate imposibilă în « abatoarele universitare ideologice » În afara studiilor universitare, DA, dar nu în afara sistemului, a se vedea scurta, dar relevanta carieră comunistă, dupa ce, scos din producţie probabil, devine membru supleant al Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Urmează o perioadă plină de contradicţii, Nicolae Breban se aşează când în direcţia sistemului şi devine un scriitor de succes, un scriitor talentat desigur, când contestatar vizibil , mai ales în plină glorie de artist, cu drept de plecare şi staţionare neîngrădită peste hotare. Apare şi inevitabila acuzaţie de colaboraţionism cu securitatea, în baza unor dezvăluiri de la CNSAS. Acuzaţia este anulată în instanţă, definitiv şi irevocabil. În jurul lui Nicolae Breban se face un scut uman al lumii scriitoriceşti, un scut aproape unanim :
« Şi ce dacă Nicolae Breban primea telefoane de la generalul de securitate Nicolae Pleşiţă, mult temutul torţionar ? Orice mare scriitor a primit telefoane de la sinistrul personaj şi nimeni nu a putut să-i închidă telefonul. »
Mă rog, aşa este, nu mă pun eu de-a curmezişul opiniei aproape unanime a scriitorilor de prestigiu naţional şi internaţional. Nu eu dictez adevărul istoric. Şi nici nu deţin dreptul de proprietate asupra adevărului moral. Dar o întrebare am dreptul să pun. Mă raportez la celebrele înregistrări telefonice asupra cărora au fost dezbateri aprinse care s-au stins, ca să fie pace în lumea literară. Citatul este reprodus din România Liberă, cuvinte cheie pe internet, Nicolae Pleşiţă, Nicolae Breban. Fac precizarea că nu am selectat citatul din zona controverselor literare-Goma, Ţepeneag şi alţii. În conversaţia telefonică apare următorul paragraf, citez;

Tov. P: … E o treabă bună, ai făcut o treabă bună!
Dl. B: Ei, servim cultura şi ţara!
Tov. P: Aşa este tovarăşe Breban, era vorba să-mi dai un nume.
Dl. B.: Da, da, exact. Îl am lângă mine. Aveţi o memorie excepţională. Se cheamă aşa: doamna Dora Maria Călinescu, care a depus pe data de vineri, 4 februarie, la Sectorul 1, la miliţia asta din colţ cu Ipătescu, pentru America.
Tov. P: Da, da. Da, e de fapt mama lui Matei.
Dl. B: Da, scrieţi şi numele: mama lui Matei Călinescu, că e anexată şi o invitaţie a lui Matei, care e profesor la Universitatea Indiana, Indiana.
Tov. P: Da, e-n regulă. O găsesc, dau telefon.
Dl. B: Pentru asta eu vă mulţumesc în special, tovarăşe general.
Tov. P: N-aveţi de ce. Vă răspund şi eu ca dumneavoastră: servim ţara (amuzament). Caută-l neapărat pe tovarăşul Burtică, pentru că aţi făcut o treabă bună.
Ei da, frumos serviciu adus culturii şi ţării. Date precise, fără ocolişuri, donate din patriotism tovarăşului Pleşiţă, în spirit colocvial, prietenos ca între vechi parteneri. Iar domnul Breban este şi recunoscător, mulţumeşte că a fost folositor.
Dacă instanţa consideră că nu există atestatul de poliţie politică, aşa să fie, pentru antumitate şi pentru transfer în postumitate.
Aşadar nu avem ce face şi consimţim la piedestalul academic şi artistic, ctitorit pentru meritocraţie literară şi etică. Domnul Breban, acum la virtuoasă senectute, e de neclintit-unul din cei mai mari prozatori români, poate chiar cel mai mare.
Nu am harul digresiunilor cu suspense, aşa că revin ex abrupto la alocuţiunea prilejuită de protocolul investiturii în calitate de cetăţean de onoare al judeţului Maramureş. Şi am comparat cu argumentaţia etică şi culturală dezvăluită şi în alte prilejuri publice. Domnul Nicolae Breban nu e un spontan, nu săvârşeşte improvizaţii, are concepte bine stabilite. Are har, elocinţă şi persuasiune. Auditoriul îl urmăreşte sedus şi captivat. Personal, simt ademenirea Sirenei din discurs. Observ cum se statuează intelligent şi provocator, o triadă păguboasă, o triadă puristă :
1.purismul confesional
2.purismul etnic
3.purismul lingvistic
Purismul confesional
Domnul Nicolae Breban afirmă tranşant că România trebuia, nici mai mult nici mai puţin să fie catolică. Şi asta o clamezi în faţa unui auditoriu aproape în exclusivitate ortodox. Zici şi pui o lespede pe istoria poporului român. Şi verdictul stării de necesitate pierdute , sună implacabil şi inflexibil. Culpă naţională confesională, a mi se scuza, numai asta ne mai lipsea în mileniul în care cred că suntem contemporani şi în care intoleranţa şi inflexibilitatea confesională, fie şi ficţional-figurativ, nu duce nicăieri. Trebuia, nu trebuia, asta e fizionomia confesională majoritară a poporului român.
Purismul etnic
Domnul academician Nicolae Breban aparţine curentului românist, cu corolarul conspiraţiei şi ostilităţii ireconciliabile ale altor naţii, întru eşecul poporului român. Românismul ca formă de exclusivism etnic, de clamare a unui spirit de superioritate etnică, chipurile ca formă maximală de patriotism, ne înfundă în autism naţionalist.
Purismul lingvistic
Domnul Breban precum şi mulţi alţi intelectuali ca domnia sa vorbesc cu patos despre LATINITATE- o contrapondere la slavismul de sorginte stalinistă. Domnia sa pledează cu patos aproape mistic pentru latinitatea limbii române. În pledoariile Pro Latinitate am bagat de seamă o doză de mistificare prin omisiune.
Afirmarea latinităţii cu recurs aproape în exclusivitate la vocabular. Uneori se face şi afirmaţia referitoare tot la vocabular, să zicem cu nuanţa referinţei la vocabularul fundamental. Truismul că limba română are cuvintele, adică aproape toate, moştenite şi împrumutate,din limba latină nu se susţine. Purismul lexical şi-a epuizat eficienţa la sfârşitului secolului al XIX-lea, şi-a pierdut actualitatea.
Limba oricărui popor evoluează într-o dinamică a comunicării , diacronic şi sincronic, în funcţie de legităţi ştiute de vorbitorul colectiv, cu sau fără voia cărturarilor. Massa vocabularului evoluează frenetic.
Nici vocabularul fundamental nu este în exclusivitate latinesc. Exemplu : Verbul a iubi, un verb fundamental al simţirii omeneşti, cunoscut de toţi vorbitorii de limbă română, folosit foarte frecvent, este moştenit din slavă. Şi nu e cu supărare, un slavism şi altele ca acesta, şi nu este de natură să excludă latinitatea limbii române.
Când ne raportăm la latinitate, e bine să facem precizarea că latinitatea congenitală a limbii române se referă la matricea flexionară. Din nou un exemplu la îndemâna noastră, a tuturor. Barbarismul de împrumut englezesc, OK. Vrând nevrând, expresia afirmativă se chinuie să intre în limba română, admiţând mai mult sau mai puţin, articolul hotărât. Se spune déjà ok-ul, probabil în perspectiva unei flexiuni nominale, cu cazurile cunoscute ale limbii române. Dacă va prinde sau nu rădăcini în limba română, se va vedea.
Aşadar, când se vorbeşte de latinitatea limbii române, referinţa oarecum puristă la vocabular, este o hiperbolizare neadecvată .
Domnul Nicolae Breban şi-a refuzat, zice domnia sa, abatoarele universitare staliniste. Acum însă domnia sa pledează public de la înălţimile aulice ale Academiei Române. Aşteptăm de la Domnia sa, ca academician, un discurs echilibrat, formativ pentru public. Cu tot respectul, tocmai în calitatea mea de clasicist, mă tem să nu cădem din lac în puţ- de la internaţionalislul bolşevic şi slavismul stalinist, la naţionalismul deghizat în purismul latinităţii.

PS:
Întoarcerea în timp arhaic, antic, mitologic nu ne duce nicăieri.
Ii doresc însă cu onestitate scriitorului Nicolae Breban să aibă în continuare o nişă activă de cititori.
Ne despărţim de un timp blestemat cu luciditate, sine ira et studio.
De exemplu, eu pot constata, aproape cu melancolie, că domnul Breban este purtător mesianic al unei ideologii naţionalist comuniste ?!!!
Domnul Breban are tendinţa şi dorinţa de a împuşca(afirmaţie, desigur glumeaţă, dar afirmaţie, şi încă repetată în discurs) pe cei ce se împotrivesc românismului ca artă de a fi. O glumă neagră moştenită poate de la partenerul de dialog, Pleşiţă. Gluma ca glumă, dar nu ştiu ce a găsit publicul de râs, de râs cu poftă. Nu e nimic de râs.

Virginia Paraschiv

(15)