Creatori

now browsing by category

 

Republica Moldova: o Românie nouă și unită dincolo de Prut

Republica Moldova: o Românie nouă și unită dincolo de Prut

În toamna anului trecut a fost o greșeală capitală susținerea de către România a candidatului Maia Sandu pentru funcția de președinte a Republicii Moldova. Prezentarea unei trimise a curentului globalismului nivelator și a cultural-marxismului ca expresia românismului și unionismului la Chișinău a avut un efect de bumerang împotriva intereselor României. Societatea moldovenească tradițională, conservatoare și cu simpatii seculare pentru spațiul euro-asiatic a ales președinte pe Igor Dodon, refuzând discursul ”progresist” al Maiei Sandu pentru comunitatea LGTB și împotriva societății tradiționale și a Bisericii ortodoxe. Pentru victoria lui Igor Dodon s-a făcut vinovat și Bucureștiul care a sprijinit un reprezentant care era mai degrabă vocea Bruxellului, nu a românismului. Sincer când îi auzeam pe președintele Klaus Iohannis sau pe premierul Dacian Cioloș că vor unirea României cu Republica Moldova în cadrul Uniunii Europene, nu în cadrul granițelor României unite istorice, era clar că moldovenii îl vor alege pe Igor Dodon ca președinte, ce poza în familist cu trei copii și un pios pravoslavnic și prieten cu Putin. În schimb, Igor Dodon cu ofensiva sa împotriva simbolurilor românești, nu înțelege că se izolează îm primul rând de popor, și apoi de București și Moscova. Să vi astăzi ca să susți înlocuirea Tricolorului cu bicolorului și înlocuirea limbii române cu cea moldovenească înseamnă că nu cunoști istoria milenară a moldovenilor, ca trunchi principal al românismului istoric. Pe 15 ianuarie de Ziua Poetului Mihai Eminescu a recitat din poezia ”Criticilor mei” a Poetului Național. Se ridică întrebarea firească dacă președintele moldovean a tradus cu ajutorul dicționarului din limba ”moldovenească” în limba română poezia lui Eminescu? Dincolo de glumă susținerea limbii moldovenești e motiv de schițe umoristice în cabinetele academiilor de la Moscova sau București. E ca și cum ai spune că austriecii vorbesc limba austriacă și nu înțeleg să-l citească pe poetul Goethe în limba germană. B.P. Hașdeu, Ion Creangă sau Grigore Vieru se înțeleg la fel de bine fie la Pitești, fie la Botoșani, fie la Cimișlia sau Bălți, doar inimă și minte să-i înțelegi să ai!

Republica Moldova este o construcție statală pe un străvechi teritoriu românesc a Basarabiei, ce a aparținut de Țara Românească în sec. XIV, deci este absurd să promovezi teoria moldovenismului, cu un alt popor, altă limbă și alt drapel național. Moldovenii și românii sunt același popor și simt la fel de bine, povestirile lui Creangă, balada Miorița sau ”Doina” lui Eminescu indiferent că locuiesc pe dreapta sau pe stânga Prutului. E adevărat așa cum îmi spunea acum câțiva ani, amicul meu, fostul ambasador al Rep. Moldova de la Viena că cei peste o sută de ani, de la 1812 la 1918, de stăpânire a Imperiului țarist în momentul când se forma conștiința națională modernă în Principatele Unite și Transilvania, și-a pus amprenta pe elita intelectuală de la Chișinău, care are și o empatie spirituală rusească firească, dar asta nu-i face mai puțin români pe locuitorii dintre Prut și Nistru. La această cezură istorică se adaugă și stăpânirea sovietică dintre anii 1944 – 1991, care a impus rusificarea instituțiilor moldovenești. Din perioada sovietică s-a născut ideea statalității Moldovei. Dodon e produsul acestei nomenclaturi stataliste de origine sovietică. O altă greșeală pe care o face președintele modovean este de a se apropia de Rusia încercând să promoveze teoria moldovenismului pe care Moscova a spus clar că nu o susține și că a fost doar o invenție geopolitică contra României pe perioada URSS-ului. Rusia a denunțat Pactul Ribbentrop – Molotov din 1939, Dodon se pare că nu. Președintele Igor Dodon cere Guvernului eliminarea din programa școlară a Istoriei Românilor și introducerea, în locul acesteia, a unei noi discipline – Istoria Moldovei. „În cei 25 de ani de existență a Republicii Moldova ca stat independent, nouă, cetățenilor acestei țări, ni se impune o concepție ce nu recunoaște poporul moldovenesc și statalitatea lui”, afirmă Igor Dodon în scrisoarea expediată la Guvern, pe care a publicat-o pe pagina sa de Facebook purtătorul său de cuvânt, Ion Ceban.

Istoria Moldovei este Istoria românilor, deci cererea lui Dodon nu are obiect științific și deranjează atât Moscova, cât și Bucureștul. Nomenclatura de la Chișinău crede că apropierea de Rusia lui Putin se poate realiza prin despărțirea de istoria românilor și de limba română, ceea ce este absurd și nu are sprijinul Kremlinului, care vrea, se pare, rezolvarea situației Republicii Moldova prin unirea cu România. La sfârșitul lui ianuarie, Igor Dodon a anunțat crearea unei comisii de „expertiză istorică”. Propunerea a fost lansată în cadrul unei ședințe cu tema „Semnificația marilor evenimente istorice întru consolidarea statalității Republicii Moldova”, la care au participat istorici considerați promotori ai teoriei „moldovenismului”, care au vorbit despre acțiunile ce s-ar impune în vederea consolidării statalității și identității moldovenești, potrivit lui Igor Dodon. Moscova în realitate vrea rezolvarea problemei Transnistriei în favoarea sa, iar Republica Moldova fără această regiune separatistă, cu industria sa dezvoltată, nu poate exista. Liderul de la Tiraspol, Evgheni Șevciuc, a semnat un decret privind punerea în aplicare a rezultatelor referendumului din 2006 la care 97% dintre transnistreni au votat pentru independența regiunii secesioniste și aderarea ei ulterioară la Federația Rusă. La mai bine de 10 ani de la referendumul din 2006, în care majoritatea populației din stânga Nistrului s-a pronunțat pentru independența regiunii secesioniste și aderarea la Federația Rusă, liderul de la Tiraspol, Evgheni Șevciuc, a decis legiferarea plebiscitului și punerea în aplicare a rezultatelor acestuia. Liderul regimului transnistrean Vadim Krasnoselski a respins categoric propunerea premierului Moldovei, despre inițierea discuțiilor privind acordarea unui statut special regiunii transnistrene, în cadrul unui singur stat moldovenesc. Un rus din Donbas este reprezentantul Transnistriei la Moscova, fapt ce arată apropierea dintre separatiști și Moscova. Igor Dodon și o parte a nomenclaturii de la Chișinău trebuie să înțeleagă că Transnistra nu vrea federalizare ci recunoașterea statutului de regiune a Federației Ruse, fapt recunoscut de Duma de stat de la Moscova. Armata a XIV -a rusă nu va pleca de la Tiraspol. Încercările lui Igor Dodon de apropiere de Moscova vor fi niște nereușite, pentru că Rusia nu va accepta ca Transnistra să fie sub controlul Chișinăului. Încăpățânarea președintelui moldovean de a face dese delegații la Putin nu vor avea nicio reușită, pentru că Federația Rusă joacă geopolitic la scară continentală și are tot interesul să mențină Transnistria în sfera sa de influență ca un cap de pod între România și Ucraina. Demersurile lui Igor Dodon de a face pe plac Moscovei sunt expresia mai degrabă a disperării liderului nomenclaturii stataliste de la Chișinău decât expresia unei politici internaționale corecte și responsabile. Rusia vrea mai degrabă relații bune cu România decât susținerea unui stat care fără Transnistria nu poate supraviețui economic și demografic. În 25 de ani populația Moldovei a scăzut de la 4.300.000 la 2.900.000 astăzi, dintre care circa un milion de basarabeni sunt cetățeni români. Republica Molodva nu va putea supraviețui ca stat independent iar unirea cu România este inevitabilă, iar Putin realizează acest lucru. Federația Rusă vrea o colaborare cu România unită nu cu un stat artificial care fără Transnistria e condamnat disoluției. Dovada e că la ultima întâlnire a lui Dodon cu Putin de la Kremlin, liderul rus l-a primit rece. Vladimir Putin l-a ţinut pe preşedintele moldovean Igor Dodon să aştepte patru ore pentru o întâlnire pe care preşedintele rus o convocase.Deşi întrevederea trebuia să aibă loc la ora 13.00, preşedintele moldovean a fost obligat să stea patru ore până când Putin şi-a făcut apariţia. După ce preşedintele Rusiei şi-a făcut apariţia, cei doi au discutat despre relaţia dintre cele două ţări, Dodon mulţumindu-i lui Putin pentru amnistierea migraţională a unor categorii de cetăţeni moldoveni. Totuși, în semn de mulţumire că ruşii au ridicat restricţiile de transport pentru mai multe companii vinicole moldovene, liderul Republicii Moldova a adus în dar mai multe sticle de vin. Igor Dodon decât să se războiască inutil cu românismul și unionismul și să se supere degeaba pe sat, vorba românului, ar trebui să devină campionul susținerii renașterii unei Românii independente, tradiționale, creștine și profunde dincolo de Prut, să creeze un model de dezvoltare românească bazat valori, biserică și identitate proprie, de fapt un cap de pod pentru România unită, care să nu mai fie subordonată colonial Bruxellului. Moldova este România și teritoriul de dincolo de Prut ar putea fi șansa istorică a renașterii României unite, iar Chișinăul să devină al doilea oraș important al țării românești. Republica Moldova ar putea fi pentru România unită așa cum a fost marca lui Dragoș de pe Siret sau mitul lui Negru Vodă al întemeierii Munteniei pentru românii din Transilvania. Păstrând proporțiile ideologice, economice și spirituale putem spune că Rep. Moldova poate fi pentru România cum a fost RFG pentru DDR la sfârșitul anilor `80. O Românie nouă se va naște dincolo de Prut. Poate fi semnul unei resurecții românești și salvarea demografică și geopolitică a României în Europa mare a lui De Gaulle.

Ionuț Țene

(0)

EDMOND

EDMOND

Răul absolut cu văl serafic

Edmond, un text dramatic semnat de teribilistul autor american David Mamet, se bucură la Baia Mare de o lectură și de o punere în scenă de către Andrei Dinu. Așadar Andrei Dinu ne lipsește fizic( nu știm cât) de pe scenă. A optat, cu a sa creație- spectacol, pentru un rol cumva mai subtil, susurat de undeva din umbră, rolul de șoptitor și de mânuitor din umbră al personajelor. Adăugăm și steiful autoritar regizoral, riscul asumat nu se pune, trecem peste asta. Spectatorii vin la teatru la Baia Mare, valuri valuri, s-a instaurat deja bunul obicei. Afișul prohibitiv i-a ținut însă acasă pe cei mai slabi de înger, etic și fiziologic. Și bine au făcut. Pentru că e bine a face pomelnicul de rigoare al celor cărora Edmond le poate aduce prejudicii. Snobii, cuconetul didactic și riguros , domnii cu pantofi de lac , persoanele ghiftuite de lozinci și de principii sănătoase , venerabilii dotați cu smerenie profesionistă, și câte și mai câte categorii ale oamenilor de bine, nu își regăsesc prețioasa lor identitate pironită în vajnice și imemoriale prejudecăți despre cultură. Și mai sunt și austerii…… Absența celor din enumerația de mai sus nu s-a făcut deloc simțită. Nu știu cum se face, dar sala de spectacol a fost plină ochi. Spectatorii au intrat direct în miezul acțiunii , nici nu au clipit, actorii s-au perindat cam peste tot, mișcarea scenică și coregrafia (Raul Hotcaș) au pus la grea încercare atenția distributivă. Dacă adăugăm și partitura muzicală însoțitoare, într-un ritm nebun, funambulesc (Petru Damșa), ne facem o umbră de idee a ceea ce a însemnat dinamica necruțătoare a bombardării simțurilor . Actorii, distribuiți multiplu, în roluri de acompaniament pentru protagonist, și-au dat măsura vivacității, supleței și pitorescului în felurite forme de manifestare, triști arlechini pe scena schimbătoare . Arlechini isterici, spectatorii râd când crispat , când într-o inconștientă uitare de sine. Se perindă fauna mărginașă a junglei urbane , în stop cadru , preluat din arta cinematografiei: animatoare club, prostituate, trișori, foșgăitori de pe la casa de amanet, pușcăriași, manager bordel, clienți ai stabilamenturilor pierderii de sine, laolaltă cu geambașii de carne vie, pietoni dilematici, tipi terifianți, tâmpiții de ocazie,altfel spus, un summum de creaturi pasagere , sirene otrăvite ale depravării fără leac. Denisa Blag, Dragoș Călin, Ioana Cheregi, Mircea Gligor, Andrei Stan, apar și ies din scenă într-un ritm amețitor, întregind din cioburi ale violenței și deșertăciunii , mizeria casantă și devoratoare ale vieții de noapte prin gangurile suburbane. Postura emfatică și retorica gonflabilă a predicatorului-Ioan Costin, e bomboana pe colivă a unei lumi sordide. Metafizica e moft și impostură. Eduard Bîndiu, în rolul protagonistului, Edmond, are de îndeplinit o misiune maraton în sarabanda nebună și năucitoare. Pornește la drum cu intenția de a cunoaște și de a se iniția, el plonjează în aventură complet nepregătit și fără anticorpi, nu opune nicio rezistență, se contaminează irevocabil. Zâmbetul final de “idiot prea fericit’’, „ vedeți, am făcut-o și pe asta” , un semnal avertizor. Eduard Bândiu arată spectatorului valențele sale actoricești de o complexitate cu adevărat surprinzătoare, chipul și fizionomia sa diafană, chiar angelică, sunt o mască cu finețe stilizată, pentru un rol de compoziție, demoniac. Personaj mai degrabă gradual receptor, evoluează în direcția individului de acțiune. Soluția regizorală a lui Andrei Dinu, aceea de a realiza din personajul Edmond un centru de atracție a răului suprem, se vădește inspirată . Punerea în scenă este atent elaborată. Verva creativă a tinereții, instaurează o energie fără limite, imună la tabu-uri și la soluții conformiste. Zgomotul dement și dezarticulat al nopții , chemarea voluptăților clandestine, vinovate, simulacrele de viață, promiscuitatea violentă, sunt întruchipate regizoral cu notele acute și poate, greu digerabile, ale limbajului extrem, licențios. În plin postmodernism, luăm act de formule scenice cu ademenire de sirenă.
Edmond, un spectacol dramatic din care spectatorul iese cu un simțământ de culpă. Ei ca ei, dar noi, cu râsul nostru, prin ce film al existenței bântuim?
Ne întoarcem pe la casele noastre cu Edmond, emblemă a răului cu văl serafic.

Virginia Paraschiv

(36)

CRONICA DE CARTE

AL.FLORIN ȚENE- VENIȚI, PRIVIGHETOAREA CÂNTĂ…! , CRONICĂ LA ROMAN DE PROF.ANTONIA BODEA

Al.Florin Țene-“Veniți, privighetoarea cântă…! “

Un roman despre viața scriitorului Alexandru Macedonski între realitate și poveste
Formația de publicist a scriitorului Al.Florin Țene,( autor a nouă romane și a numeroase volume de poezie, eseu și critică literară), grefată pe fondul unei structuri proeminent lirice se regăsește în proza de restituire și reconstituire a unor personalități literare incontestabile care din diverse motive au rămas în umbra istoriei literare.

Autorul regăsește formula abordării romanțate a vieții unora din acești scriitori pentru a le face mai accesibilă percepția, precum și pentru a-i apropia de interesul publicului larg, de regulă mai rezervat față de abordările academice.

Despre romanul “ Veniți, privighetoarea cântă…!( Viața scriitorului Alexandru Macedonski între realitate și poveste)“, în Prefață, prof.univ.dr.Florentin Smarandache spune:” Credem că, după ampla monografie al lui Adrian Marino, ca și a paginilor dense comprehensive ale lui Călinescu, Vianu, Vladimir Străinu, Caracostea sau Mihai Zamfir, ca să dăm doar câțiva dintre exegeții lui Macedonski, cartea lui Al.Florin Țene este ce mai solidă și viabilă lucrare dedicată vieții și operei macedonskiene.“

Acest roman este al doilea din seria acestui gen de proză pe care și-a propus-o scriitorul Al.Florin Țene, după romanul “ la braț cu Andromeda- viața scriitorului Gib I. Mihăescu între realitate și poveste“, apărut în 2016.

Dacă Gib I.Mihăescu a fost nedreptățit ca scriitor în timpul regimului trecut, din motive politice, fiind prea puțin cunoscut și studiat, în cazul poetului Alexandru Macedonski, potrivnicia i-a fost propria-i fire, așa cum reiese din romanul lui Al.Florin Țene, spiritul său controversat, atitudinea de permanent revoltat, reacția războinică și turbulentă atât în spațiul politic al vremii cât și în mediul literar.

Imaginativ, fantezist, inspirat și exaltat, Macedonski concepe existența ca o chemare spre înâlțimile pure ale artei, ca o ardere pe altarul divin al Poeziei. Poetul apare ca un mesager al armoniei universale: “Voind să uit că sunt din lume, voiesc să cred că sunt din cer”( Noapte de mai).Bine surprinde și creionează autorul romanului personalitatea lui Macedonski angrenată în societatea vremii.

Această aură vizionară îl desprinde pe poet de realitate și-i determină o atitudine singulară de un egocentrism exacerbat, de un orgoliu drapat în faldurile unei fantezii pline de grandoare.Din această postură, deși recunoscut și apreciat în boema literară a vremii, Al.Macedonski intră în conflict cu majoritatea scriitorilor de valoare contemporani lui, trimițând săgeți epigramistice dintre cele mai veninoase sau făcând atacuri directe la persoană, cu substrat grav și nedrept, precum în cazurile lui V.Alecsandri, Caragiale, Coșbuc, Goga etc, dar mai ales, împotriva lui M.Eminescu despre care afirmă că: “niciun vers semnat de Eminescu, nu e al acestui poet. “( În “ Forța morală“, an II, nr.10..6 ianuarie 1902). Autorul romanului reușește în unele cazuri să îndulcească animozitățile dintre cei doi stârnite de faptul că Eminescu era conservator și Macedonski liberal.Desigur această atitudine îi va atrage oprobiul public, poetul fiind izolat și părăsit chiar și de către colaboratorii săi. Toate aceste aspecte îi vor umbri valoarea incontestabilă a creației, ca prim reprezentant al simbolismului românesc pe fondul unei structuri profund romantic, precum și aceea a activității de îndrumător al tinerelor talente prin cenaclurile create și mobilizator pe terenul artei prin publicațiile susținute.

Prin cartea sa, de aproape 600 de pagini, Al.Florin Țene proiectează personalitatea poetului pe fundalul social-politic al epocii și în boema literară atât din țară cât și în Europa unde Macedonski a peregrinat pe urmele unei reale erudiții și unde a încercat să-și promoveze numele. Prin acest demers autorul romanului realizează o bogată documentație, rod al unei munci uriașe de cercetare asupra biografiei fizice și spirituale a poetului și încercând să descopere și să motiveze substratul subtil al degringoladei sociale, al mizeriei morale și materiale în contrast șocant cu măreția artistică a operei hrănită de zborul diafan și tragic totodată al imaginației poetice.

Al.Florin Țene încearcă să se transpună în pielea poetului pentru a descifra mecanismul psihologic al unei asemenea arderi ce se consumă între măreț și derizoriu, între sublim și banal între cotidian și absolut. Căutând frumusețea în restriște și luptă, poetul se dimensionează la măreția de a fi “ cineva“, conștient că veacul său mărunt va fi depășit de propria-i menire: “ Va suna și pentru mine al dreptății ceas deplin /Și-al meu nume printre veacuri, înălțindu-se senin,“( Epigraf).

Acest vis reușește scriitorul Al.Florin Țene să-l împlinească pentru poet, al cărui destin încearcă să-l descifreze cu apreciere, cu afecțiune cu parcimonie și cu înțelegere. Prin acest volum autorul repune în circulație memoria marelui și controversatului poet căutând formula prin care să ni-l apropie , momentele de viață prin care să-i confere veridicitate, clipele de înălțare care să-i salveze căderile.

Prin romanul său Al.Florin Țene întregește paginile de istorie literară prin străfulgerări de suflet, prin verbul a ceea ce s-ar putea numii” o altfel de istorie a literaturii române“, mai ales că romancierul are în lucru o altă carte de acelaș gen dedicată lui Ion Minulescu.

Prof. Antonia Bodea

(1)

GELU DRAGOS

Frontul de Răsărit, nemţii şi ciocolata

Mi-a povestit, la 88 de ani, tata o întâmplare pe care a trăit-o live în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După ce ruşii au primit un sprijin material important de la Statele Unite şi de la Regatul Unit, iar românii au întors armele împotriva nemţilor, germanii din România au fost nevoiţi să-şi schimbe strategia. Soldaţii. În zonele Codru şi Chioar, după spusele lui Ioan Meteş Morar-Chelinţanu, autor al unei extraordinare monografii despre Chelinţa, trupele germane care înaintau spre inima Ardealului au primit un mesaj prin care erau îndemnate să se retragă în Pădurea Bavna, acoperită de stejari seculari de o parte şi de alta a liniei ferate.
Vestea că sunt nemţi în pădurea Lucăceştiului a fost primită cu mare îngrijorare de localnici, bătrânii ştiind ce înseamnă războiul şi cum face victime, absolut imposibil de descris.
Aurel Dragoş, tatăl meu, avea în aceea vară 16 ani şi era în vacanţa de vară. Cu familia, locuia pe o uliţă care şi azi se numeşte Beci (n-am ştiut niciodată de ce, probabil pentru că drumul nu ducea la nicio altă casă). La vârsta aceea, era dornic de aventură! L-a chemat pe vecinul şi prietenul lui din copilărie Văsălica lui Ianoşu lui Ilie, Dumnezeu să-l odihnească!, să meargă să vadă trenul cu nemţi. E bine de precizat că unii lucăceni s-au dus până pe dâmbul păşunii şi, şerpuindu-se, adică culcaţi pe burtă, au tras cu ochiul să vadă dacă zvonul că nemţii sunt în Bavna este adevărat! La întoarcere, toţi au fost priviţi ca nişte adevăraţi eroi locali, erau admiraţi şi iubiţi. Ba, mai mult, li s-a oferit şi câte o horincă scăpată din gurile hulpave ale „prietenilor” şi „salvatorilor” ruşi! Ce poveşti sinistre despre nemţi! Umbla vorba că unii sunt strigoi, că unii au trei picioare…
Să revenim la această poveste adevărată! Cum spuneam, tatăl meu, Aurel, un fel de Tom Sawyer român, îi propune prietenului de năzbâtii să meargă să verifice dacă este adevărat ce se spune în sat. Aveau o mare problemă: să nu afle mama lui, Iuliana, o femeie frumoasă şi grijulie cu copiii ei, cu toate că avea destui: Aurel, Văsălica, Floarea, Ioan, Alexandru, Maria. Tupilaţi, Aurel şi Vasile au pornit spre pădure ca să-i „înfrunte” pe nemţi! Era plăcut afară. Cu cât se apropiau de pădure, cu atât bucuria lor creştea! Locurile le erau familiare. Din Bavna, aduceau ghinde toamna pentru porcul din gospodărie, să se îngraşe, să poată fi tăiat de Crăciun, şi frunze de aşternut pentru vaci şi bivoli. Din Bavna culegeau flori (luşte, lalele, călugări, viorele şi lăcrămioare) ca să le vândă în Baia Mare pentru câţiva leuţi! Din Bavna aduceau vreascuri cu coşul pentru promisiunea că atunci când în cuptor se va coace pâine de mălai, se vor face şi ceva cocuţi de făină de grâu! Din Bavna puteai mânca ciuperci şi bureţi pe săturate, hrană pe care azi doar domnii cu bani o pot face!
Dar, să revenim la acea întâmplare. Odată îndepărtaţi de casă, eroii ai noştri, o iau la fugă pe dulăul spre Dâmbul lui Nistor şi ajung la marginea pădurii. Prin punctul pe unde s-au deplasat nu putea să-i vadă nimeni. Copii de16 ani fiind, se aventurează pe imaşul Mireşului, şi deodată aud: TA-TA-TA, ca în filmele lui Sergiu Nicolaescu! Se aruncă pe burtă instantaneu! Încep să plângă! Se ceartă pe tema „cine a fost cu ideea”! De înaintat, nici vorbă! De retras (deşi fuga e ruşinoasă), n-au făcut-o, că… făcuseră pe ei! Au luat „poziţia struţului” şi au spus toate rugăciunile învăţate de la învăţătorul Ioan Cristian! Stând aşa, preţ de un sfert de oră, aud, deodată, foarte aproape, voci groase într-o altă limbă, pe care ei nu o ştiau! La strigătele unuia dintre străini, cei doi băieţandri ridică capul şi văd pentru prima dată soldaţi germani! Era o patrulă de recunoaştere, care i-a escortat pe cei doi aventurieri până la trenul încărcat cu tehnică militară. Trenul părea din ce în ce mai imens, iar caschetele militarilor erau peste tot, ca ciupercile după ploaie în pădurea Bavna. Vizibil speriaţi fiind, cei doi au primit… ciocolată! Era prima dată când tatăl meu mânca ciocolată. Soldaţii nemţi primeau zilnic porţii de ciocolată. Li s-au dat chiar mai multe, şi au adus şi acasă, pentru fraţi. Tatăl meu nu a scăpat de o bătaie bună administrată educativ de tatăl lui, Gheorghe. Totuşi, băieţii au mers încă vreo două zile la trenul nemţilor, devenind prieteni cu unii dintre soldaţii nemţi. Apoi, în a treia zi, au constatat că nemţii din Bavna plecaseră! Dacă cineva a fost trist, apoi acela a fost Aurel a lui Iuliana din Beci! O sursă de îndulcire a copilăriei dispăruse! Şi o lume! A venit apoi comunismul rusesc cu cizmele Anei Pauker… Sursă de amar…

Gelu DRAGOŞ

(8)

DANCE MY . . .

(6)

AL.FLORIN ȚENE, ÎNTRE REALITĂȚILE ȘI POVEȘTILE VIEȚII LUI ALEXANDRU MACEDONSKI

Al. Florin Țene, între realitățile și poveștile vieții lui Alexandru Macedonski
Roamnul” Veniți, privighetoarea cântă…!“ de Al.Florin Țene, apărut la Editura Napoca-Nova, continuă seria de cărți despre viața ”între realitate și poveste“ a scriitorilor români începută de acest scriitor anul trecut cu romanul” La braț cu Andromeda“, unde îl regăsim pe Gib I.Mihăescu și va continua cu romanul “Romanța celui ce se-ntoarce- viața poetului Ion Minulescu între realitate și poveste. “
Contradictoriu și controversat, răzvrătit și intolerant, turbulent și complexat, egocentrist și egoist, invidios și conflictual, pripit și tranșant, insolit și dificil, cu o operă în care platitudinile coexistă cu sclipirile geniale ca in paradoxism, Alexandru Macedonski este ― indiferent din ce parte și perspectivă ar fi abordat ― o personalitate fascinantă.
Opera sa literară, fie că este vorba despre poezie, proză sau teatru, articolele sale de critică sau programatice, pamfletele și analizele sociale și politice etc. pun în relief un artist pentru care Arta este însăși viața.
Rațiunea supremă a existenței, cea care dă sens și culoare existenței, iar, în speță, poetul, îngerul care aduce divinitatea în lume, pe care o înfrumusețează și înnobilează, armonizând-o.
Până a ajunge la această imagine, poetul “Nopților”, al “Rondelurilor”, al “Cărții de Aur” etc. își construiește un arbore genealogic care să-i dea strălucire și prestanță. Într-adevăr, mama sa, Maria Macedonski, își avea originea “într-o veche și strălucită familie de peste Olt”, însă ascendența dinspre tată este totalmente fabulată: “Prin tată, neîntrecutul poet coboară dintr-o familie polonă care a domnit în Lituania și care își găsește originea din familia princiară din Biberstein, una dintre cele mai puternice de pe Rhin”.
Dacă, în ceea ce privește studiile, tânărul Macedonski rămâne în domeniul incertitudinii, deși fabulează frumos, atitudinea sa antidinastică se manifestă din plin. După satira “10 Mai”, atacurile sale asupra dinastiei nou instaurate se întețesc, mai ales, în ziarul politic “Oltul”, atât în poezie, cât și în publicistică. Din 1873, este urmărit de autorități, iar în 1875 este cercetat pentru câteva luni, ceea ce va produce o vie agitație în lumea politică și literară a vremii. Achitarea sa către tribunal este primită cu manifestații de simpatie.
Dar, mereu necugetat, de un egocentrism maladiv, după o lectură în cenaclul Junimii și relații protocolare cu Titu Maiorescu, Macedonski îl atacă vehement, ca și pe Alecsandri, de altfel, pentru că a acceptat premiul Academiei (1882).
Credem că, după ampla monografie al lui Adrian Marino, ca și a paginilor dense și comprehensive ale lui Călinescu, Vianu, Vladimir Streinu, Caracostea sau Mihai Zamfir, ca să cităm doar câțiva dintre exegeții lui Macedonski, cartea lui Al. Florin Țene este cea mai solidă și viabilă lucrare dedicată vieții și operei macedonskiene.
Am putea spune, împreună cu Adrian Marino, că Macedonski creează, în plan spiritual și social, un stil, “o tipologie morală, făcută din miraj și himeră lucidă, voluptatea mistificării și totodată a demistificării, trăită alternativ ca o damnare, dar și cu profundă satisfacție ideală”, creionare a personalității macedonskiene pe care și dl. Al. Florin Țene o realizează la parametrii cei mai înalți ― cu o bună doză de iubire și devoțiune, documentat și echilibrat, perfect racordat la scopul propus: acela de a-l înfățișa pe inadaptabilul Macedonski prin propria aserțiune: “Poeților nu li se poate pretinde să trăiască sufletește în viața reală. Este de ajuns că sunt, ca oameni, victimele ei”.( “Viața lui Alexandru Macedonski”, de Adrian Marino, Editura pentru Literatură, București, 1966.)
Prof.univ.dr.Florentin Smarandache
Referinţă Bibliografică:
Al.Florin Țene, între realitățile și poveștile vieții lui Alexandru Macedonski / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2239, Anul VII, 16 februarie 2017, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

(16)

T M B M

(5)

TEATRUL MUNICIPAL

David Mamet (n. 1947) este un dramaturg, eseist, scenarist și regizor de film american, laureat al premiului Pulitzer pentru piesa Glengarry Glen Ross (1984) și nominalizat de două ori la premiile Oscar, pentru scenariile filmelor The Verdict (1982) și Wag the Dog (1997). De asemenea, este autorul scenariilor unor filme celebre, cum ar fi: Poștașul sună întotdeauna de două ori (1981), Incoruptibilii (1987), Hoffa (1992), Ronin (1998) și Hannibal ( 2001). Printre piesele sale de teatru se numără: Lakeboat (1970), The Duck Variations (1972), American Buffalo (1975), A Life in the Theatre (1977), Edmond (1982), Oleanna (1992), Faustus (2004,) The Anarchist (2012). “Vorbirea Mamet” este denumirea dată stilului în care scenaristul-dramaturg își concepe dialogurile, într-un limbaj brutal și colocvial, personajele vorbind mai multe deodată, întrerupându-se între ele și lăsându-și replicile adesea neterminate.

Andrei Dinu s-a născut pe 12 octombrie 1988 în Baia Mare. Este absolvent al Facultatii de Teatru si Televiziune, Cluj-Napoca, secția actorie (promoția 2010) și în prezent este masterand în ultimul an al secției regie teatru din cadrul aceleiași facultăți. Începând cu anul 2010 este actor al Teatrului Municipal Baia Mare. A lucrat cu regizorii Victor Ioan Frunză, Marcel Țop, Horia Suru, Gelu Badea, Sorin Militaru, Mihaela Panainte, Kincses Elemer etc. În scurta sa carieră de până acum a câștigat Premiul pentru cel mai bun tânăr actor pentru rolurile din spectacolul Butoiul cu praf si pulbere, regia Marcel Țop, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Atelier (2012), Premiul pentru cel mai bun actor pentru rolurile din spectacolul Plex, regia: Andrei Dinu si Andrei Stan, o producție a Teatrului Independent Artscape Baia Mare, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Atelier (2016), și Premiul pentru Dramaturgie pentru spectacolul Plex, în cadrul Festivalului Maratonul Teatrului Independent – Bucharest Fringe (2016). Din anul 2013 este coordonatorul trupei de teatru de amatori PAR RIS din Baia Mare. EDMOND reprezintă debutul său ca regizor într-un teatru profesionist de repertoriu.

”Nemulțumit de ceea ce se întâmplă cu viața lui, Edmond decide să o ia de la capăt. La tentațiile străzii, răspunde brutal, cu tăișul ascuțit al lamei, din disperare, neînțelegere, frică. În odiseea lui dureroasă, acesta acumulează trăiri și senzații, traversând bordeluri și cluburi de noapte, în care întâlnirile cu ceilalți sunt frustrante și alienante. Într-o lume plină de „morți”, a fi viu e aspirația obsesivă a protagonistului.
Un mecanism cinic al destructurării individului, care se lovește de zidurile celorlalți, într-un limbaj penetrant, pe alocuri incomod, ilustrând felii din viața în care trebuie să plătești cu libertatea pentru a putea fi părtaș la bucuriile ei. De fiecare dată când este doborât, Edmond se reîncarcă și o ia de la capăt. Chiar și în închisoare îi mai rămâne o urmă cinică de visare. Speranță?”
Ana Liliana Ilea

(12)

La cenaclul “Artur Silvestri “

La cenaclul “Artur Silvestri “

ticheta: Medalionul literar “Memoria calendarului-Bartolomeu Anania “
Medalionul literar “Memoria calendarului-Bartolomeu Anania “
Membrii cenaclului literar”Artur Silvestri “ patronat de Liga Scriitorilor s-au întâlnit joi 26 ianuarie la Cercul Militar Cluj în ședința lunară, deschisă de Gavril Moisa secretarul general al acestei organizații profesionale.
Conform ordinei de zi s-a dat cuvântul scriitorului Al.Florin Țene președintele național al Ligii Scriitorilor care a citit mottou-l sub care se desfășoară prezenta manifestare:”Fă bine cât poți de mult și vorbește despre asta cât poți de puțin.“(Charles Dickens).În continuare a informat pe cei prezenți despre activitatea celorlalte filiale din țară în luna ianuarie a.c.S-a subliniat activitatea filialei din Buzău care a editat o revistă și a organizat întâlniri cu cititorii, a evidențiat sărbătorirea Zilei Culturii Naționale de la Bistrița unde au participat poeți din șapte țări, în cadrul căreia scriitorii clujeni: Antonia Bodea, Titina Nica Țene și Al.Florin Țene, pe lângă alți scriitori, au primit Medalia omagială”Eminescu “ din partea Palatului Culturii din Bistrița.
Așa cum a intrat în tradiția acestei organizații profesionale, de a acorda Diploma VIRTUTEA LITERARĂ scriitorilor care împlinesc o vârstă rotundă, la inițiativa lui Iulian Patca, Al.Florin Țene a înmânat această distincție scriitorului Luchian Gheorghe.
După acest moment președintele national al Ligii Scriitorilor a prezentat și comentat pe scurt cărțile primite de la scriitorii din țară:”În bătaia peniței” de Ana-Cristina Popescu, “ Mirifică e clipa“ de Alex Vâlcu,”Buchet de iarnă “de Rodica Fercana,”Antologia 1001 cugetări “ de Olimpia Mureșan și Ilie Bucur, “Picuri de înțelepciune “ de Ilie Bucur și Rozalia Brândaș, și cărțile pentru copii sosite de la Târgu Mureș: Mihaela Rașcu ”Poezii zurlii“și “Zece povești de care să-ți amintești“, autoare care împreună cu Filiala Mureș a Ligii Scriitorilor a organizat interesante concursuri de creație pentru copii. Și nu în ultimul rând a vorbit despre cartea fiicei acesteia Antonia Rașcu din clasa a III-a, intitulată “Darul Antoniei “, carte scrisă cu talent în decursul anului trecut. Antonia, prin această carte,îndeamnă copiii să lase tableta si telefonul si să se apuce de scris așa cum înteleg ei viata sincer și cu o candoare deosebită. Felicitări, Antonia!
În continuare, în cadrul medalionului literar”Memoria calendarului-Bartolomeu Anania “ Al.Florin Țene a vorbit despre viața și opera acestui scriitor și cleric ortodox, arătând că acesta s-a născut la 18 martie 1921 în localitatea Glăvile, nu departe de orașul Drăgășani, orașul natal al președintelui Ligii Scriitorilor.Acesta a depănat amintiri cum, cu mulți ani în urmă, l-a cunoscut pe autorul dramei”Miorița “, apărută în 1966.În încheierea expunerii acesta a amintit că pe 31 ianuarie se împlinesc 6 ani de când arhiepiscopul Arhepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a urcat la Ceruri.
Scriitorul Iulian Patca, președintele filialei clujene a Ligii Scriitorilor, a prezentat activitatea filialei în ultima perioadă, după care a analizat cartea “Descăunări “ de Vasile Moldovan.
Ion Constantinescu în cadrul rubricii“Să ne aducem aminte “ a vorbit despre literatura de sertar, iar profesoara Locusteanu Lucia-Elena a analizat operele scriitorilor români născuți în luna ianuarie și februarie:M. Eminescu, Nicolaus Olahus, Ioan Budai Deleanu, Ion Heliade Rădulescu, Petre Ispirescu, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale,Ion Minulescu și Ștefan Petică.
În încheiere au citit din creațiile lor Vasile Crișan, Lucia Vlad și Vasile Irimuș, după care au urmat discuții.
Viitoarea ședință va avea loc în 23 februarie, orele 17, la Cercul Militar Cluj.
Al.Florin Țene

(3)

“Conexiuni “ de noiembrie”

Dorel Cosma, Menuț Maximinian

“Conexiuni “ de noiembrie” sau florilegiu unei strângeri de mână

Crestomația intitulată sugestiv “Conexiuni de noiembrie “, apărută anul acesta la Bistrița sub semnătura unor distinși scriitori, Dorel Cosma și Menuț Maximinian, având o ținută tipografică, estetică și stilistică de excepție, datorită Editurii Nosa Nostra, dar și a lectorilor de carte Maria Herineanu, Al.Cristian Miloș și al talentatului grafician Lucian Dobârtă, care a conceput o copertă sugestivă,(degetele unei mâini îndoite a chemare, formate din cinci cărti asezate una lângă alta ), este oglinda desfășurării evenimentului cultural-artistic: a Festivalul Internațional de Teatru și Literatură “Liviu Rebreanu “, din 2016.

Antologia se deschide cu două texte, cuprinse în “Cuvânt înainte “ semnate de Ovidiu Teodor Crețu, primarul municipiului Bistrița și de prof.Dr.Dorel Cosma, directorul Centrului Cultural Municipal, care, printre altele, spune: “Ne-am obișnuit ca luna noiembrie să fie marcată de importantul eveniment cultural-artistic:Festivalul Internațional de Teatru și Literatură “Liviu Rebreanu”(… )Dezbaterile literare din perioada 26-30 noiembrie vor aduce în discuție pulsul literaturii române și internaționale.Scriitori, editori, reviste din România, Franța, Germania, Turcia, Austria, Israel, Slovacia, vor completa tabloul acestei impresionante ediții 2016.” Cartea mai cuprinde un test de Cornel Udrea, dar și o amplă discuție dintre Menuț Maximinian și Dorel Cosma, având ca titlu “Să bată gongul “, în care se dezbat idei și proiecte privind Festivalul “Liviu Rebreanu “, dar și despre viitorul Teatru bistrițean.

Practic, această antologie pune baza unei splendide construcții pe care o numesc civilizația Logosului, fiind structurată în cinci capitole, sugerate prin degetele mâinii formate din cărți, încă de pe copertă prin desenul lui Lucian Dobârcă, la care se adaugă “Portrete din festival văzute de Marian Avramescu și Lucian Dobârtă “ și un “Album de festival”.

În condiţiile fenomenului de globalizare şi de integrare europeană a ţării noastre există riscul ca o parte din tezaurul cultural al neamului românesc să se piardă, aşa cum se întâmplă în prezent, sub pretextul îmbogăţirii limbii române cu englezisme şi americanisme, dispar cuvinte din dulcele grai românesc, aşa că, această antologie devine o “ladă de zestre “ a spiritualităţii româneşti și a culturii de pe mapamond.

Lucrările cuprinse în această crestomaţie, fac parte dintr-un evantai policolor.Descoperim lucrări mai din toate genurile literare, fapt ce creează o rezonanţă polifonică, mulţumind toate gusturile cititorilor.

Meritul celor care au antologat lucrările între copertele acestei cărţi este că a înţeles şi a evitat tendinţa unor autori care doreau să devină originali, împingând la extrem originalitatea, fiindcă aceasta nu este originalitate.Adevărata originalitate nu se doreşte, este o rezultantă firească a inspiraţiei libere. Din conţinutul nou rezultă în mod natural forma cea nouă. Căutarea noilor mijloace, dacă se rezumă, spre exemplu, la folosirea unor metafore noi, introducerea unor idei originale, atunci are o anumită valoare, dar arta începe dincolo de această căutare. Nu despre ea este vorba. Este vorba de urmărirea meticuloasă a unor forme estetice, de vizarea exclusiv deliberată a textului, care vrea să exprime exclusiv ilogicul. Aşa cum au procedat postmoderniştii. De aceea, afirmăm că nu este o căutare originală, ci, dimpotrivă, este cea mai uzitată şi uzată, cea mai de rând din zilele noastre.

De această carte cititorul se apropie ca de o iubită. Pe motiv că de fiecare dată descoperă noi şi noi faţete şi valenţe despre autori din țară, dar și de pe diferite meridiane ale lumii şi interesantele lor lucrări. Nu trebuie s-o citeşti decât atunci când ţi-e dor de ea. Cititul în momente nepotrivite este infructuos.De aceea, dacă prin natura sa cititul este instabil, trebuie să citeşti alt autor din această antologie, aşa cum ai citi mai multe cărţi deodată. Pe fiecare la timpul său, în aceeaşi stare sufletească.

Capitolul 1 cuprinde comunicările susținute de participanți la Festivalul Internațional de Teatru și Proză ce a avut loc în luna noiembrie anul trecut. Dramaturgia lui Liviu Rebreanu este analizată cu profesionalism de Antonia Bodea, același lucru îl fac Sorin Lucaci și Elena M.Cîmpan, pe când Al.Florin Țene se apropie de personajul Ion din romanul cu același nume, constatând că acesta este seismograful trăirilor sufletești ale țăranului ardelean. Nu e lipsit de importanță articolul lui Andrei Marga despre perspectiva reconcilierii naționale.

Poezia este bogat reprezentată în capitolul 2 unde sunt antologați poeți din toată țara, pornind de la Mariana Pândaru Bârgău, Elena M. Cîmpan, Menuț Maximinian, până la Titina Nica Țene, Rodica Fercana, Dorel Cosma, Mircea M.Ionescu, Victor Știr, Aurel Rău,Victoria Fătu Nalati, Passionaria Stoicescu, Ana Zegrean, până la poețiil din Turcia,(Mesut Șenol) și Franța(Joel Conte ).

Dacă în Capitolul 3 sunt cuprinse într-un evantai policrom recenziile la cărțile lui Dorel Cosma, Menuț Maximinian, Anca Sârghie, Alexandru Cristian Miloș și Elena M. Cîmpan, semnate de Antonia Bodea, Al.Florin Țene, Menuț Maximinian și Theodor Damian, în Capitolul 4 sunt cuprinse articole despre efervescența mișcării literar-culturală din Bistrița, frumoase și realiste pagini ce oglindesc inițiativele și întâlnirile de excelent nivel intelectual și artistic de la Festivalul Internațional de Teatru și Proză, cum subliniază Victor Știr, ce îmi aduc aminte de zicerea lui Jorge Luis Borges: “Nu se judecă după ceea ce se scrie, ci după ceea ce s-a citit. “ Aici descoperim semnăturile lui Ioan Radu Văcărescu, Cornel Udrea, Muguraș Maria Petrescu, Emil Cătălin Neghină, Adrian Găzdaru, Bogdan Cioabă, Aurel Pop, Dan Tudor, Esra Alkan, Milan Richter, Nicolae Feier , Al.Florin Țene, Ioan Godja, Vasile Jimboreanu, Doris Cosma, Daniela Gîfu, Zorin Diaconescu, Maria Herineanu, Gheorghe Mîzgan, Nicolae Vrăsmaș, Ioan Lazăr, Milan Richter, Marilena Toxin, Ioana Heidel, Nadia Baciu Fărcaș, și mulți alții, fapt ce denotă că aprecierea este unanimă privind mișcarea culturală din Bistrița.

Capitolul 5 cuprinde interviurile lui Anca Sîrghie despre ultimii ani din viața lui Lucian Blaga în amintirile lui Aurel Rău, Menuț Maximinian discută cu prof.univ.dr.pr.Theodor Damina despre compatibilitatea între vocația preoțească și cea literară, iar în al doilea interviu Menuț Maximinian “sondează” pătrunde cu întrebări în viața scriitorului Al.C.Miloș, scriitor care concluzionează că “acasă pentru mine este undeva prin constelația Pleiade “, fapt ce mă face să reneg zicerea lui Rabindranath Tagore:”Păsările care s-au născut în colivie le e frică mai ales de cer. “

Acest florilegiu se încheie cu capitolele 6 și 7, în care descoperim două percepții ale realității: una văzută prin ochii a doi caricaturiști:Marian Avramescu și Lucian Dobârtă, și altă realitate văzută prin ochiul aparatului de fotografiat.În capitolul 6 sunt portretele caricaturizate ale scriitorilor participanți la diferite acțiuni culturale, din care deducem caractere și stări psihice ale personajelor,prin tușa accentuată a fizionomiilor. Umorul fiind o formă de exorcism. Sunt tablouri surprinse cu mâna sigură și cu instinct al analizei sufletești, aparținând deopotrivă personajului și pictorului de suflete.Iar în capitolul 7 aparatul de fotografiat a surprins clipa multiplelor acțiuni culturale organizate de Palatul Culturii din Bistrița.

Închizând coperțele acestei antologii gândul îmi readuce din lumina memoriei aforismul lui Emile Zola: “O operă de artă e un colț al creațiunii văzută prin prisma unui temperament. “

Al.Florin Țene

(1)