Archives

now browsing by author

 

PREMIILE LSR 2016

nfluente.ro/rexlibris_media_group_1490261639.html

(4)

ADEVARURILE”4”

(3)

Republica Moldova: o Românie nouă și unită dincolo de Prut

Republica Moldova: o Românie nouă și unită dincolo de Prut

În toamna anului trecut a fost o greșeală capitală susținerea de către România a candidatului Maia Sandu pentru funcția de președinte a Republicii Moldova. Prezentarea unei trimise a curentului globalismului nivelator și a cultural-marxismului ca expresia românismului și unionismului la Chișinău a avut un efect de bumerang împotriva intereselor României. Societatea moldovenească tradițională, conservatoare și cu simpatii seculare pentru spațiul euro-asiatic a ales președinte pe Igor Dodon, refuzând discursul ”progresist” al Maiei Sandu pentru comunitatea LGTB și împotriva societății tradiționale și a Bisericii ortodoxe. Pentru victoria lui Igor Dodon s-a făcut vinovat și Bucureștiul care a sprijinit un reprezentant care era mai degrabă vocea Bruxellului, nu a românismului. Sincer când îi auzeam pe președintele Klaus Iohannis sau pe premierul Dacian Cioloș că vor unirea României cu Republica Moldova în cadrul Uniunii Europene, nu în cadrul granițelor României unite istorice, era clar că moldovenii îl vor alege pe Igor Dodon ca președinte, ce poza în familist cu trei copii și un pios pravoslavnic și prieten cu Putin. În schimb, Igor Dodon cu ofensiva sa împotriva simbolurilor românești, nu înțelege că se izolează îm primul rând de popor, și apoi de București și Moscova. Să vi astăzi ca să susți înlocuirea Tricolorului cu bicolorului și înlocuirea limbii române cu cea moldovenească înseamnă că nu cunoști istoria milenară a moldovenilor, ca trunchi principal al românismului istoric. Pe 15 ianuarie de Ziua Poetului Mihai Eminescu a recitat din poezia ”Criticilor mei” a Poetului Național. Se ridică întrebarea firească dacă președintele moldovean a tradus cu ajutorul dicționarului din limba ”moldovenească” în limba română poezia lui Eminescu? Dincolo de glumă susținerea limbii moldovenești e motiv de schițe umoristice în cabinetele academiilor de la Moscova sau București. E ca și cum ai spune că austriecii vorbesc limba austriacă și nu înțeleg să-l citească pe poetul Goethe în limba germană. B.P. Hașdeu, Ion Creangă sau Grigore Vieru se înțeleg la fel de bine fie la Pitești, fie la Botoșani, fie la Cimișlia sau Bălți, doar inimă și minte să-i înțelegi să ai!

Republica Moldova este o construcție statală pe un străvechi teritoriu românesc a Basarabiei, ce a aparținut de Țara Românească în sec. XIV, deci este absurd să promovezi teoria moldovenismului, cu un alt popor, altă limbă și alt drapel național. Moldovenii și românii sunt același popor și simt la fel de bine, povestirile lui Creangă, balada Miorița sau ”Doina” lui Eminescu indiferent că locuiesc pe dreapta sau pe stânga Prutului. E adevărat așa cum îmi spunea acum câțiva ani, amicul meu, fostul ambasador al Rep. Moldova de la Viena că cei peste o sută de ani, de la 1812 la 1918, de stăpânire a Imperiului țarist în momentul când se forma conștiința națională modernă în Principatele Unite și Transilvania, și-a pus amprenta pe elita intelectuală de la Chișinău, care are și o empatie spirituală rusească firească, dar asta nu-i face mai puțin români pe locuitorii dintre Prut și Nistru. La această cezură istorică se adaugă și stăpânirea sovietică dintre anii 1944 – 1991, care a impus rusificarea instituțiilor moldovenești. Din perioada sovietică s-a născut ideea statalității Moldovei. Dodon e produsul acestei nomenclaturi stataliste de origine sovietică. O altă greșeală pe care o face președintele modovean este de a se apropia de Rusia încercând să promoveze teoria moldovenismului pe care Moscova a spus clar că nu o susține și că a fost doar o invenție geopolitică contra României pe perioada URSS-ului. Rusia a denunțat Pactul Ribbentrop – Molotov din 1939, Dodon se pare că nu. Președintele Igor Dodon cere Guvernului eliminarea din programa școlară a Istoriei Românilor și introducerea, în locul acesteia, a unei noi discipline – Istoria Moldovei. „În cei 25 de ani de existență a Republicii Moldova ca stat independent, nouă, cetățenilor acestei țări, ni se impune o concepție ce nu recunoaște poporul moldovenesc și statalitatea lui”, afirmă Igor Dodon în scrisoarea expediată la Guvern, pe care a publicat-o pe pagina sa de Facebook purtătorul său de cuvânt, Ion Ceban.

Istoria Moldovei este Istoria românilor, deci cererea lui Dodon nu are obiect științific și deranjează atât Moscova, cât și Bucureștul. Nomenclatura de la Chișinău crede că apropierea de Rusia lui Putin se poate realiza prin despărțirea de istoria românilor și de limba română, ceea ce este absurd și nu are sprijinul Kremlinului, care vrea, se pare, rezolvarea situației Republicii Moldova prin unirea cu România. La sfârșitul lui ianuarie, Igor Dodon a anunțat crearea unei comisii de „expertiză istorică”. Propunerea a fost lansată în cadrul unei ședințe cu tema „Semnificația marilor evenimente istorice întru consolidarea statalității Republicii Moldova”, la care au participat istorici considerați promotori ai teoriei „moldovenismului”, care au vorbit despre acțiunile ce s-ar impune în vederea consolidării statalității și identității moldovenești, potrivit lui Igor Dodon. Moscova în realitate vrea rezolvarea problemei Transnistriei în favoarea sa, iar Republica Moldova fără această regiune separatistă, cu industria sa dezvoltată, nu poate exista. Liderul de la Tiraspol, Evgheni Șevciuc, a semnat un decret privind punerea în aplicare a rezultatelor referendumului din 2006 la care 97% dintre transnistreni au votat pentru independența regiunii secesioniste și aderarea ei ulterioară la Federația Rusă. La mai bine de 10 ani de la referendumul din 2006, în care majoritatea populației din stânga Nistrului s-a pronunțat pentru independența regiunii secesioniste și aderarea la Federația Rusă, liderul de la Tiraspol, Evgheni Șevciuc, a decis legiferarea plebiscitului și punerea în aplicare a rezultatelor acestuia. Liderul regimului transnistrean Vadim Krasnoselski a respins categoric propunerea premierului Moldovei, despre inițierea discuțiilor privind acordarea unui statut special regiunii transnistrene, în cadrul unui singur stat moldovenesc. Un rus din Donbas este reprezentantul Transnistriei la Moscova, fapt ce arată apropierea dintre separatiști și Moscova. Igor Dodon și o parte a nomenclaturii de la Chișinău trebuie să înțeleagă că Transnistra nu vrea federalizare ci recunoașterea statutului de regiune a Federației Ruse, fapt recunoscut de Duma de stat de la Moscova. Armata a XIV -a rusă nu va pleca de la Tiraspol. Încercările lui Igor Dodon de apropiere de Moscova vor fi niște nereușite, pentru că Rusia nu va accepta ca Transnistra să fie sub controlul Chișinăului. Încăpățânarea președintelui moldovean de a face dese delegații la Putin nu vor avea nicio reușită, pentru că Federația Rusă joacă geopolitic la scară continentală și are tot interesul să mențină Transnistria în sfera sa de influență ca un cap de pod între România și Ucraina. Demersurile lui Igor Dodon de a face pe plac Moscovei sunt expresia mai degrabă a disperării liderului nomenclaturii stataliste de la Chișinău decât expresia unei politici internaționale corecte și responsabile. Rusia vrea mai degrabă relații bune cu România decât susținerea unui stat care fără Transnistria nu poate supraviețui economic și demografic. În 25 de ani populația Moldovei a scăzut de la 4.300.000 la 2.900.000 astăzi, dintre care circa un milion de basarabeni sunt cetățeni români. Republica Molodva nu va putea supraviețui ca stat independent iar unirea cu România este inevitabilă, iar Putin realizează acest lucru. Federația Rusă vrea o colaborare cu România unită nu cu un stat artificial care fără Transnistria e condamnat disoluției. Dovada e că la ultima întâlnire a lui Dodon cu Putin de la Kremlin, liderul rus l-a primit rece. Vladimir Putin l-a ţinut pe preşedintele moldovean Igor Dodon să aştepte patru ore pentru o întâlnire pe care preşedintele rus o convocase.Deşi întrevederea trebuia să aibă loc la ora 13.00, preşedintele moldovean a fost obligat să stea patru ore până când Putin şi-a făcut apariţia. După ce preşedintele Rusiei şi-a făcut apariţia, cei doi au discutat despre relaţia dintre cele două ţări, Dodon mulţumindu-i lui Putin pentru amnistierea migraţională a unor categorii de cetăţeni moldoveni. Totuși, în semn de mulţumire că ruşii au ridicat restricţiile de transport pentru mai multe companii vinicole moldovene, liderul Republicii Moldova a adus în dar mai multe sticle de vin. Igor Dodon decât să se războiască inutil cu românismul și unionismul și să se supere degeaba pe sat, vorba românului, ar trebui să devină campionul susținerii renașterii unei Românii independente, tradiționale, creștine și profunde dincolo de Prut, să creeze un model de dezvoltare românească bazat valori, biserică și identitate proprie, de fapt un cap de pod pentru România unită, care să nu mai fie subordonată colonial Bruxellului. Moldova este România și teritoriul de dincolo de Prut ar putea fi șansa istorică a renașterii României unite, iar Chișinăul să devină al doilea oraș important al țării românești. Republica Moldova ar putea fi pentru România unită așa cum a fost marca lui Dragoș de pe Siret sau mitul lui Negru Vodă al întemeierii Munteniei pentru românii din Transilvania. Păstrând proporțiile ideologice, economice și spirituale putem spune că Rep. Moldova poate fi pentru România cum a fost RFG pentru DDR la sfârșitul anilor `80. O Românie nouă se va naște dincolo de Prut. Poate fi semnul unei resurecții românești și salvarea demografică și geopolitică a României în Europa mare a lui De Gaulle.

Ionuț Țene

(0)

EDMOND

EDMOND

Răul absolut cu văl serafic

Edmond, un text dramatic semnat de teribilistul autor american David Mamet, se bucură la Baia Mare de o lectură și de o punere în scenă de către Andrei Dinu. Așadar Andrei Dinu ne lipsește fizic( nu știm cât) de pe scenă. A optat, cu a sa creație- spectacol, pentru un rol cumva mai subtil, susurat de undeva din umbră, rolul de șoptitor și de mânuitor din umbră al personajelor. Adăugăm și steiful autoritar regizoral, riscul asumat nu se pune, trecem peste asta. Spectatorii vin la teatru la Baia Mare, valuri valuri, s-a instaurat deja bunul obicei. Afișul prohibitiv i-a ținut însă acasă pe cei mai slabi de înger, etic și fiziologic. Și bine au făcut. Pentru că e bine a face pomelnicul de rigoare al celor cărora Edmond le poate aduce prejudicii. Snobii, cuconetul didactic și riguros , domnii cu pantofi de lac , persoanele ghiftuite de lozinci și de principii sănătoase , venerabilii dotați cu smerenie profesionistă, și câte și mai câte categorii ale oamenilor de bine, nu își regăsesc prețioasa lor identitate pironită în vajnice și imemoriale prejudecăți despre cultură. Și mai sunt și austerii…… Absența celor din enumerația de mai sus nu s-a făcut deloc simțită. Nu știu cum se face, dar sala de spectacol a fost plină ochi. Spectatorii au intrat direct în miezul acțiunii , nici nu au clipit, actorii s-au perindat cam peste tot, mișcarea scenică și coregrafia (Raul Hotcaș) au pus la grea încercare atenția distributivă. Dacă adăugăm și partitura muzicală însoțitoare, într-un ritm nebun, funambulesc (Petru Damșa), ne facem o umbră de idee a ceea ce a însemnat dinamica necruțătoare a bombardării simțurilor . Actorii, distribuiți multiplu, în roluri de acompaniament pentru protagonist, și-au dat măsura vivacității, supleței și pitorescului în felurite forme de manifestare, triști arlechini pe scena schimbătoare . Arlechini isterici, spectatorii râd când crispat , când într-o inconștientă uitare de sine. Se perindă fauna mărginașă a junglei urbane , în stop cadru , preluat din arta cinematografiei: animatoare club, prostituate, trișori, foșgăitori de pe la casa de amanet, pușcăriași, manager bordel, clienți ai stabilamenturilor pierderii de sine, laolaltă cu geambașii de carne vie, pietoni dilematici, tipi terifianți, tâmpiții de ocazie,altfel spus, un summum de creaturi pasagere , sirene otrăvite ale depravării fără leac. Denisa Blag, Dragoș Călin, Ioana Cheregi, Mircea Gligor, Andrei Stan, apar și ies din scenă într-un ritm amețitor, întregind din cioburi ale violenței și deșertăciunii , mizeria casantă și devoratoare ale vieții de noapte prin gangurile suburbane. Postura emfatică și retorica gonflabilă a predicatorului-Ioan Costin, e bomboana pe colivă a unei lumi sordide. Metafizica e moft și impostură. Eduard Bîndiu, în rolul protagonistului, Edmond, are de îndeplinit o misiune maraton în sarabanda nebună și năucitoare. Pornește la drum cu intenția de a cunoaște și de a se iniția, el plonjează în aventură complet nepregătit și fără anticorpi, nu opune nicio rezistență, se contaminează irevocabil. Zâmbetul final de “idiot prea fericit’’, „ vedeți, am făcut-o și pe asta” , un semnal avertizor. Eduard Bândiu arată spectatorului valențele sale actoricești de o complexitate cu adevărat surprinzătoare, chipul și fizionomia sa diafană, chiar angelică, sunt o mască cu finețe stilizată, pentru un rol de compoziție, demoniac. Personaj mai degrabă gradual receptor, evoluează în direcția individului de acțiune. Soluția regizorală a lui Andrei Dinu, aceea de a realiza din personajul Edmond un centru de atracție a răului suprem, se vădește inspirată . Punerea în scenă este atent elaborată. Verva creativă a tinereții, instaurează o energie fără limite, imună la tabu-uri și la soluții conformiste. Zgomotul dement și dezarticulat al nopții , chemarea voluptăților clandestine, vinovate, simulacrele de viață, promiscuitatea violentă, sunt întruchipate regizoral cu notele acute și poate, greu digerabile, ale limbajului extrem, licențios. În plin postmodernism, luăm act de formule scenice cu ademenire de sirenă.
Edmond, un spectacol dramatic din care spectatorul iese cu un simțământ de culpă. Ei ca ei, dar noi, cu râsul nostru, prin ce film al existenței bântuim?
Ne întoarcem pe la casele noastre cu Edmond, emblemă a răului cu văl serafic.

Virginia Paraschiv

(29)

CRONICA DE CARTE

AL.FLORIN ȚENE- VENIȚI, PRIVIGHETOAREA CÂNTĂ…! , CRONICĂ LA ROMAN DE PROF.ANTONIA BODEA

Al.Florin Țene-“Veniți, privighetoarea cântă…! “

Un roman despre viața scriitorului Alexandru Macedonski între realitate și poveste
Formația de publicist a scriitorului Al.Florin Țene,( autor a nouă romane și a numeroase volume de poezie, eseu și critică literară), grefată pe fondul unei structuri proeminent lirice se regăsește în proza de restituire și reconstituire a unor personalități literare incontestabile care din diverse motive au rămas în umbra istoriei literare.

Autorul regăsește formula abordării romanțate a vieții unora din acești scriitori pentru a le face mai accesibilă percepția, precum și pentru a-i apropia de interesul publicului larg, de regulă mai rezervat față de abordările academice.

Despre romanul “ Veniți, privighetoarea cântă…!( Viața scriitorului Alexandru Macedonski între realitate și poveste)“, în Prefață, prof.univ.dr.Florentin Smarandache spune:” Credem că, după ampla monografie al lui Adrian Marino, ca și a paginilor dense comprehensive ale lui Călinescu, Vianu, Vladimir Străinu, Caracostea sau Mihai Zamfir, ca să dăm doar câțiva dintre exegeții lui Macedonski, cartea lui Al.Florin Țene este ce mai solidă și viabilă lucrare dedicată vieții și operei macedonskiene.“

Acest roman este al doilea din seria acestui gen de proză pe care și-a propus-o scriitorul Al.Florin Țene, după romanul “ la braț cu Andromeda- viața scriitorului Gib I. Mihăescu între realitate și poveste“, apărut în 2016.

Dacă Gib I.Mihăescu a fost nedreptățit ca scriitor în timpul regimului trecut, din motive politice, fiind prea puțin cunoscut și studiat, în cazul poetului Alexandru Macedonski, potrivnicia i-a fost propria-i fire, așa cum reiese din romanul lui Al.Florin Țene, spiritul său controversat, atitudinea de permanent revoltat, reacția războinică și turbulentă atât în spațiul politic al vremii cât și în mediul literar.

Imaginativ, fantezist, inspirat și exaltat, Macedonski concepe existența ca o chemare spre înâlțimile pure ale artei, ca o ardere pe altarul divin al Poeziei. Poetul apare ca un mesager al armoniei universale: “Voind să uit că sunt din lume, voiesc să cred că sunt din cer”( Noapte de mai).Bine surprinde și creionează autorul romanului personalitatea lui Macedonski angrenată în societatea vremii.

Această aură vizionară îl desprinde pe poet de realitate și-i determină o atitudine singulară de un egocentrism exacerbat, de un orgoliu drapat în faldurile unei fantezii pline de grandoare.Din această postură, deși recunoscut și apreciat în boema literară a vremii, Al.Macedonski intră în conflict cu majoritatea scriitorilor de valoare contemporani lui, trimițând săgeți epigramistice dintre cele mai veninoase sau făcând atacuri directe la persoană, cu substrat grav și nedrept, precum în cazurile lui V.Alecsandri, Caragiale, Coșbuc, Goga etc, dar mai ales, împotriva lui M.Eminescu despre care afirmă că: “niciun vers semnat de Eminescu, nu e al acestui poet. “( În “ Forța morală“, an II, nr.10..6 ianuarie 1902). Autorul romanului reușește în unele cazuri să îndulcească animozitățile dintre cei doi stârnite de faptul că Eminescu era conservator și Macedonski liberal.Desigur această atitudine îi va atrage oprobiul public, poetul fiind izolat și părăsit chiar și de către colaboratorii săi. Toate aceste aspecte îi vor umbri valoarea incontestabilă a creației, ca prim reprezentant al simbolismului românesc pe fondul unei structuri profund romantic, precum și aceea a activității de îndrumător al tinerelor talente prin cenaclurile create și mobilizator pe terenul artei prin publicațiile susținute.

Prin cartea sa, de aproape 600 de pagini, Al.Florin Țene proiectează personalitatea poetului pe fundalul social-politic al epocii și în boema literară atât din țară cât și în Europa unde Macedonski a peregrinat pe urmele unei reale erudiții și unde a încercat să-și promoveze numele. Prin acest demers autorul romanului realizează o bogată documentație, rod al unei munci uriașe de cercetare asupra biografiei fizice și spirituale a poetului și încercând să descopere și să motiveze substratul subtil al degringoladei sociale, al mizeriei morale și materiale în contrast șocant cu măreția artistică a operei hrănită de zborul diafan și tragic totodată al imaginației poetice.

Al.Florin Țene încearcă să se transpună în pielea poetului pentru a descifra mecanismul psihologic al unei asemenea arderi ce se consumă între măreț și derizoriu, între sublim și banal între cotidian și absolut. Căutând frumusețea în restriște și luptă, poetul se dimensionează la măreția de a fi “ cineva“, conștient că veacul său mărunt va fi depășit de propria-i menire: “ Va suna și pentru mine al dreptății ceas deplin /Și-al meu nume printre veacuri, înălțindu-se senin,“( Epigraf).

Acest vis reușește scriitorul Al.Florin Țene să-l împlinească pentru poet, al cărui destin încearcă să-l descifreze cu apreciere, cu afecțiune cu parcimonie și cu înțelegere. Prin acest volum autorul repune în circulație memoria marelui și controversatului poet căutând formula prin care să ni-l apropie , momentele de viață prin care să-i confere veridicitate, clipele de înălțare care să-i salveze căderile.

Prin romanul său Al.Florin Țene întregește paginile de istorie literară prin străfulgerări de suflet, prin verbul a ceea ce s-ar putea numii” o altfel de istorie a literaturii române“, mai ales că romancierul are în lucru o altă carte de acelaș gen dedicată lui Ion Minulescu.

Prof. Antonia Bodea

(1)

Mircea Eliade et la Redécouverte du Sacré 1987

(1)

CAPRICIU 1

(5)

NOPTI ALBE

(2)

Gelu Dragoș și semiveacul lui de nesingurătate

Gelu Dragoș și semiveacul lui de nesingurătate

De-abia când ești pus în situația să-ți cunoști semenii (rude, prieteni, cunoștințe), de-abia atunci îți dai seama cât adevăr cuprinde spusa „Cunoaște-te pe tine însuți”. Da, căci neajungându-ți întreaga viață pentru deslușirea propriilor slăbiciuni, hachițe și reacții imprevizibile (evident, cu substanțiala contribuție a mereu actualei tendințe de-a dosi bârna din ochiul tău după paiul din ochiul aproapelui), cum naiba poți să ai încredere că n-o vei da în bară cu cercetarea altora, îndeosebi atunci când nu vrei să uiți avertismentul lui F.M.Dostoievski în legătură cu elevațiile și abjecțiile din sufletul fiecărui muritor?!…
Pe Gelu l-am cunoscut în urmă cu vreo 7-8 ani la cafeneaua OJT (se putea altfel?), unde îl așteptam pe regretatul poet și prieten Ion Burnar. Nu eram singur, ci împreună cu fiică-mea. Mi-am aruncat ochii prin sală și, câteva mese mai încolo, l-am zărit pe Ghiță Peter, un alt prieten drag, plecat mult prea devreme dintre noi. Ne-am salutat, dar, fiind în compania unor persoane necunoscute de mine, am considerat că-i mai cuviincios să rămân locului și să-mi văd de ale mele. Gelu Dragoș, în schimb, n-a stat să despice firul în patru. S-a ridicat de la masa lui Ghiță Peter și, cu o dezarmantă naturalețe (ulterior am realizat că ea n-avea cum să lipsească din firea sa sinceră și prietenoasă), a venit la mine și la fiică-mea, mi-a întins mâna, am făcut necesarul schimb de firitiseli și, desigur, de numere de telefon și iac-așa am rămas în legătură, o legătură pecetluită prin blogul lui și prin fecund-neobositoarele sale preocupări cultural-jurnalistice, fără ca de atunci să se ivească prilejul unui nou dialog față în față.
Vasăzică, prima jumătate de veac, pe care a depășit-o în ziua de 22 februarie (La mulți ani, Gelule!), ni-l înfățișează pe Gelu Dragoș nu doar un om împlinit din punct de vedere familial și profesional (tocmai de aceea, în contrastanta prelungire a celebrului veac de singurătate marquezian, i-am zis semiveac de nesingurătate), ci și cu notabile realizări de ordin cultural – cărți publicate, texte apărute în diverse reviste, participări la felurite evenimente artistice.
Timpul rău și bolnav în care trăim este implacabilul adversar al tuturor existențelor efemere, îndeosebi pentru aceia care se conduc în viață după anticreștinescul „Trăiește-ți clipa!”, însă tot el este cel mai de nădejde aliat al creatorilor de adevăr și frumos, întrucât numai lui, intransigentul judecător al valorii, îi stă în putere să separe grâul de neghină încă de-acum, din acest ciclu pământesc al păcatului adamevic.
Așadar, fiind semiveacul de după 22 februarie unul al maturității depline, sunt convins că prietenul Gelu nu va precupeți niciun efort ca să-și consolideze poziția deja distinctă în planul cultural-artistic al Maramureșului, prin extensie în cel al României.

Sighetu Marmației, George PETROVAI

24 feb. 2017

(50)

(Untitled)

(0)