PROGRAMUL TEATRULUI MUNICIPAL BAIA MARE ÎN PERIOADA 10 – 14 IANUARIE 2018


PROGRAMUL TEATRULUI MUNICIPAL BAIA MARE ÎN PERIOADA 10 – 14 IANUARIE 2018
Teatrul Municipal Baia Mare prezintă în această săptămână a Noului An spectacole diversificate ca factură, de la dramă la comedie, dedicate atât adulților, cât și tinerilor liceeni sau studenților, dar și celor mici.
Miercuri, 10 ianuarie, de la ora 19.00, este programat spectacolul BUTOIUL CU PULBERE, după Dejan Dukovski, regia Marcel Țop, o poveste tragi-comică despre oamenii Maramureșului, cel mai nedomesticit ținut românesc, un loc unde țăranii au construit un cimitir vesel în care până și moartea are mormântul ei, un loc în care se trăiește total, se iubește intens și se moare ca-n filme.
Joi, 11 ianuarie, de la ora 19.00, va avea loc spectacolul PLEX, după Eric Bogosian, în regia și interpretarea actorilor Andrei Dinu și Andrei Stan, o producție în care veți cunoaște două personaje care vor să pară trendy, degajate, foarte puțin atente la reguli sau coduri, însă acest joc al aparenței nu este decât o parte a manipulării zilnice la care ne supun reclamele, școala, televiziunea, biserica.
Vineri, 12 ianuarie, și duminică, 14 ianuarie, de la ora 19.00, vă dăm întâlnire la spectacolul DRAGĂ DOAMNĂ PROFESOARĂ de Ludmila Razumovskaia, regia Andrei Măjeri, o reprezentație în care o profesoară primește vizita neașteptată a unui grup de elevi, iar nimănui nu-i trece prin gând că această întâmplare ar putea lua o turnură imprevizibilă.
Sâmbătă, 13 ianuarie, de la ora 10.00 și ora 11.30, cei mici sunt așteptați la Teatrul de Păpuși la spectacolul MUZICANȚII DIN BREMEN, care are la bază binecunoscutul basm al Fraților Grimm, regia Ciprian Huțanu, însă acesta propune o nouă abordare a poveștii celor patru animale care pleacă de acasă în căutarea unei vieți mai bune, pe acorduri de rock and roll.
Tot sâmbătă, 13 ianuarie, de la ora 19.00, spectacolul CRIMA DIN STRADA LOURCINE de Eugène Labiche, regia Victor Olăhuț, vă va ține cu sufletul la gură atunci când o știre citită într-un ziar despre o crimă, având ca victimă o vânzătoare de castane, cumulată cu urmele de cărbune de pe mâinile protagoniștilor, declanșează nebunia.

(1)

Send a Comment

Specify Facebook App ID in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify Twitter Consumer Key and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Twitter Login to work

Specify LinkedIn API Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify GooglePlus Client ID in Super Socializer > Social Login section in admin panel for GooglePlus Login to work

Specify Instagram Client ID in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Instagram Login to work

Specify Twitch Client ID in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Twitch Login to work

Your email address will not be published.