RECENZIE MARIA de Tudor Alexandru Costin, autor Dumitru ANGHEL

RECENZIE

MARIA

de Tudor Alexandru Costin

Volumul de versuri „MARIA”, Editura Transilvania, Baia Mare, 2013, 72 de pagini, debut editorial, semnat de poetul brăilean Tudor Alexandru Costin, se recomandă ca o structură lirică cu peste 50 de poeme, cu o prozodie elaborată, pe portative moderne, uşor sincopate, cu intenţia vădită de a atrage atenţia, cu mereu altceva, altceva decât pe „piaţa” compoziţiei lirice-standard.

Autorul chiar propune îndrăzneţ formule de punere în pagină a poemelor sale, cu sugestive „motto”-uri, citate uşor pedante sau afirmaţii orgolioase pe care le vrea „puncte de vedere”, din care se dezvoltă tematic linia melodic sentimentală a poemelor.

Alexandru Costin Tudor insistă pe un tip de joc prozodic şi adaugă notei de individualitate a poeziilor sale o simbolistică venită dinspre titlurile stereotipe: 34 de poeme se numesc „Portret”, numerotate cu cifre romane; alte câteva se numesc „Ecuaţia dragostei”, departajate tot cu cifre latine; vreo cinci poezii se intitulează „Lecţia de viaţă, I”,cu subdiviziuni prozodice: „…un gând”, „…un gând”, „Numai un gând”, iar cele în… „regim clasic” au şi acestea o notă de pedanterie juvenilă şi de retorică orgolioasă, chiar din titlu: „Salvador Dali”, „Autoportret poetic”, „Arderi”, din nou „Dali” şi, evident, insinuant, „Maria”!

Şi în planul tematic, unic, dominant, dragostea, poetul debutant îşi menţine apelativul pentru formule originale, discursiv-pedante, începând chiar cu poemul „Maria”, care a dat şi titlul cărţii şi deschide volumul, de la pagina 9, cu acele pseudo-motto-uri, de care aminteam mai sus: „Numele tău curbează tăcerea după spaţiul dintre literele M şi A… şi spaţiul respiră feminin parfumul părului tău, între aceste repere”, ca un fel de uvertură la „simfonia” numelui Maria: „Numele tău / ascunde unghiuri de existenţă / şi arderi stelare / … / care şi-au dat mâna / într-o îmbrăţişare / în hora cercului tău, / Maria!” (Op. cit.), ca „o scrisoare de dragoste-şoc”.

O declaraţie de dragoste făcută de un poet debutant în intenţia de a convinge că volumul său de versuri reprezintă intrarea în lumea artistică şi literară a domnului Alexandru Costin Tudor, inginer proiectant la Şantierul Naval, care a trecut de la planşeta cu şlepuri, pescadoare şi transatlantice, la masa de scris a poetului hotărât să cucerească inima Mariei, cu „iambii îndrăzneţi şi săltăreţele dactile”, cu epitete, comparaţii şi metafore convingătoare.

Până la acest volum de debut, poetul şi-a exersat condeiul şi a pătruns în „lumea bună” a literaturii române contemporane prin câteva Antologii de poezie, la Editura Panfilius, Iaşi, 2010; la Editura PIM, Iaşi, 2012; şi înAntologie de proză, la Editura Rovimed, Bacău, 2012.

Iar „Maria” este sirena, care i-a tulburat liniştea, conştiinţa şi toate visele de îndrăgostit şi care n-a găsit nimic altceva decât să-i dedice un volum de versuri, ca o ofrandă lirică şi credinţă în iubire, cu toate ingredientele unei senzualităţi abia stăpânită de un lirism cristalizat gata-gata să plesnească de tensiunea lăuntrică a unui licean „îndrăgostit-lulea”, aflat la primul sărut şi în prag de colaps erotic, cu patosul cantabil al unui menestrel hip-hop! „Portretele” domnului Tudor au irizări în aquaforte sentimental cu nuanţele patetice ale simfoniei beethoveniene, gravitatea barocă din „Arta fugii” de J.S. Bach, ori graţia şi puritatea „Anemonelor” lui Luchian: „Eram amândoi ca două inele din pulberi de stele… / Goi, evadasem din noi / purtând numai o mantie de sinceritate / şi ne priveam cu o curiozitate copilărească / … / Eram două fluvii care încercau să se găsească / să se simtă, să se atingă, / Bolta Capelei Sixtine era deasupra noastră / era în Noi!” („Portret III”, pag. 12).

În alte „Portrete” există atâta naivitate… îndrăzneaţă şi-atâta impuls adolescentin în toată paleta de „culori” idilice sau violent erotice, încât doar simezele unei Galerii de Artă i-ar putea pune în evidenţă intensitatea sentimentului de dragoste: „Iubito, / te-am visat proiecţie / într-un tablou cu o zână / cu păr blond, căzând în valuri / … / cu ochi albaştri în care timpul, / … / există numai ca proiecţie a cerului, / generând galaxii / de TU şi EU…” („Portret VII”, pag. 17).

Mai există în poezia poetului Alex Costin Tudor şi pete de culoare, şi-o anume crispată ingenuitate adolescentină grevată pe o paletă de pictură naivă sau de… epitafuri laice, ca în Cimitirul Vesel de la Săpânţa de Maramureş: „Te iubesc, femeie! / Te iubesc, femeie! / Te iubesc, femeie! / … / Acelaşi şi mereu altul / … / te iubesc de trei ori, / de o mie de ori, / de un infinit de ori” („Portret XX”, pag. 32), elanuri erotice ponderate de Motto-ul semnat de Maria: „Măcar dă-mi iluzia că sunt mai importantă decât scrierile tale…” (Ibidem), parcă pentru a mai potoli elanul patetic al îndrăgostitului şi a-i mai diminua din elocvenţa mijloacelor de seducţie, împinse spre un lirism, şi graţios, şi frivol!

Pronumele personale de persoana I şi a II-a singular, EU şi TU, caligrafiate cu majuscule, au o frecvenţă convingătoare în poemele „PORTRET” şi chiar în cele cu titluri comune, poate pentru ca să cantoneze Eu-l liric pe aceste coordonate intime, definitorii pentru cele două alternative pronominale, persoana care vorbeşte şi persoana cu care se vorbeşte, ca la şcoală la ora de gramatică: „Oglindă de TU / în infinitul ochilor tăi / m-am regăsit pentru o clipă / ascultând simfonia eternităţii… / … / în care mă adun şi mă scad / prin funcţii trigonometrice de EU, / sau poate nu…” („Portret IX”, pag. 19).

Toate cele 34 de „Portrete” sunt, aşa cum afirmam de la început, declaraţii de dragoste de-o puritate, de-o intensitate şi de-o… naivitate atât de convingătoare, încât concluzia cititorului de toate vârstele şi chiar de… „până la adânci bătrâneţi!?” este că cel mai bine şi mai bine pe lumea asta este să iubeşti şi să fii iubit. Poetul Alexandru Costin Tudor este, din această perspectivă, un tip serios şi responsabil şi un romantic… peste medie, uşor din alte timpuri… El iubeşte şi… gata! Iată cam ce părere are poetul despre Maria: „Pe ea nu o vei vedea niciodată mergând drept, / ea va merge uşor legănat, puţin aplecat în faţă, / purtând cu demnitate povara unei vieţi… / dar va gândi vertical / aşa cum numai o femeie poate să gândească” („Portret I”, pag. 10).

De aceea, tempoul liric este uneori patetic, uşor bagatelizat şi postat armonic pe partitura unui Madrigal semnat de Filotei sân agăi Jipei, temperat de bagheta vrăjită a lui Marin Constantin: „«Când plâng îngerii?» / Te-am întrebat căutând răspunsul / cu o curiozitate copilărească, / în fântâna ochilor tăi” („Portret V”, pag. 14).

Toate poemele din cartea „Maria” au o precisă, calendaristică, încadrare temporală, 2012/2013, şi o la fel de singulară poziţionare spaţială: Malul Dunării, Brăila, cu o mică excepţie, Bacău, 30.XII.2012 şi 02 ianuarie 2013; probabil un Revelion cu Maria, în oraşul poetului simbolist George Bacovia!?

Sub aspectul tehnicii literare şi a componentelor editoriale, volumul de versuri „Maria”, cartea de debut a poetului Alexandru Costin Tudor, a avut girul autoritar, elegant şi competent al scriitorilor băimăreni Virginia Paraschiv, care semnează şi o prefaţă de întâmpinare, „Dorul de statornicire”, şi dr. Mihai Ganea, care semnează coperta, alături de Victoria Duţu, şi i-au asigurat poetului de la mal de Dunăre o măgulitoare „lansare de carte” la Muzeul de Istorie din Brăila. Până la urmă, sprijinul mentorilor spirituali maramureşeni a fost de bun augur, pentru că poetul debutant chiar ştie să spună multe în materie de poezie, de prozodie, de muzicalitate, de ritm, mai puţin de rimă clasică; adică, despre arta de a scrie literatură lirică, modernă şi valoroasă, după cum încearcă să demonstreze: „ Când nu ştii ce să spui / este mai bine să taci… / Când nu ştii cum să spui / este mai bine să taci / sau, să umpli simplu, / cu lanţul cuvintelor tale / cubul unui tablou…” („Portret XXIII”, pag. 35).

Şi, ca să fie convingător, poetul Alexandru Costin Tudor, plusează, recunoscând cu mâna pe inimă: „Probabil, / eu conştientizez faptul că sunt poet / în măsura în care / copacul conştientizează faptul că e copac…” („Autoportret poetic”, pag. 36).

Interesant şi promiţător debut poetic!

Dumitru ANGHEL

(166)