Cărţile cititorilor

now browsing by category

 

AL.FLORIN ȚENE, ÎNTRE REALITĂȚILE ȘI POVEȘTILE VIEȚII LUI ALEXANDRU MACEDONSKI

Al. Florin Țene, între realitățile și poveștile vieții lui Alexandru Macedonski
Roamnul” Veniți, privighetoarea cântă…!“ de Al.Florin Țene, apărut la Editura Napoca-Nova, continuă seria de cărți despre viața ”între realitate și poveste“ a scriitorilor români începută de acest scriitor anul trecut cu romanul” La braț cu Andromeda“, unde îl regăsim pe Gib I.Mihăescu și va continua cu romanul “Romanța celui ce se-ntoarce- viața poetului Ion Minulescu între realitate și poveste. “
Contradictoriu și controversat, răzvrătit și intolerant, turbulent și complexat, egocentrist și egoist, invidios și conflictual, pripit și tranșant, insolit și dificil, cu o operă în care platitudinile coexistă cu sclipirile geniale ca in paradoxism, Alexandru Macedonski este ― indiferent din ce parte și perspectivă ar fi abordat ― o personalitate fascinantă.
Opera sa literară, fie că este vorba despre poezie, proză sau teatru, articolele sale de critică sau programatice, pamfletele și analizele sociale și politice etc. pun în relief un artist pentru care Arta este însăși viața.
Rațiunea supremă a existenței, cea care dă sens și culoare existenței, iar, în speță, poetul, îngerul care aduce divinitatea în lume, pe care o înfrumusețează și înnobilează, armonizând-o.
Până a ajunge la această imagine, poetul “Nopților”, al “Rondelurilor”, al “Cărții de Aur” etc. își construiește un arbore genealogic care să-i dea strălucire și prestanță. Într-adevăr, mama sa, Maria Macedonski, își avea originea “într-o veche și strălucită familie de peste Olt”, însă ascendența dinspre tată este totalmente fabulată: “Prin tată, neîntrecutul poet coboară dintr-o familie polonă care a domnit în Lituania și care își găsește originea din familia princiară din Biberstein, una dintre cele mai puternice de pe Rhin”.
Dacă, în ceea ce privește studiile, tânărul Macedonski rămâne în domeniul incertitudinii, deși fabulează frumos, atitudinea sa antidinastică se manifestă din plin. După satira “10 Mai”, atacurile sale asupra dinastiei nou instaurate se întețesc, mai ales, în ziarul politic “Oltul”, atât în poezie, cât și în publicistică. Din 1873, este urmărit de autorități, iar în 1875 este cercetat pentru câteva luni, ceea ce va produce o vie agitație în lumea politică și literară a vremii. Achitarea sa către tribunal este primită cu manifestații de simpatie.
Dar, mereu necugetat, de un egocentrism maladiv, după o lectură în cenaclul Junimii și relații protocolare cu Titu Maiorescu, Macedonski îl atacă vehement, ca și pe Alecsandri, de altfel, pentru că a acceptat premiul Academiei (1882).
Credem că, după ampla monografie al lui Adrian Marino, ca și a paginilor dense și comprehensive ale lui Călinescu, Vianu, Vladimir Streinu, Caracostea sau Mihai Zamfir, ca să cităm doar câțiva dintre exegeții lui Macedonski, cartea lui Al. Florin Țene este cea mai solidă și viabilă lucrare dedicată vieții și operei macedonskiene.
Am putea spune, împreună cu Adrian Marino, că Macedonski creează, în plan spiritual și social, un stil, “o tipologie morală, făcută din miraj și himeră lucidă, voluptatea mistificării și totodată a demistificării, trăită alternativ ca o damnare, dar și cu profundă satisfacție ideală”, creionare a personalității macedonskiene pe care și dl. Al. Florin Țene o realizează la parametrii cei mai înalți ― cu o bună doză de iubire și devoțiune, documentat și echilibrat, perfect racordat la scopul propus: acela de a-l înfățișa pe inadaptabilul Macedonski prin propria aserțiune: “Poeților nu li se poate pretinde să trăiască sufletește în viața reală. Este de ajuns că sunt, ca oameni, victimele ei”.( “Viața lui Alexandru Macedonski”, de Adrian Marino, Editura pentru Literatură, București, 1966.)
Prof.univ.dr.Florentin Smarandache
Referinţă Bibliografică:
Al.Florin Țene, între realitățile și poveștile vieții lui Alexandru Macedonski / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2239, Anul VII, 16 februarie 2017, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

(16)

NINA GONŢA

dscf0919

Nina Gonţa , În mrejele vieţii
Poveste inaugurată frust şi decisiv sub Teiul Sofianic
Nina Gonţa ştie foarte bine cum să-şi “ insinueze” volumul În Mrejele Vieţii (Editura StudIS, 2016), într-o nişă încă prea puţin frecventată de autorii de limbă română, respectiv, feminismul doamnelor de societate. Doamne educate, instruite, cu o poziţie socială respectabilă, cu bun gust vestimentar, puţin desuet, de unde un farmec romantic al unei lumi în amurg, pe cale de dispariţie. Lumea doamnelor care ştiu să poarte o pălărie, accesorii elegante-mănuşi, eşarfe, pandative, poşete, fără să se împiedice în ele, în scene publice groteşti. Doamne titrate, onorabile, abile în arta seducţiei publicului confuz şi labil emoţional. Un public pierdut printre( glosăm, desigur) „mrejele tehnicilor informaţionale”. Doamna Nina Gonţă manevrează publicul, mai ales în impact direct, -a se vedea lansarea de carte ca eveniment de formulă scenică, savuros şi în detaliu realizată-în direcţii divergente, menite să-l scutească de o prezentare de carte fadă, plicticoasă şi convenţională. Să recunoştem că adesea texte de substanţă sunt deservite de eternul critic autosuficient, de aplaudaci apatici, de pişcotarii răbdători până la momentul spumosului şi al cafelei din paharele de plastic , asezonate cu fursecuri şi cu gustări sleite. Ei bine, doamnele de la USEM, y compris doamna Nina Gonţa, au găsit formula stilizată şi agreabilă, de a prezenta o carte ca un produs poliform, un produs comercial care să intereseze un public cât se poate de divers. Se aduc, ca argumentatori de sprijin, cărturari prestigioşi, psihologi, în cazul nostru chiar psihoterapeuţi, filologi, documentarişti istorici, prieteni de familie, artişti fermecători şi public prietenos, foarte prietenos. O carte- spectacol, cum să nu reacţionezi binevoitor şi să nu doreşti a citi un volum „susurat” prin tehnici de seducţie menite să-l anestezieze şi pe cel mai versat şi îndărătnic cititor!? Pentru că un prim şi de necontestat efect există: cartea se citeşte, lucru care, să recunoştem, ni se întâmplă din ce în ce mai rar. În Mrejele vieţii, volumul propus de autoarea Nina Gonţa, este structurat cu tot felul de ingrediente, aplicate, să recunoştem, cu abilitate structurală. Incursiunile în arborele genealogic ale protagoniştilor, cu semnalarea convergenţelor naţionale, a migraţiei oportune a basarabenilor dinspre spaţiul sovietic înspre România , contribuie la statuarea unor identităţi mai complexe decât acelea cu care suntem obişnuiţi în literatura de limbă română. Avatarurile civile şi politice ale adaptării sunt suspendate, în economia paginilor cărţii. Volumul În Mrejele Vieţii nu se doreşte a fi o epopee, este o prospecţie psihologică simplă şi o tramă narativă alertă, privind un cuplu de conjunctură. O poveste de dragoste, în arealul mondenităţii, fără investigaţii sociologice artificiale. Personajele au au stare civilă bine conturată, au indicii socio-profesionale, au şi o treaptă de vârstă care uneşte aproape toţi protagoniştii. Oameni de condiţie medie, oneşti, balizând în jurul vâstei de pensie în societatea românească . O tristă mediocritate le sufocă viaţa, biografiile lor lineare, monotone, nu se pot converti în destine. Serviciu, căsătorii îngheţate în cutume ( unele cutume sunt tangente cu patologia, dar grotescul le îneacă în ridicol şi scuteşte cititorul de psihodrame siropoase- a se vedea mediul domestic al unei cucoane ostile şi resentimentale cu nevolnicul şi indezirabilul „legitim” strecurat în viaţa ei prin Da-ul leşios de la starea civilă: Casa duhneşte de locatarii patrupezi, câinii şi pisicii luaţi în custodie, pe veci. Apoi, tot felul de doamne singure, ele ştiu mai bine de ce şi cum, văduve sau divorţate, cu aplomb, în căutarea împlinirii visului erotic absolut, etern dezamăgite de eterna frivolitate masculină. . Nici siluetele vaporoase, nici perfecţiunea gospodinei desăvârşite, nici vocaţii erotice mai drăceşti sau tenebroase, nici devoţiunea aproape maritală faţă de alesul inimii , nu salvează bietele femei de la accidentalele dezamăgiri. Iubirile ascunse , voluptoase, întrerupte brusc de indecentele revelaţii cu privire la păcătosul afemeiat. Păcătosul imposibil de stabilizat într-o legătură sigură şi confortabilă. Femeile cu sufletul ahtiat după iubirea ideală, fie ea şi cam întâziată, iar el, samavolnicul uşuratec şi chiar pervers. Mă rog, cam multă inocenţă feminină, dar e adevărat, că atunci când sunt vexate, aceste doamne idealiste, sar şi ele adesea ca nişte isterice vocaţionale. Autoarea pune accentul psihologic şi narativ, pe un singur ins, un bărbat seducător, seducător , dar şi sedus de jocurile vinovate ale senzualităţii, adesea deocheate, în trend cu moda libertinajului sexual. Restul bărbaţilor nu contează, unul, un ucrainean, e beţiv fără limite şi frontiere, alţii sunt doar amintiri meteorice fără consistenţă. Rămane aşadar în prim planul atenţiei auctoriale, unul şi numai unul, un singur bărbat, unul cu dedublare infamă, care pluteşte în magma minciunilor stângace-nici să mintă nu poate nefericitul-, unul care se chinuie să-şi dovedescă sieşi că are vocaţie de mascul dur şi dominant- bine asta exersează în exclusivitate pe facebook-, nu intrăm în detaliile grobiene şi scabroase ale stilului epistolar virtual. În domeniul sus-amintit, se cuvine a face o scurtă observaţie stilistică temperamentalei autoare. Insistenţa cu privire la frazeologia scatologică a nefericitului „mascul”, nu este de natură să pună în lumină nici personajul, nici subiectul. Promiscuitatea nu este explicit repetitivă lexical, ea ESTE, ESTE, pur şi simplu. Suntem asediaţi, sufocaţi, de dimineaţă până seara, de recitalurile scatologice, scris, vorbit, imagine, ne-am mai „maturizat şi noi ca lectori, cred că nu mai avem nevoie să fim „iniţiaţi”.
Bun, acum revenim la chestiune, la trama principală a textului . Autoarea Nina Gonţa îşi conduce bine, uneori chiar ingenios, planurile de acţiune, vehiculându-le în diversiune temporală, o virtute auctorială care merită întreţinută şi şlefuită şi în viitoarele texte ale domniei sale.
Cât despre protagonist , autoarea pare a nu-i mai da de capăt, şi-i aplică „Exit”. În ciuda imaginaţiei indiscutabile, dar şi a unei bune cunoaşteri a tipologiei bărbatului „fatal” , autoarea Nina Gonţa preferă un sfârşit melodramatic. Şi câte mai erau de depănat dacă moartea instant nu întrerupea povestea romanţată inaugurată frust şi decisiv sub Teiul Sofianic.
Virginia Paraschiv
Baia Mare

(16)

LIGYA DIACONESCU – DOAMNE ALE SCRISULUI ROMÂNESC la început de secol XXI, Editura Olimpias, Galați, 2016

image

LIGYA DIACONESCU – DOAMNE ALE SCRISULUI ROMÂNESC la început de secol XXI, Editura Olimpias, Galați, 2016

de Voichița Tulcan Macovei

Titlul Antologiei apărută prin grija doamnei Ligya Diaconescu, este o metaforă grandioasă, ce poate părea pentru unii puțin pretențioasă, dar care te atrage tocmai pentru a constata dacă, într-adevăr, reprezintă cu adevărat materialul cărții. Mărturisesc scepticismul pe care l-am avut și, poate, o oarecare teamă pentru ceea ce urma să descopăr în volumul monumental.
De la început, impresionează structura bine plăsmuită, sub formă de interviuri, prin care înțelegem că Ligya Diaconescu, om de cultură, deja cunoscut al acestei perioade, a țintit aflarea câtorva lucruri edificatoare pentru literatura romană a începutului de secol XXI. Cu sinceritate, mărturisesc faptul că am căutat în textele Antologiei pagini bine create, literatură autentică, așa cum ne-au învățat marii noștri scriitori că se scrie pentru suflet si pentru minte totodată, iar textele reproduse s-au dovedit a fi cu adevărat captivante.
Doamnele care (în concepția autorului Antologiei) reprezintă scrisul românesc de la începutul de secolul XXI au fost alese de scriitorul, publicistul și editorul Ligya Diaconescu printr-o cunoaștere aprofundată a operei literare, dar și a concepției despre artă. Așadar, nu întâmplător. Ceea ce ni se pare extraordinar, într-o lume a discordiei, a dislocării, este faptul că Antologia doamnei Ligya Diaconescu unește scriitoare cunoscute atât în cultura română cât și în diaspora. Multe dintre cele intervievate sunt scriitoare de limba română, dar și de limba patriei adoptive, unitatea constând în calitatea actului literar. Întâlnim, de asemenea, scriitoare aparținând atât Ligii Scriitorilor, dar și Uniunii Scriitorilor, sau altele care aparțin atât Ligii cât și USR.
Credem că e un câștig pentru cultura si literatura romană din aceste timpuri. De remarcat este și faptul că toate „doamnele Scrisului Românesc” sunt intelectuali de marcă, bine cunoscute în domenii importante precum: fizica, psihologia, ingineria, medicina, învățământ, care, precum odinioară Dan Barbilian, au fost atinse de fiorul artei, lăsându-se conduse de acesta și născând, cum au demonstrat, valori autentice care le reprezintă atât pe dumnealor, cât și spațiile din care provin. Sunt cunoscătoare atât a Literaturii Române cât și Universale, a principalelor noțiuni de teorie și estetică literară care, de altfel, se constituie în repere de lucru pentru scrierile lor.
Discuțiile purtate între autorul Antologiei și scriitoarele intervievate, fragmentele alese ne dau prilejul de a nota câteva observații ale limbajului, precum și principalele teme regăsite în textele publicate, asupra cărora s-au exprimat critici literari consacrați, personalități cunoscute ale timpului nostru: Alexandru Florin Țene, Cezarina Adamescu, George Secară, Anton Ilica, Lucian Gruia, Corina Luca, ș.a.
1. Cum se poate păstra vie, peste generații, imaginea sufletului românesc ?
În acest timp (început de secol XXI), în care suntem atrași de toate noile realizări ale tehnicii, microtehnicii, de realizările explozive ale informaticii, scriitoarele Antologiei își manifestă grija pentru păstrarea spiritului românesc, regăsindu-se în operele lor, tradițiile, gândirea și simțirea poporului român. Autoarele care trăiesc și creează în afara granițelor României, pledează pentru folosirea limbii romane, astfel ca noile generații să o poată transmite mai departe. „Indiferent de faptul că scriu permanent în română și ocazional în franceză, eu scriu gândind românește, folosind un limbaj cât mai colorat în ideea de a transmite cititorului cât mai mult din lexicul românesc…”(Melania Rusu Caragioiu, poet, publicist, epigramist, membră Asociația Canadiană a Scriitorilor români, membră a Ligii Scriitorilor Români – Canada). „În parohia romano-catolică din Augsburg-Inningen, de care aparțin, sunt numită cu respect și chiar cu dragoste (…) sunt româncă și fără să fac caz de asta, mă bucur dacă pot face un serviciu de bună reclamă, țării mele.” (Teresia Bolchiș Tătaru, publicist, prozator – Germania).
Există o pledoarie în operele acestor scriitoare pentru perpetuarea valorilor românești, pentru ca unitatea românilor de pretutindeni să nu piară!
1. Cum este definit actul creației și cum se departajează o literatură de calitate de o literatură a momentului.
Antologia pune în discuție acest subiect de mare actualitate: dacă mai există o literatură autentică (naturală), dacă mai are aceasta un rost în acest timp supramodern, sau scriitorii trebuie obligatoriu, să-și mascheze „talentul” sub tot felul de artificii, spre a fi pe placul momentului. „Din păcate, nu putem nega anumită reticență față de scrierile naturale, să le zicem așa, spre a le deosebi de pseudo-scrieri, dar aceasta este o tentație care trebuie ocolită (…), pentru că așa cum se reiterează curente ca , nici tehnicismul nu are picioare lungi și, îmbâcsit de jargon profesional, va fi evitat de multe categorii de cititori. Vor rămâne mai puțini adepți ai literaturii autentice, dar, aceștia vor fi cu adevărat valoroși, iar pierderea celor nehotărâți în ale stilului nu va fi greu de suportat, dimpotrivă..” (Rodica Calotă, poet, prozator, Tg. Jiu- România)
La fiecare filă din Antologie, te contaminezi de elementul frumos, care te impresionează în varii moduri, pentru că, în cazul scriitoarelor acestui volum, literatura este încă artă, care trebuie „construită”, pe care trebuie să o simți tu, pentru a o putea transmite semenilor: „… este o formă vitală de respirație, de supraviețuire sufletească…Am simțit că nu aș putea profesa artistic cu determinare materială, m-aș sufoca.” ( Daniela Bejan, poet- Piatra Neamț-România) . „Lucrări cu caracter vulgar, licențios, pornografic, s-au scris de când lumea. (…) Dacă unii, acum, își revarsă frustrările în scris, exacerbat, într-un stil neacademic, șine de un trend, de o modă, după ce literatura a fost ani de zile cenzurată. (…) sunt teribilisme ivite din nevoia de originalitate cu orice preț. Unii vor să șocheze, crezând că astfel ies mai repede în evidență, alții consideră că protestează împotriva formulelor convenționale. Dar, toate modelele trec, marea literatura va rămâne prin adâncimea ideilor, puterea sentimentelor exprimate, într-un limbaj inteligibil, armonios.” (Victoria Milescu, poet, jurnalist, traducător, București – România); „…am oroare de pseudo-criticii literari. Nu știu să fie o Școală anume, așa că, și aici, ca-n maldăre, se caută nepotisme, fustițe sau păr…în vânt de ochi ciocolatii….Creația este o libertate impusă. Spusă!(…) O Lacrimă din Infinit!!” (Florica Ranta Cândea, redactor șef, revista „Gutenberg”, poet, publicist, prozator, Arad-România)
Creațiile „doamnelor scrisului românesc” demonstrează felul în care este conceput actul creator, toate cele intervievate încercând să rămână pe axa unei literaturi autentice, care să creeze și să transmită valori apreciate de cititor. Căci, sufletul rămâne mereu același și are nevoie, întotdeauna, de elemente care să-i întrețină sensibilitatea.
Textele dezbat, astfel, probleme majore, precum: familia, natura, viața comunităților: Mariana Popa, Theresia Bolchiș Tătaru, Dora Alina Marinescu, Lavinia Huțișor Dumitru; feminitatea și iubirea nemărginită de semeni: Floare Ranta Cândea, Virginia Vini Popescu, Nicoleta Drăgan Bucșa; nostalgia trecutului, patria și ținuturile natale: Melania Rusu Caragioiu, Melania Briciu Atanasiu; dorul-sentiment specific românesc: Nicoleta Drăgan Bucșa, Maria Chirtoacă, Elena Buldum; căutările Transcendentului raportat la Clipă: Victoria Milescu, Elena Jucan, Gina Agapie, Lavinia Huțișor Dumitru, Ionela Flood, Olimpia Sava; societatea actuală cu marasmele ei: Elena Buică, Magdalena Iugulescu; filosofia vieții: Mihaela Cristescu, Mariana Zavati Gardner, Rodica P. Calotă, Daniela Bejan
Trebuie să subliniem limbajul plăcut și atractiv, care se modelează după tematica evocată. Dincolo de text, stilul bogat, uneori încărcat cu imagini șocante sau stranii, sugerează, transmite idei, face conexiuni, dovedind intelectualitatea autorilor și provocarea pe care o adresează cititorilor. Cităm, la întâmplare câteva pasaje:
Murmuzaccia ( Rodica Calotă)
„Candidatul Murmuz. Curriculum Vitae
Murmuz este un logaritm lățos, absolvent al Facultății de Lapte și Sârmă Ghimpată, cam androgin, dar n-are a face, toată lumea e puțin androgină, nu-i vina ei! Când iese în oraș, își trage șmecherește rănile pe dreapta și le prinde cu un elastic: în felul acesta, nu se infectează. E o mare infecție în oraș. Dezmăț de viruși vișinii.”
Conversație ( Mariana Zavati Gardner)
-Am uitat umbrelele! Lil își trage scaunul mai aproape de cel al lui Tim, a cărui față se luminează când îi atinge buzele. Afară ploaia ăși deapănă bobinele pe geamul arcuit.
-Nu putem ieși…o să fim murați.
-Nu-i nicio grabă. E ca plumbul afară.
-Trebuie să discutăm.
Lil își adăpostește buclele bogate sub brațul lui mușchiulos.
-Hai să fim realiști! Nu mă mai duc înapoi nici în ruptul capului!
-Atunci, …avem o problemă serioasă. El îi scanează fața prin ochelarii de vedere.”
Dac – (Lavinia Huțișoru Dumitru)
„De ce mă simt străină, aici în țara mea/ Și-aproapele nu-l aflu, oricât l-aș căuta?/ De ce se-abat tornade din ceruri pe Pământ/ Și fratele meu, codrul, cade răpus de vânt?/ De ce nu ne mai leagă prin rădăcini adânci/ Aceleași idealuri de neam, ca niște stânci?/ De ce părem asemenea, dar suntem diferiți,/ Egali în aparență: călăi și asupriți?”
E-atât de bine – (Floare Ranta Cândea)
E-atât de bine/ să sar peste/ zi/ și să mi se facă/ foame/ astfel găsesc lumina/ din/ silabele tale/ printre pânze de ape/ sau de păianjen/ pun masa/ de lumânări/ scobite în portocala de lumânare/ apoi ne ardem la/ șemineul amintirilor…”
1. Legătura dintre literatura romană a începutului de secol, din țară și literatura din diaspora.
Categoric, există o astfel de legătură, din păcate, prea puțin valorificată de forurile Culturii din România. Răspunsurile scriitoarelor acestei Antologii accentuează acest lucru, precum și necesitatea de a se realiza mai multe acțiuni de cunoaștere a celor care trăiesc pentru a revela lumii prin artă, realitățile unui timp istoric important: începutul sec XXI.
„În Anglia, cu excepția celor care frecventează Institutul Cultural Român – majoritatea persoane de origine română și a câtorva invitați englezi – piața culturală românească este prea puțin cunoscută. Se știe despre Angela Gheorghiu, Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Nicolae Ceaușescu și Vlad Dracula.” ( Mariana Zavati Gardner)
„ …am întâlnit oameni extraordinari în oricare parte a lumii. Toată frumusețea este să înțelegem ce ne spun ei. și cum se articulează cuvintele lor pentru fiecare dintre noi.” (Mihaela Cristescu, Sydney, Australia)
La întrebarea „există încă o șansă ca spiritul românesc să nu fie uitat peste Ocean?, răspunsul doamnei Melania Rusu Caragioiu este deosebit de favorabil, dând speranțe scriitorilor tineri, cititorilor de literatură a sec XXI: „Răspunsul meu este un mare strigăt de entuziasm, DA! Cum s-ar putea altfel, când omagiem continuu prin scris, vorbire și festivități pe frații noștri români din Satul Boian, care au pus piciorul în Nordul Canadei acum 100 de ani și, înainte de a avea cele de trebuință, întâi de toate au zidit o bisericuță! Ei vorbesc românește , și-au vizitat țara, au dat țării prinoase din truda lor. Mihai Eminescu este sărbătorit nu numai la aniversări, ci, cu multă evlavie, ori de câte ori se ivește ocazia de bine, sau când mai apare unui detractor, care este privit drept trădător și dușman personal al nostru.” (Melania Rusu Caragioiu)
„Ca româncă, particip la manifestările românești din Viena și, pe cât posibil, în costum popular național. Atunci, sufletul meu se simte primenit și îmbrăcat de sărbătoare”.( Melania Briciu Atanasiu, Viena, Austria)
Gânduri sincere, adevărate, care răzbat din spusele, dar și din scrierile acestor doamne ale scrisului românesc al sec. XXI!
Pentru toate acestea, considerăm lucrarea doamnei Ligya Diaconescu un adevărat MEMENTO adresat tuturor factorilor de cultură din România, profesori, scriitori, indiferent de asociația de care aparțin, reprezentați mass media: să ne aplecăm spre cartea scrisă în limba română, atât la noi, cât și în afară, pentru a înțelege adevăruri care ne reprezintă ca țară, ca popor, ca oameni. Să nu uităm că întotdeauna, în orice timp, cultura unui popor a susținut unitatea acelui popor.
„Cred că trebuie să ne facem timp pentru a scrie, căci este mult de scris, iar viața ne oferă subiecte de tot felul. Riscul e că pot să nu rămână nici măcar în memoria oamenilor, dacă nu le punem pe hârtie. Nimeni nu va crede, curând, că așa s-a trăit, așa am simțit sau așa am iubit.” (Nadia Urian, Bistrița Năsăud – România)
Voichița Tulcan Macovei
Liga Scriitorilor Arad

(2)

Naluca noptii, autor Mihai Ganea

(33)

22 de sonete pentru ”Porțile Nordului”, autor Nicolae MĂTCAȘ

(21)

„Poemele fiinţei” de Ioan Romeo Roşiianu

poemele fiintei

 

Volumul de versuri „Poemele fiinţei” trebuie citit tot pentru a descoperi unitatea concepţiei, diversificatele forme poetice de exprimare sau a temele din această lucrare literară. În ea sunt abordate cu har poetic şi sensibilitate dragostea faţă de fiinţa iubită, raportarea omului la creaţie şi la Creator, tristeţea omului, neputincios în faţa trecerii ireversibile a timpului său.

 

Poezii s-au scris, se vor scrie până când şi ultimii doi oameni vor pleca la ceruri de pe planeta aceasta. N-am spus până când ultimul dintre oameni va pleca la ceruri, pentru că, rămas singur, la ce s-ar mai strădui să compună poezii? Până acolo, e cale lungă şi să ne bucurăm de poeziile din această carte. E nevoie de har şi de prezența iubitei pentru ca poetul să-şi depene poemele „încet vom ascunde-n cuvânt silaba dorită/[…] noi vom fi singuri cu lupii la liziera tăcerii.”

 

Tot ce-i cuprins în această carte are valabilitatea universală izvorând din frumuseţea sentimentului de dragoste între „el” şi „ea”.

 „Poemul din vara aceasta se va naşte chiar și fără de noi iubito!”

 

Autorul volumului are meşteşugite cuvinte care dau nemărgintă putere figurilor de stil. Găsesc într-o poezie admirabilul vers:

„Liniştea se înşurubează în aerul nopţii”

 

În altă parte, tăcerea profundă e personificată de autor într-un superb vers:

„liniştea grea gâtuia o rază rebelă de soare”

 

Nu cred că s-ar putea sugera o linişte mai apăsătoare, mai profundă. Apoi, poetul plasează o metaforă de mare efect:

„Orice amintire are parfum de umbră”

 

Urmată de o -la prima vedere- banalitate:

„Orice zi se încheie c-o noapte”

 

dar, să nu uităm că adevărurile mari se spun cu cuvinte simple. Orice început are şi un sfârşit, nu?…Uneori, sau mai bine spus întotdeauna, sfârşitul nu vine când ar trebui. Poetul zice:

‚Acum număr secundele şi nu ştiu unde-i capătul,/[…] astăzi numărătoarea se încheie prematur.”

 

Iluzii…Fiecare se gândeşte cum va arăta lumea după trecerea lui. Autorul face acelaşi lucru, plusat de un joc de cuvinte (trecerea-petrecerea) care dau „sarea şi piperul” poeziei:

„Îmi place să cred că lumea începe şi se termină cu mine,/dar lumii nu-i pasă de trecerea mea,

  Petrecerea mea e searbădă şi seacă.”

 

Trecem o dată cu timpul nostru. E oare al nostru, din moment ce n-avem nicio putere asupra lui?

„Da, dar Nimeni nu mai poate întoarce secundele fără să rănească Timpul

  Fie şi în ultimul ceasornic avut.”

 

Poetul n-are control asupra timpului care-şi vede de scurgerea sa într-un singur sens. Oare o „negociere” cu Creatorul i-ar fi de folos?

„Doamne, ia-mi toate secundele vieţii acum/dar lasă-mi pentru altădată secunda morţii/

  ia-mi acum trăirile toate dar lasă-mi/pentru mai târziu trăirea morţii”

 

Trecând în alt registru al temelor prezente în volum, dragostea sau urmele pe care le lasă după ce fiinţa iubită nu mai e, sunt adevărate răni pe suflet. Ioan Romeo Roşiianu scrie:

„Am văzut într-o bună dimineaţă/cum se înserase deja în inima mea”

 

O idee oarecum asemănătoare am întâlnit la poetul suedez Tommy Olofsson, care  este mai dramatic:

„Astăzi, în zori, când m-am trezit,/toată-ncăperea se-nnegresise de mine.

  Eu sunt cenuşa de sub jarul/a cărui lumină tu însăţi ai fost.”

 

Plecarea fiinţei iubite lasă poetului urme adânci, neaşteptate în suflet:

„o urmă de trup mirosea a trecut/a prezent dureros mirosea absenţa ta”

 

Autorul, alături de fiinţa iubită, ar fi putut face orice:

„aş fi putut atinge luna cu degetele viselor noastre”

 

Cum să nu fie asa, din moment ce despre ea, poetul spune:

„Tu te-ai născut să-mi fii balsam tristeţii/[…]/în trăire să-mi semeni o poftire de viaţă”

„Tu te-ai născut să-mi fie păcatul tăcerii ecou/şi plânsul odihnă în ceasuri de veghe.”

 

Ce-i rămâne poetului rămas singur? Să-şi aline dorul scriind:

„Pe deasupra dimineţii numai poezia alină/dureri de demult renăscute aclamă nemoartea”

 

Romeo Roşiianu are şi poezii fără punctuaţie, de parc-ar sublinia dorinţa sa de a ne spune cât mai mult din trăirile sale sufleteşti, renunţând la „amănunte”. Într-una dintre poeziile de acest fel, găseşte un vers care mă trimite cu gândul la fizica modernă, mai exact la Efectul Doppler:

„trenul spintecă în două părţi inegale liniştea grea”

 

În aceeaşi poezie („În inima mea se îngustează lumina”), autorul trece sublim de la certitudinea ştiinţifică la melancolia romanticului:

„tăcerea-i mantie de protejat sufletul gol.”

 

Din nou ţin să remarc puterea expresivă a metaforei folosite! Revin la poeziile în care poetul „negociază” direct cu Dumnezeu prelungirea rămânerii pe Pământ:

„Mai lasă-mă, Doamne până descifra-voi lumea şi seara

 Zborul păsării printre ceruri neprietene şi nalte înalte/[…]

 şi să aflu ce rost are viaţa în lume/fără-nţelegerea Ta şi fără dragostea Ta.”

 

Visăm, visăm. Cu ochii deschişi uneori. Autorul, când se trezeşte din visarea fără somn, poate povesti ce-a visat:

„Din visul greu m-am trezit cu sufletul în mâini

 aveam inima-n ceruri şi lumina-ntre pleoape

 Dumnezeu mă ţinea pe genunchi îngerii-mi făceau cu mâna

 Raiul dorit avea încă porţile deschise-ntre vremi.”

 

Exista, totuşi, lucruri care nu pot fi negociate pe lumea aceasta…Vine un moment când ne trecem în revistă viaţa, cu bune, cu rele…

„am trăit fără să-mi număr clipele scurse/Am trăit crezând în nemurire[…]/

  am trăit risipind energii şi simţiri/sfidând am trăit suferind

  am trăit umilind şi umil”

 

Ioan Romeo Roşiianu ştie, aşa cum ştim toţi, că dacă n-ar fi ea, ar fi fost alta. Atunci

„altcineva m-ar fi învăţat ce este iertarea/ce este iubirea ce bună-i durerea-n iubire

  Ce bună-i iubirea-n iertare.”

 

Fiinţa iubită poate fi mama. Poetul o spune cu-atâta candoare, că parcă cititorul se simte îndreptăţit să-i împărtăşească propriile momente dureroase din viaţă. Şi altora li se întâmplă la fel…

„Plouă şoptit din cerurile înalte-inalte/e mama mea plângând

  lângă Maica tuturor stă mama şi plânge încet

  în căderea lor picăturile-mi fac cu mâna.”

 

Ce frumos…Autorul ne transpune în măiestrite versuri îndoielile omului.

 

„Cinste omului care se îndoieşte, în primul rând, de sine.”

 

Scrie profesorul G.I.Tohăneanu în cartea sa „Viaţa lumii cuvintelor-vechi şi nou din latină”. Autorul cărţii pe care v-am prezentat-o azi, Ioan Romeo Roşiianu se îndoieşte la rândul lui. Dar se îndoieşte poetic, şi asta-l deosebeşte de alţii.

 

Atât mai vreau să spun: cinste lui!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(27)

O carte (numai) pentru copiii… „maturi” sau despre cât de lată e strada limbii române

cop carte Anton copii 001

Doina Petrulescu Anton – „Hei, copii, vă salut din Euforia!”, Editura LIMES, Cluj – Napoca, 2013

 

Aceste gânduri nu sunt despre o simplă carte, ci despre una care-a fost distinsă în anul 2014 de filiala Cluj – Napoca a Uniunii Scriitorilor din România cu Premiul „Interart”.

 

O carte înşelatoare a publicat în 2013 poeta Doina Petrulescu Anton din Sighetu Marmaţiei.

Ştiută-n lumea literelor de multă vreme sub numele de Doina Rândunica Anton, poeta care-a debutat editorial abia la vârsta de 49 de ani („Cuvinte de interior”, Editura Echim, 2005) – astfel parcă voind să ne tragă de mâneca amintirilor literare şi să ne îndemne subtil să facem un paralelism între ea şi Tudor Arghezi şi vremea debutului acestuia – poeta se ascunde  după degetul realităţii în cel de-al doilea volum al său.

Volumul „Hei, copii, vă salut din Euforia!” a apărut în Colecţia Gavroche a Editura LIMES, colecţie coordonată de Ana Petean, cea care a şi semnat cărţi pentru copii împreună cu poetul Mircea Petean, în anul 2013.

Interesant sau nu, poeta care se mândreşte cu câştigarea mai multor premii literare pe la diferite festivaluri de literatură din Sighetu Marmaţiei, Sebeş sau Ciucea nu şi-a asumat semnătura pe această carte, preferând să se ascundă după degetul realităţii.

Dacă poetul băimărean Dumitru Iuga a ales la un moment dat pseudonimul Ion Bogdan deoarece adeseori era încurcat şi asemuit cu mai marele Ion Iuga, sau dacă poetul sibian Nicolae Vălăreanu Sârbu şi-a scos şi câteva cărţi pe care le-a semnat cu pseudonimul Llelu Vălăreanu Sârbu pentru că aşa îi zic prietenii buni, ei bine, citind volumul de faţă am senzaţia că poeta nu ăşi asumă propria carte pe deplin, gestul ei dovedind o stângăcie ce vine din încăpăţânarea de-a explora cu orice preţ un alt gen literar.

O boală de care au suferit mulţi literaţi de-a lungul timpului, alţii suferă şi acum, alţii sunt pe cale să sufere.

Şi asta numai şi numai pentru a-şi demonstra lor înşine că pot sau că îi dă talentul afară din casă.

Constatarea este subliniată chiar de prezentarea pe care i-o face editorul Mircea Petean, de altfel un fin cunoscător al Maramureşului, pe coperta a IV-a unde ne spune că poeta asta NECUNOSCUTĂ – dar care are poza Doinei Rândunica Anton! – „a publicat versuri în revistele „Tribuna”, „Steaua”, „Graiul Maramureşului”, şi în antologiile  Alpha 85 şi Un sfert de veac de poezie”.

Lui Mircea Petean îi aduc aminte că „Graiul Maramureşului” e, de fapt, continuatorul jalnic al fostului oficios al partidului, „Pentru socialism”, deci nu e o revistă, cum o împopoţănează el pe poetă, ci un cotidian obscur, fără o linie editorială clară, fără concept, care nici măcar prin grafică şi paginare nu te trage de mânecă şi nu te îmbie la lectură, un cotidian dedat la temenele în faţa mai marilor zilei, un ziar în care rubrica decese ocupă un spaţiu consistent.

Apoi, Mircea dragă, eu ştiu că tu vrei să-ţi vinză marfa ca fiind una de bună calitate, dar să zici că e „Graiul Maramureşului” ditamai revista ?!…

Pe de altă parte, încă din acest citat suntem avertizaţi că trebuie să n asteptăm la greşeli gramaticale, de ortografie şi de punctuaţie, câtă vreme editorul pune-n aceeaşi propoziţie VIRGULA înainte de ŞI.

Domnu` Petean, ar trebui să aflaţi de la mine că ar trebui să vă întoarceţi la manualul de clasa a cincea în care,  vi s-a zis, probabil, că nu punem virgulă înainte de şi.

Uneori punem, de exemplu, înainte de şi adversativ. Cu valoare adversativă, adică.

Dar nu e cazul acum!

Pe de altă parte, nu înţeleg de ce ai pus revistele enumerate – cu „Graiul Maramureşului” cu tot – între ghilimele şi de ce antologiile nu (?!).

Dar cum aceste rânduri nu se vor a fi un curs despre grămătici, abdicăm, că tare multe ar fi de zis.

Am subliniat acest fapt numai pentru că această lucrare ce abundă de astfel de greşeli – autoarea şi literaţii Ana şi Mircea Petean dând semne că trec greu strada mult prea largă a literaturii române – nu ştiu că virgula se pune lipită de cuvânt şi nu cu spaţiu faţă de acesta, vezi poemele „Vara”, „Marea” şi altele, aceeaşi nemernică de virgulă dându-le bătăi de cap celor trei şi în poemul „Luna”.

Trist e că nici măcar paginarea şi ordonarea versurilor nu este o regulă.

Despre poemele adunate-ntre cele două coperţi pot spune că autoarea trage cu disperare de rimă şi că doar ia copilăria ca pretext.

Această lucrare excelent susţinută grafic de Teodora Gogea, fiica scriitorului sigheano-clujean Vasile Gogea abundă de cuvinte ce ar putea fi – cu siguranţă! – greu de înţeles de copiii care mai pot citi versuri… pentru copii.

Lectorii mici ar trebui să stea cu DEX-ul lângă ei ca să înţeleagă cum sunt „furnicile de treabă/Şi lăcustele cu barbă,/Mămăruţele pestriţe/Cu furou pe sub rochiţe/…/Şi cu celelalte cinci/Pune perle şi arnici” sau „E un fluture strident,/Dar constructor eminent./Din moi pulberi de argint/A făcut un labirint” (Poveste de seară).

Aflăm de la această poetă că cioara are cioc dulce, „de marţipan” (Cioara), fapt ce poate sminti copiii, aflăm că „Cerul toarnă peste toate/Apa din butoaie sparte,/Ce-au căzut, aşa se ştie,/Din carul lui Sânt Ilie” (Ploaia), astfel încât nimic nu mai coincide cu ce învaţă ei la lecţiile de zoologie, geografie sau religie.

Întrebul volum este încropit dintr-o adunătură de texte care, subliniez, au doar ca pretext copilăria, limbajul folosit depăşind cu mult posibilităţile de înţelegere a celor mici.

Texte inegale şi stilistic altfel, poeta experimentând cu orice preţ rima, chiar şi cu preţul unor evidente exprimente poetice, în căutarea muzicalităţii.

Dar, mai trist, sau poate cel mai trist e faptul că, aşa cum am spus de la început, această lucrare a fost  premiată de USR Cluj – Napoca, fapt ce arată gradul avansat de degradare a valorilor, dar şi a criteriilor de selecţie după care se dau astăzi premiile.

Ca să nu spun că acestea par a se da IARĂŞI numai pe criterii de prietenie, nepotism sau relaţii, ca pe timpul lui Ceauşescu, când (în)cântătorii partidului unic erau şi astfel răsplătiţi pentru servilism şi pupincurism.

Se aude doamna, Irina Petraş, se aude?

 

autor Ioan Romeo Roșiianu

(8)

Lansarea antologiei „eCreator – La frontiera Cuvantului”, peste cinci sute de pagini cu si despre scriitorii din zona Sighetu Marmatiei.

Municipiul Sighetu Marmației vă invită joi 19 mai 2016,ora 13,00, în sala „Tranzit” a Primăriei, unde va avea loc lansarea antologiei „eCreator – La frontiera Cuvantului”, peste cinci sute de pagini cu si despre scriitorii din zona Sighetu Marmatiei.
Materialele sunt semnate de Ovidiu Nemes, Spiridon Pralea , Dorel Todea, Vasile Muste, Nicolae Scheianu, Doina Randunica Anton, Ioan-Pavel Azap, Gheorghe Mihai Barlea, Gabriel Cojocaru,Gabriela Mariana Cosovan, Dăncuş Doru Ştefan, Papp Adriana, Marin Slujeru, Vancea Echim, Antonia L. Zavalic, Mihai Ganea, Marian Ilea, Rosiianu I. Romeo, Florentin Nasui, Horia Picu, Pamfil Biltiu, Ioan Hotea, Nicolae Iuga, Ioan Marchis, Stefan Maris, Ioan Tiplea, Bout Odarca, Iza Corina, Dragomir Ignat, George Petrovai, pr Cristian Stefan, Stefan Stefan Jurca, prof Mihai Dancus, Podut Maria Mirela, Ion Cristofor, Vasile Gogea, Virginia Paraschiv, Perta Lucian si altii.
Lucrarea este realizată sub îngrijirea lui Ioan Romeo Roșiianu și a unui colectiv de redacție alcătuit din personalități din Maramureș. La eveniment vor fi prezenți scriitorii cuprinși în antologie.

 

Invitatie Sighetu Marmatiei

(10)

Agenda săptămânii 4-9 aprilie la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare

Agenda săptămânii 4-9 aprilie

Marţi, 5 aprilie
ora 14:30, Salonul Artelor
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj în parteneriat cu Asociaţia Art Image, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş şi Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” vă invită la vernisajul expoziţiei –concurs naţional FOTOGRAFIA – DOCUMENT ETNOGRAFIC, ediţia a XII-a.
În cadrul vernisajului vor fi prezentate două albume editate de CJCPCT Cluj, în anul 2015, cu cofinanţare de la Administraţia Fondului Cultural Naţional: „11 fotografia-document etnografic” şi „Crâmpeie de vecinicie”.
La ediția a XII-a a expoziţiei–concurs naţional, care a avut primul vernisaj la Cluj-Napoca, 24 noiembrie 2015, au fost selectate 160 de fotografi, trimise de 40 de fotografi pasionaţi de frumuseţile României. Aceste „documente artistice” vor putea fi admirate expuse pe simeze și în format digital – secțiunea specială „Simboluri” şi secţiunea „Reproducere după fotografie veche”.

AFIS-FOTOGRAFIA-2016-BaiaMare

Miercuri, 6 aprilie
ora 13, Sala de Conferinţe
Va avea loc lansarea cărţii „Zodiile lui Orfeu – O istorie sentimentală a muzicii universale”, de Paul Antoniu.

Afis Lansare carte Zodiile lui Orfeu - vol. 2 - 800x558   px

Joi, 7 aprilie
ora 13, Sala de Conferinţe
Va avea loc lansarea cărţilor „Antologie de suflet şi inimă românească” şi „Crâmpeie din viaţa preoţimii noastre”, ambele de Viorel Thira, publicate la Editura Dokia, Cluj-Napoca, 2016.
Vor vorbi despre cărţi şi autor:
conf. univ. dr. Florian Roatiş

Afis Dubla lansare de carte Viorel Thira - 800x568 px

(5)

GHEORGHE PARJA

Lacrima Sfinxului
Sfinxul bântuit de păcatul înstrăinării
Cu poemele din Lacrima sfinxului (Editura PROEMA, 2014, Colecţia Vox Septentrionis) Gheorghe Pârja oficiază, în stilul său distinct, deja consacrat şi recunoscut, o ceremonie a cuvântului, o ceremonie dedicată inspirat, înveşnicirii enigmatice, solemne şi măreţe. Cadenţa nisipului ce erodează zidirea sfidând vremuirea deşartă, întruchipează pentru poet o lacrimă perpetuă, discretă şi nevăzută ochilor neiniţiaţi. Lumea profană rămâne înmărmurită în faţa creaturii uriaşe încremenite, poetul vede dincolo de perceţia comună, o vale a plângerii din nisipurile curgătoare, o vale a plângerii iscodită dintr-o clepsidră amăgitoare, o lacrimă părelnică pe chipul inert şi inexpresiv al sfinxului. Lacrima ce pare a mişca din loc durata imuabilă a sfinxului. Reţinem expresia poetică a unei dileme : De plânge piatra ta de zeu(Lacrima Sfinxului). Iertată să-mi fie îngăduinţa abaterii de la întregul structurii poemului şi a libertăţii de a mă opri la zei şi lacrimile lor. Din câte ştiu, lumea celestă a zeilor, a fost cuprinsă de lacrimi ale zeilor şi zeiţelor când au avut o revelaţie sfâşietoare; creaturile pe care le considerau fii şi fiice privilegiate, erau efemeri, îmbătrâneau şi mureau. Timpul ucide creaţia zeiască, oriunde ar fi şi oricum s-a numi aceasta, fie şi sfinxul aproape fără chip, al deşertului. Perpetuarea încremenirii în nemurirea oarbă şi stearpă contaminează căutătorii adevărului prin cuvânt de o tăcere istovită: Îmbătrânesc în întrebări/ Răspunsul mare întârzie/(Lacrima sfinxului). E bine ştiut deja că poetul Gheorghe Pârja profesează o artă poetică inspiraţională, are har recunoscut de confraţii săi poeţi şi de criticii literari. Dar tot atât de adevărat este că Gheorghe Pârja s-a format spiritual la adăpostul cărţilor citite cu nesaţ, cu pasiune . Devoţiunea faţă de cultura livrescă este evocată în cadenţe tulburătoare: Procesul lui Kafka pe oala cu lapte/ Am adunat cărţi. Le -am pus pe un raft/ În şura în care tata ţinea iezii timpurii /(Cărţile). Suprema sa devoţiune a rămas faţă de Cartea, Cartea de învăţătură pentru un creştin. Simbioza între cultura laică şi preceptele fundamentale ale creştinului luminat şi interiorizat, aduc în rostirea poetică a lui Ghorghe Pârja acea aură de magie, de mister inefabil. Criticii literari, prieteni poetului, l-au aşezat în topul poeticii maramureşene, regionalizându-i arta poetică. Topos-ul maramureşean există în toată plenitudinea, în versurile sale, lucrul este de necontestat. Dar poetul are viziune dincolo matricea lui naturală, el aduce în spaţiul liric de sorginte maramureşeană elemente ale mitologiei universale (Paradis, zei, Olimp, argonauţi, areopag, Ulise), cu spontaneitatea şi naturaleţea unui iscoditor al topos-urilor universale. Interesant că aplicarea acestei terminologii în urzeala ritualică vădit creştină a poemelor, are funcţia chestionarelor zădărnicite şi finite de Sfinxul cu tăcerea lui autoritară şi nemiloasă. Poetul are conştiinţa unui mileniu desacralizat, unde i se cere POETULUI o altfel de menire decât aceea de descriptor liric tânguitor al unei lumi crepusculare: Apoi tu, truditor de geniu, /Nu te opri la un mileniu,/ Ce a fost cândva blestem, /Ci te desprinde de sistem,/ Şi scrie cartea ta mereu/ Cu degetul lui Dumnezeu.( Un alt chip) O artă poetică a unui trecut şi prezent deja perimat, intrat, cu voia Sfinxului necruţător, într-un viitor al mântuirii prin voinţa auctorială a poetului demiurg. Registrul mesianic de sorginte eminesciană e tranşant. Satul maramureşean cu asprele sale cutume , cu tăcerile sale învolburate de patimi , să fie Sfinxul incantat de Gheorghe Pârja? Sfinxul bântuit sisific de lacrima plecării? Păcatul înstrăinarii de „creanga de alun” ?
Virginia Paraschiv
Baia Mare

(8)