Creatori

now browsing by category

 

GELU DRAGOS

Frontul de Răsărit, nemţii şi ciocolata

Mi-a povestit, la 88 de ani, tata o întâmplare pe care a trăit-o live în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După ce ruşii au primit un sprijin material important de la Statele Unite şi de la Regatul Unit, iar românii au întors armele împotriva nemţilor, germanii din România au fost nevoiţi să-şi schimbe strategia. Soldaţii. În zonele Codru şi Chioar, după spusele lui Ioan Meteş Morar-Chelinţanu, autor al unei extraordinare monografii despre Chelinţa, trupele germane care înaintau spre inima Ardealului au primit un mesaj prin care erau îndemnate să se retragă în Pădurea Bavna, acoperită de stejari seculari de o parte şi de alta a liniei ferate.
Vestea că sunt nemţi în pădurea Lucăceştiului a fost primită cu mare îngrijorare de localnici, bătrânii ştiind ce înseamnă războiul şi cum face victime, absolut imposibil de descris.
Aurel Dragoş, tatăl meu, avea în aceea vară 16 ani şi era în vacanţa de vară. Cu familia, locuia pe o uliţă care şi azi se numeşte Beci (n-am ştiut niciodată de ce, probabil pentru că drumul nu ducea la nicio altă casă). La vârsta aceea, era dornic de aventură! L-a chemat pe vecinul şi prietenul lui din copilărie Văsălica lui Ianoşu lui Ilie, Dumnezeu să-l odihnească!, să meargă să vadă trenul cu nemţi. E bine de precizat că unii lucăceni s-au dus până pe dâmbul păşunii şi, şerpuindu-se, adică culcaţi pe burtă, au tras cu ochiul să vadă dacă zvonul că nemţii sunt în Bavna este adevărat! La întoarcere, toţi au fost priviţi ca nişte adevăraţi eroi locali, erau admiraţi şi iubiţi. Ba, mai mult, li s-a oferit şi câte o horincă scăpată din gurile hulpave ale „prietenilor” şi „salvatorilor” ruşi! Ce poveşti sinistre despre nemţi! Umbla vorba că unii sunt strigoi, că unii au trei picioare…
Să revenim la această poveste adevărată! Cum spuneam, tatăl meu, Aurel, un fel de Tom Sawyer român, îi propune prietenului de năzbâtii să meargă să verifice dacă este adevărat ce se spune în sat. Aveau o mare problemă: să nu afle mama lui, Iuliana, o femeie frumoasă şi grijulie cu copiii ei, cu toate că avea destui: Aurel, Văsălica, Floarea, Ioan, Alexandru, Maria. Tupilaţi, Aurel şi Vasile au pornit spre pădure ca să-i „înfrunte” pe nemţi! Era plăcut afară. Cu cât se apropiau de pădure, cu atât bucuria lor creştea! Locurile le erau familiare. Din Bavna, aduceau ghinde toamna pentru porcul din gospodărie, să se îngraşe, să poată fi tăiat de Crăciun, şi frunze de aşternut pentru vaci şi bivoli. Din Bavna culegeau flori (luşte, lalele, călugări, viorele şi lăcrămioare) ca să le vândă în Baia Mare pentru câţiva leuţi! Din Bavna aduceau vreascuri cu coşul pentru promisiunea că atunci când în cuptor se va coace pâine de mălai, se vor face şi ceva cocuţi de făină de grâu! Din Bavna puteai mânca ciuperci şi bureţi pe săturate, hrană pe care azi doar domnii cu bani o pot face!
Dar, să revenim la acea întâmplare. Odată îndepărtaţi de casă, eroii ai noştri, o iau la fugă pe dulăul spre Dâmbul lui Nistor şi ajung la marginea pădurii. Prin punctul pe unde s-au deplasat nu putea să-i vadă nimeni. Copii de16 ani fiind, se aventurează pe imaşul Mireşului, şi deodată aud: TA-TA-TA, ca în filmele lui Sergiu Nicolaescu! Se aruncă pe burtă instantaneu! Încep să plângă! Se ceartă pe tema „cine a fost cu ideea”! De înaintat, nici vorbă! De retras (deşi fuga e ruşinoasă), n-au făcut-o, că… făcuseră pe ei! Au luat „poziţia struţului” şi au spus toate rugăciunile învăţate de la învăţătorul Ioan Cristian! Stând aşa, preţ de un sfert de oră, aud, deodată, foarte aproape, voci groase într-o altă limbă, pe care ei nu o ştiau! La strigătele unuia dintre străini, cei doi băieţandri ridică capul şi văd pentru prima dată soldaţi germani! Era o patrulă de recunoaştere, care i-a escortat pe cei doi aventurieri până la trenul încărcat cu tehnică militară. Trenul părea din ce în ce mai imens, iar caschetele militarilor erau peste tot, ca ciupercile după ploaie în pădurea Bavna. Vizibil speriaţi fiind, cei doi au primit… ciocolată! Era prima dată când tatăl meu mânca ciocolată. Soldaţii nemţi primeau zilnic porţii de ciocolată. Li s-au dat chiar mai multe, şi au adus şi acasă, pentru fraţi. Tatăl meu nu a scăpat de o bătaie bună administrată educativ de tatăl lui, Gheorghe. Totuşi, băieţii au mers încă vreo două zile la trenul nemţilor, devenind prieteni cu unii dintre soldaţii nemţi. Apoi, în a treia zi, au constatat că nemţii din Bavna plecaseră! Dacă cineva a fost trist, apoi acela a fost Aurel a lui Iuliana din Beci! O sursă de îndulcire a copilăriei dispăruse! Şi o lume! A venit apoi comunismul rusesc cu cizmele Anei Pauker… Sursă de amar…

Gelu DRAGOŞ

(8)

DANCE MY . . .

(6)

AL.FLORIN ȚENE, ÎNTRE REALITĂȚILE ȘI POVEȘTILE VIEȚII LUI ALEXANDRU MACEDONSKI

Al. Florin Țene, între realitățile și poveștile vieții lui Alexandru Macedonski
Roamnul” Veniți, privighetoarea cântă…!“ de Al.Florin Țene, apărut la Editura Napoca-Nova, continuă seria de cărți despre viața ”între realitate și poveste“ a scriitorilor români începută de acest scriitor anul trecut cu romanul” La braț cu Andromeda“, unde îl regăsim pe Gib I.Mihăescu și va continua cu romanul “Romanța celui ce se-ntoarce- viața poetului Ion Minulescu între realitate și poveste. “
Contradictoriu și controversat, răzvrătit și intolerant, turbulent și complexat, egocentrist și egoist, invidios și conflictual, pripit și tranșant, insolit și dificil, cu o operă în care platitudinile coexistă cu sclipirile geniale ca in paradoxism, Alexandru Macedonski este ― indiferent din ce parte și perspectivă ar fi abordat ― o personalitate fascinantă.
Opera sa literară, fie că este vorba despre poezie, proză sau teatru, articolele sale de critică sau programatice, pamfletele și analizele sociale și politice etc. pun în relief un artist pentru care Arta este însăși viața.
Rațiunea supremă a existenței, cea care dă sens și culoare existenței, iar, în speță, poetul, îngerul care aduce divinitatea în lume, pe care o înfrumusețează și înnobilează, armonizând-o.
Până a ajunge la această imagine, poetul “Nopților”, al “Rondelurilor”, al “Cărții de Aur” etc. își construiește un arbore genealogic care să-i dea strălucire și prestanță. Într-adevăr, mama sa, Maria Macedonski, își avea originea “într-o veche și strălucită familie de peste Olt”, însă ascendența dinspre tată este totalmente fabulată: “Prin tată, neîntrecutul poet coboară dintr-o familie polonă care a domnit în Lituania și care își găsește originea din familia princiară din Biberstein, una dintre cele mai puternice de pe Rhin”.
Dacă, în ceea ce privește studiile, tânărul Macedonski rămâne în domeniul incertitudinii, deși fabulează frumos, atitudinea sa antidinastică se manifestă din plin. După satira “10 Mai”, atacurile sale asupra dinastiei nou instaurate se întețesc, mai ales, în ziarul politic “Oltul”, atât în poezie, cât și în publicistică. Din 1873, este urmărit de autorități, iar în 1875 este cercetat pentru câteva luni, ceea ce va produce o vie agitație în lumea politică și literară a vremii. Achitarea sa către tribunal este primită cu manifestații de simpatie.
Dar, mereu necugetat, de un egocentrism maladiv, după o lectură în cenaclul Junimii și relații protocolare cu Titu Maiorescu, Macedonski îl atacă vehement, ca și pe Alecsandri, de altfel, pentru că a acceptat premiul Academiei (1882).
Credem că, după ampla monografie al lui Adrian Marino, ca și a paginilor dense și comprehensive ale lui Călinescu, Vianu, Vladimir Streinu, Caracostea sau Mihai Zamfir, ca să cităm doar câțiva dintre exegeții lui Macedonski, cartea lui Al. Florin Țene este cea mai solidă și viabilă lucrare dedicată vieții și operei macedonskiene.
Am putea spune, împreună cu Adrian Marino, că Macedonski creează, în plan spiritual și social, un stil, “o tipologie morală, făcută din miraj și himeră lucidă, voluptatea mistificării și totodată a demistificării, trăită alternativ ca o damnare, dar și cu profundă satisfacție ideală”, creionare a personalității macedonskiene pe care și dl. Al. Florin Țene o realizează la parametrii cei mai înalți ― cu o bună doză de iubire și devoțiune, documentat și echilibrat, perfect racordat la scopul propus: acela de a-l înfățișa pe inadaptabilul Macedonski prin propria aserțiune: “Poeților nu li se poate pretinde să trăiască sufletește în viața reală. Este de ajuns că sunt, ca oameni, victimele ei”.( “Viața lui Alexandru Macedonski”, de Adrian Marino, Editura pentru Literatură, București, 1966.)
Prof.univ.dr.Florentin Smarandache
Referinţă Bibliografică:
Al.Florin Țene, între realitățile și poveștile vieții lui Alexandru Macedonski / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2239, Anul VII, 16 februarie 2017, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

(14)

T M B M

(5)

TEATRUL MUNICIPAL

David Mamet (n. 1947) este un dramaturg, eseist, scenarist și regizor de film american, laureat al premiului Pulitzer pentru piesa Glengarry Glen Ross (1984) și nominalizat de două ori la premiile Oscar, pentru scenariile filmelor The Verdict (1982) și Wag the Dog (1997). De asemenea, este autorul scenariilor unor filme celebre, cum ar fi: Poștașul sună întotdeauna de două ori (1981), Incoruptibilii (1987), Hoffa (1992), Ronin (1998) și Hannibal ( 2001). Printre piesele sale de teatru se numără: Lakeboat (1970), The Duck Variations (1972), American Buffalo (1975), A Life in the Theatre (1977), Edmond (1982), Oleanna (1992), Faustus (2004,) The Anarchist (2012). “Vorbirea Mamet” este denumirea dată stilului în care scenaristul-dramaturg își concepe dialogurile, într-un limbaj brutal și colocvial, personajele vorbind mai multe deodată, întrerupându-se între ele și lăsându-și replicile adesea neterminate.

Andrei Dinu s-a născut pe 12 octombrie 1988 în Baia Mare. Este absolvent al Facultatii de Teatru si Televiziune, Cluj-Napoca, secția actorie (promoția 2010) și în prezent este masterand în ultimul an al secției regie teatru din cadrul aceleiași facultăți. Începând cu anul 2010 este actor al Teatrului Municipal Baia Mare. A lucrat cu regizorii Victor Ioan Frunză, Marcel Țop, Horia Suru, Gelu Badea, Sorin Militaru, Mihaela Panainte, Kincses Elemer etc. În scurta sa carieră de până acum a câștigat Premiul pentru cel mai bun tânăr actor pentru rolurile din spectacolul Butoiul cu praf si pulbere, regia Marcel Țop, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Atelier (2012), Premiul pentru cel mai bun actor pentru rolurile din spectacolul Plex, regia: Andrei Dinu si Andrei Stan, o producție a Teatrului Independent Artscape Baia Mare, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Atelier (2016), și Premiul pentru Dramaturgie pentru spectacolul Plex, în cadrul Festivalului Maratonul Teatrului Independent – Bucharest Fringe (2016). Din anul 2013 este coordonatorul trupei de teatru de amatori PAR RIS din Baia Mare. EDMOND reprezintă debutul său ca regizor într-un teatru profesionist de repertoriu.

”Nemulțumit de ceea ce se întâmplă cu viața lui, Edmond decide să o ia de la capăt. La tentațiile străzii, răspunde brutal, cu tăișul ascuțit al lamei, din disperare, neînțelegere, frică. În odiseea lui dureroasă, acesta acumulează trăiri și senzații, traversând bordeluri și cluburi de noapte, în care întâlnirile cu ceilalți sunt frustrante și alienante. Într-o lume plină de „morți”, a fi viu e aspirația obsesivă a protagonistului.
Un mecanism cinic al destructurării individului, care se lovește de zidurile celorlalți, într-un limbaj penetrant, pe alocuri incomod, ilustrând felii din viața în care trebuie să plătești cu libertatea pentru a putea fi părtaș la bucuriile ei. De fiecare dată când este doborât, Edmond se reîncarcă și o ia de la capăt. Chiar și în închisoare îi mai rămâne o urmă cinică de visare. Speranță?”
Ana Liliana Ilea

(6)

La cenaclul “Artur Silvestri “

La cenaclul “Artur Silvestri “

ticheta: Medalionul literar “Memoria calendarului-Bartolomeu Anania “
Medalionul literar “Memoria calendarului-Bartolomeu Anania “
Membrii cenaclului literar”Artur Silvestri “ patronat de Liga Scriitorilor s-au întâlnit joi 26 ianuarie la Cercul Militar Cluj în ședința lunară, deschisă de Gavril Moisa secretarul general al acestei organizații profesionale.
Conform ordinei de zi s-a dat cuvântul scriitorului Al.Florin Țene președintele național al Ligii Scriitorilor care a citit mottou-l sub care se desfășoară prezenta manifestare:”Fă bine cât poți de mult și vorbește despre asta cât poți de puțin.“(Charles Dickens).În continuare a informat pe cei prezenți despre activitatea celorlalte filiale din țară în luna ianuarie a.c.S-a subliniat activitatea filialei din Buzău care a editat o revistă și a organizat întâlniri cu cititorii, a evidențiat sărbătorirea Zilei Culturii Naționale de la Bistrița unde au participat poeți din șapte țări, în cadrul căreia scriitorii clujeni: Antonia Bodea, Titina Nica Țene și Al.Florin Țene, pe lângă alți scriitori, au primit Medalia omagială”Eminescu “ din partea Palatului Culturii din Bistrița.
Așa cum a intrat în tradiția acestei organizații profesionale, de a acorda Diploma VIRTUTEA LITERARĂ scriitorilor care împlinesc o vârstă rotundă, la inițiativa lui Iulian Patca, Al.Florin Țene a înmânat această distincție scriitorului Luchian Gheorghe.
După acest moment președintele national al Ligii Scriitorilor a prezentat și comentat pe scurt cărțile primite de la scriitorii din țară:”În bătaia peniței” de Ana-Cristina Popescu, “ Mirifică e clipa“ de Alex Vâlcu,”Buchet de iarnă “de Rodica Fercana,”Antologia 1001 cugetări “ de Olimpia Mureșan și Ilie Bucur, “Picuri de înțelepciune “ de Ilie Bucur și Rozalia Brândaș, și cărțile pentru copii sosite de la Târgu Mureș: Mihaela Rașcu ”Poezii zurlii“și “Zece povești de care să-ți amintești“, autoare care împreună cu Filiala Mureș a Ligii Scriitorilor a organizat interesante concursuri de creație pentru copii. Și nu în ultimul rând a vorbit despre cartea fiicei acesteia Antonia Rașcu din clasa a III-a, intitulată “Darul Antoniei “, carte scrisă cu talent în decursul anului trecut. Antonia, prin această carte,îndeamnă copiii să lase tableta si telefonul si să se apuce de scris așa cum înteleg ei viata sincer și cu o candoare deosebită. Felicitări, Antonia!
În continuare, în cadrul medalionului literar”Memoria calendarului-Bartolomeu Anania “ Al.Florin Țene a vorbit despre viața și opera acestui scriitor și cleric ortodox, arătând că acesta s-a născut la 18 martie 1921 în localitatea Glăvile, nu departe de orașul Drăgășani, orașul natal al președintelui Ligii Scriitorilor.Acesta a depănat amintiri cum, cu mulți ani în urmă, l-a cunoscut pe autorul dramei”Miorița “, apărută în 1966.În încheierea expunerii acesta a amintit că pe 31 ianuarie se împlinesc 6 ani de când arhiepiscopul Arhepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a urcat la Ceruri.
Scriitorul Iulian Patca, președintele filialei clujene a Ligii Scriitorilor, a prezentat activitatea filialei în ultima perioadă, după care a analizat cartea “Descăunări “ de Vasile Moldovan.
Ion Constantinescu în cadrul rubricii“Să ne aducem aminte “ a vorbit despre literatura de sertar, iar profesoara Locusteanu Lucia-Elena a analizat operele scriitorilor români născuți în luna ianuarie și februarie:M. Eminescu, Nicolaus Olahus, Ioan Budai Deleanu, Ion Heliade Rădulescu, Petre Ispirescu, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale,Ion Minulescu și Ștefan Petică.
În încheiere au citit din creațiile lor Vasile Crișan, Lucia Vlad și Vasile Irimuș, după care au urmat discuții.
Viitoarea ședință va avea loc în 23 februarie, orele 17, la Cercul Militar Cluj.
Al.Florin Țene

(3)

“Conexiuni “ de noiembrie”

Dorel Cosma, Menuț Maximinian

“Conexiuni “ de noiembrie” sau florilegiu unei strângeri de mână

Crestomația intitulată sugestiv “Conexiuni de noiembrie “, apărută anul acesta la Bistrița sub semnătura unor distinși scriitori, Dorel Cosma și Menuț Maximinian, având o ținută tipografică, estetică și stilistică de excepție, datorită Editurii Nosa Nostra, dar și a lectorilor de carte Maria Herineanu, Al.Cristian Miloș și al talentatului grafician Lucian Dobârtă, care a conceput o copertă sugestivă,(degetele unei mâini îndoite a chemare, formate din cinci cărti asezate una lângă alta ), este oglinda desfășurării evenimentului cultural-artistic: a Festivalul Internațional de Teatru și Literatură “Liviu Rebreanu “, din 2016.

Antologia se deschide cu două texte, cuprinse în “Cuvânt înainte “ semnate de Ovidiu Teodor Crețu, primarul municipiului Bistrița și de prof.Dr.Dorel Cosma, directorul Centrului Cultural Municipal, care, printre altele, spune: “Ne-am obișnuit ca luna noiembrie să fie marcată de importantul eveniment cultural-artistic:Festivalul Internațional de Teatru și Literatură “Liviu Rebreanu”(… )Dezbaterile literare din perioada 26-30 noiembrie vor aduce în discuție pulsul literaturii române și internaționale.Scriitori, editori, reviste din România, Franța, Germania, Turcia, Austria, Israel, Slovacia, vor completa tabloul acestei impresionante ediții 2016.” Cartea mai cuprinde un test de Cornel Udrea, dar și o amplă discuție dintre Menuț Maximinian și Dorel Cosma, având ca titlu “Să bată gongul “, în care se dezbat idei și proiecte privind Festivalul “Liviu Rebreanu “, dar și despre viitorul Teatru bistrițean.

Practic, această antologie pune baza unei splendide construcții pe care o numesc civilizația Logosului, fiind structurată în cinci capitole, sugerate prin degetele mâinii formate din cărți, încă de pe copertă prin desenul lui Lucian Dobârcă, la care se adaugă “Portrete din festival văzute de Marian Avramescu și Lucian Dobârtă “ și un “Album de festival”.

În condiţiile fenomenului de globalizare şi de integrare europeană a ţării noastre există riscul ca o parte din tezaurul cultural al neamului românesc să se piardă, aşa cum se întâmplă în prezent, sub pretextul îmbogăţirii limbii române cu englezisme şi americanisme, dispar cuvinte din dulcele grai românesc, aşa că, această antologie devine o “ladă de zestre “ a spiritualităţii româneşti și a culturii de pe mapamond.

Lucrările cuprinse în această crestomaţie, fac parte dintr-un evantai policolor.Descoperim lucrări mai din toate genurile literare, fapt ce creează o rezonanţă polifonică, mulţumind toate gusturile cititorilor.

Meritul celor care au antologat lucrările între copertele acestei cărţi este că a înţeles şi a evitat tendinţa unor autori care doreau să devină originali, împingând la extrem originalitatea, fiindcă aceasta nu este originalitate.Adevărata originalitate nu se doreşte, este o rezultantă firească a inspiraţiei libere. Din conţinutul nou rezultă în mod natural forma cea nouă. Căutarea noilor mijloace, dacă se rezumă, spre exemplu, la folosirea unor metafore noi, introducerea unor idei originale, atunci are o anumită valoare, dar arta începe dincolo de această căutare. Nu despre ea este vorba. Este vorba de urmărirea meticuloasă a unor forme estetice, de vizarea exclusiv deliberată a textului, care vrea să exprime exclusiv ilogicul. Aşa cum au procedat postmoderniştii. De aceea, afirmăm că nu este o căutare originală, ci, dimpotrivă, este cea mai uzitată şi uzată, cea mai de rând din zilele noastre.

De această carte cititorul se apropie ca de o iubită. Pe motiv că de fiecare dată descoperă noi şi noi faţete şi valenţe despre autori din țară, dar și de pe diferite meridiane ale lumii şi interesantele lor lucrări. Nu trebuie s-o citeşti decât atunci când ţi-e dor de ea. Cititul în momente nepotrivite este infructuos.De aceea, dacă prin natura sa cititul este instabil, trebuie să citeşti alt autor din această antologie, aşa cum ai citi mai multe cărţi deodată. Pe fiecare la timpul său, în aceeaşi stare sufletească.

Capitolul 1 cuprinde comunicările susținute de participanți la Festivalul Internațional de Teatru și Proză ce a avut loc în luna noiembrie anul trecut. Dramaturgia lui Liviu Rebreanu este analizată cu profesionalism de Antonia Bodea, același lucru îl fac Sorin Lucaci și Elena M.Cîmpan, pe când Al.Florin Țene se apropie de personajul Ion din romanul cu același nume, constatând că acesta este seismograful trăirilor sufletești ale țăranului ardelean. Nu e lipsit de importanță articolul lui Andrei Marga despre perspectiva reconcilierii naționale.

Poezia este bogat reprezentată în capitolul 2 unde sunt antologați poeți din toată țara, pornind de la Mariana Pândaru Bârgău, Elena M. Cîmpan, Menuț Maximinian, până la Titina Nica Țene, Rodica Fercana, Dorel Cosma, Mircea M.Ionescu, Victor Știr, Aurel Rău,Victoria Fătu Nalati, Passionaria Stoicescu, Ana Zegrean, până la poețiil din Turcia,(Mesut Șenol) și Franța(Joel Conte ).

Dacă în Capitolul 3 sunt cuprinse într-un evantai policrom recenziile la cărțile lui Dorel Cosma, Menuț Maximinian, Anca Sârghie, Alexandru Cristian Miloș și Elena M. Cîmpan, semnate de Antonia Bodea, Al.Florin Țene, Menuț Maximinian și Theodor Damian, în Capitolul 4 sunt cuprinse articole despre efervescența mișcării literar-culturală din Bistrița, frumoase și realiste pagini ce oglindesc inițiativele și întâlnirile de excelent nivel intelectual și artistic de la Festivalul Internațional de Teatru și Proză, cum subliniază Victor Știr, ce îmi aduc aminte de zicerea lui Jorge Luis Borges: “Nu se judecă după ceea ce se scrie, ci după ceea ce s-a citit. “ Aici descoperim semnăturile lui Ioan Radu Văcărescu, Cornel Udrea, Muguraș Maria Petrescu, Emil Cătălin Neghină, Adrian Găzdaru, Bogdan Cioabă, Aurel Pop, Dan Tudor, Esra Alkan, Milan Richter, Nicolae Feier , Al.Florin Țene, Ioan Godja, Vasile Jimboreanu, Doris Cosma, Daniela Gîfu, Zorin Diaconescu, Maria Herineanu, Gheorghe Mîzgan, Nicolae Vrăsmaș, Ioan Lazăr, Milan Richter, Marilena Toxin, Ioana Heidel, Nadia Baciu Fărcaș, și mulți alții, fapt ce denotă că aprecierea este unanimă privind mișcarea culturală din Bistrița.

Capitolul 5 cuprinde interviurile lui Anca Sîrghie despre ultimii ani din viața lui Lucian Blaga în amintirile lui Aurel Rău, Menuț Maximinian discută cu prof.univ.dr.pr.Theodor Damina despre compatibilitatea între vocația preoțească și cea literară, iar în al doilea interviu Menuț Maximinian “sondează” pătrunde cu întrebări în viața scriitorului Al.C.Miloș, scriitor care concluzionează că “acasă pentru mine este undeva prin constelația Pleiade “, fapt ce mă face să reneg zicerea lui Rabindranath Tagore:”Păsările care s-au născut în colivie le e frică mai ales de cer. “

Acest florilegiu se încheie cu capitolele 6 și 7, în care descoperim două percepții ale realității: una văzută prin ochii a doi caricaturiști:Marian Avramescu și Lucian Dobârtă, și altă realitate văzută prin ochiul aparatului de fotografiat.În capitolul 6 sunt portretele caricaturizate ale scriitorilor participanți la diferite acțiuni culturale, din care deducem caractere și stări psihice ale personajelor,prin tușa accentuată a fizionomiilor. Umorul fiind o formă de exorcism. Sunt tablouri surprinse cu mâna sigură și cu instinct al analizei sufletești, aparținând deopotrivă personajului și pictorului de suflete.Iar în capitolul 7 aparatul de fotografiat a surprins clipa multiplelor acțiuni culturale organizate de Palatul Culturii din Bistrița.

Închizând coperțele acestei antologii gândul îmi readuce din lumina memoriei aforismul lui Emile Zola: “O operă de artă e un colț al creațiunii văzută prin prisma unui temperament. “

Al.Florin Țene

(0)

Mesut Senol

Mesut Senol

TWO WHITE SNOW WOMEN
They came from above
From inside out
From far away
From our past
They never ceased to exist
They became the landmarks
Of the meaning of a cherishing adventure
They were quick to produce smiles
Making fellows enjoy their deeds
Full of energy
With a courage to fight enmities
They came to life
To surpass all the barriers
To be more passionate
Under white snow’s dreamland
Their two fine heads
Compassion in their hearts
Free at last in their age
To make fun of themselves
And to give joy to the world
In fact you must follow their steps
In appreciating what astonishes us
It is all about nothing but a thrilling love…

DOUĂ FEMEI ALBE CA ZĂPADA
Au venit de sus
Au ieşit din interior
Din depărtare
Din trecutul nostru
Nu au încetat să existe
Au devenit borne la hotar
Al înțelesului unei faimoase aventuri
Zâmbeau cu generozitate
Iar cei din preajmă lucrau cu plăcere
Pline de energie
Curajose în lupta cu vrăjmăşia
Ele au prins viață
Au trecut de toate barierele
Pentru mai multă dăruire
Sub țara de vis a zăpezilor albe
Capetele lor rafinate
Compasiunea din inimile lor
Ajunse la vârsta libertății
Când râd de ele însele
Şi sunt gata să facă o bucurie întregii lumi
De fapt trebuie să le urmezi paşii
Este o prețuire care ne uimeşte
Şi nu e decât fiorul unei iubiri

Translated by Zorin Diaconescu

(2)

Şcoala îşi are rolul ei determinant, indiferent de timp şi vremuri

Şcoala îşi are rolul ei determinant, indiferent de timp şi vremuri

„Pentru fiecare om, viaţa sa este o şcoală de la leagăn până la mormânt, tot ce suntem, ce facem, ce gândim, vorbim, auzim, dobândim, posedăm, nu este altceva decât o anumită scară pe care urcăm din ce în ce mai mult, spre a ajunge cât mai sus, fără însă a putea atinge vreodată suprema treaptă” (Comenius).
O ştire de astăzi mi-a atras atenţia. În legătură cu o localitate din judeţul Bistriţa, de undeva, de lângă Feldru, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa Năsăud a luat hotărârea ca o şcoală din apropiere să-şi piardă personalitatea juridică, să devină structură, adică să se desfiinţeze, iar elevii să se mute la centru. Spre surprinderea directoarei şcolii, în loc să găsească în bănci elevi, i-a găsit pe părinţii acestora, care au spus că nu sunt de acord cu desfiinţarea şcolii şi în acest sens sunt decişi să întreprindă toate formele de protest pe care le au la îndemână. Surprins plăcut am fost de faptul că primarul era alături de ei. Şi, nu ştiu de ce, gândul m-a dus la George Coşbuc, Liviu Rebreanu, Olimpiu Nuşfelean, Andrei Marga, bistriţeni de vază, pentru care şcoala reprezenta şi reprezintă un „templu” al sufletului şi o prioritate existenţială, o trăsătură şi o oglindă a patriotismului autohton.
Întotdeauna mi-au fost dragi bistriţenii şi sălăjenii, vecinii noştri de judeţ, prin gesturile lor, care ar trebui să ne dea de gândit şi nouă. Îl auzeam de Ziua Culturii Naţionale pe academicianul Eugen Simion, care critica politica de comasare a şcolilor, spunând că este cea mai mare prostie să desfiinţezi şcoli, deoarece este un atentat la identitatea satului. Ce mai reprezintă satul fără învăţătorul lui, fără preotul lui, modele de urmat pentru tânăra generaţie atât de bombardată cu modele false luate de la televizor şi din alte surse dubioase?!
De sute de ani, şcoala a constituit şi constituie factorul principal de cultură şi civilizaţie pentru locuitorii satului, fiindcă dascălii lor promovează cultura şi valorile societăţii româneşti, dar şi pe cele ale comunităţii, promovează principiul valorizării fiecărui elev şi al formării lui pentru reuşita socială, iar acest lucru se poate realiza cu succes cunoscând elevul, pe părinţii lui, mediul lui social.
Şi încă ceva: şcoala, prin absolvenţii ei, ridică prestigiul satului. Îmi amintesc ce concurenţă era, şi sper că este în continuare, între satele Lucăceşti şi Dăneştii Chioarului. Dacă primul i-a dat pe chestorul Vasile Mureşan, secretarul judeţului Ioan Dragoş, medicul uman Geta Zah, medicul veterinar Zoe Zah, comisarul-şef de poliţie Corneliu Mureşan, comisarul Radu Cristian, profesorii Rozalia Bonte, Iuliana Buciuman, Claudia Chiorean, Ana Dragoş, Gelu Dragoş, Gabriela Avram, Gabriel Bonte, ing. Cornelia Spătar, ing. topograf Crina Tînc ş.a., localitatea vecină se poate lăuda cu deputatul dr. Nicolae Bud, medicul uman Livia Monica Neagotă, ing. silvic Nistor Bud, ing. agronom Ioan Chiorean, prof. dr. Ionuţ Victor Chira, învăţătoarea Maria Vieru ş.a.
Înţelegem că măsura de comasare s-a luat datorită crizei economice şi finanţării per elev (aşa, ca la animalele din grajduri…), dar tare mi-e teamă că această măsură va produce o altă criză: cea a indentităţii noastre ca popor trăitor aici de peste 2000 de ani. Şi, aşa cum se spune că „ţăranul este talpa ţării”, sau, cu cuvintele blagiene, că „veşnicia s-a născut la sat”, şi eu spun că sunt alături de bistriţeni, iar dacă vreodată s-ar pune problema închiderii şcolii din Lucăceşti, acolo unde au învăţat bunica mea, părinţii mei, fratele meu, eu, copiii mei, voi fi primul care mă voi opune din toate răsputerile.
Sper că lucrurile se vor aşeza pe alt făgaş, pe cel al normalităţii şi binelui. Doamne, ajută!

Gelu Dragoş

(19)

Al Florin Țene

EMINESCU, CA VEŞNICIA CERULUI

Dor de Eminescu
Au curs atâtea verbe pe pagini de poveste
Cum curge Oltul de veacuri prin Carpaţi
Şi dorul si-a cioplit cuvintele pe creste
Cum iubirea trece de la părinţi în fraţi.

De atâta dor zăpezile cer poeme în brazde
Şi cuvintele lui se fac stele pe cer de ape,
Paginile, în clipe ancestrale, ne sunt gazde,
Şi, pe neştiute vin din veşnicie să se-adape.

Îmi este dor de Eminescu pe înserate
Când îi citesc versul pe genunchi de iubită,
Construiesc din metafore cu migală palate
Şi alături de el cad iarăşi în ispită…

Eminescu

Eminescu, cetatea limbii române
cu toate turnurile Carpaţilor
modelate de balade
în care îşi au adăpost
Decebalus per Scorilor, Mircea cel Bătrân,
toţi bărbaţii înmuguriţi pe acest pământ.

Eminescu planetă luminoasă
în jurul căruia gravitează astrele cuvintelor
laminate de înţelepciunea poporului
scrise pe hrisovul brazdelor cu plugul.

Eminescu cetate cu toate punţile lăsate
să intre armata îndrăgostiţilor
cu pletele argintate de stele
şi braţele pline cu roadele cîmpiilor
întinse în inima noastră.

Eminescu paşi de aur ce se aud trecând
din istorie în limba noastră
şi luând forma cuvintelor
ce ne leagă
precum iubirea, precum aerul
de acest pământ dulce
ca limba română
precum Eminescu.

Ca aerul şi seva, EMINESCU…
Îi aud paşii venind dinspre lumină
Şi foşnetul stelelor în părul LUI
Când plopii fără soţ îl aşteaptă să vină
La fereastra unde dorul s-a aprins în gutui.

Coborâd dinspre Carpaţi îI aud uneori
Cu fruntea împodobită de gânduri
Pe cărări de-argint şi flori
De tei presărate rânduri, rânduri.

Îi aud glasul venind dinspre trecut
Dulce ca mierea cuvintelor străbune
Când este veacul şoaptă de-nceput
Şi luna vibrează iubirea pe strune.

Doinesc tulnice pe poteci de munte
În balade prelungind chemarea
Aşternută peste veacuri punte
Pe care să vină odată cu zarea.

Din poeme se desprinde, spre el venim,
Ca aerul şi seva ce-n arbori suie,
În fiecare dintre noi îl regăsim
Cioplit în inimi veşnică statuie.

Dor
Îmi este dor de câmpul înflorat pe cămăşi de in
De roata horei jucată la fântână
De fetele ce-aduc din vii în doniuţe pelin
Când îşi mână ciobanul oile la stână.
De palma aspră ce-nfige plugu-adânc
Întorcând brazda recoltei viitoare,
Mi-e dor de ţăranul cu plosca la oblânc
Umplută cu apa rece rece la izvoare.
Îmi este dor de pasul lui apăsat pe hotar
Când cumpăneşte ploaia în privire
De braţele vânjoase ce pun în car
Rodul crescut din marea iubire.
Mi-e dor de cumpăna ce coboară din cer
În ciutură apa rece şi curată,
De roţile încinse cu verghetele de fier
Pe uliţa satului de ploaie arată.
De vorba ţăranului, înţeleaptă, mi-a dor,
Spusă cu asprimea mierei de labine.
Pădurea în care n-a intrat topor
Aşteaptă anotimpul, care, nu mai vine!

Al.Florin ŢENE

(1)