Lansari de carte

now browsing by category

 

AL.FLORIN ȚENE, ÎNTRE REALITĂȚILE ȘI POVEȘTILE VIEȚII LUI ALEXANDRU MACEDONSKI

Al. Florin Țene, între realitățile și poveștile vieții lui Alexandru Macedonski
Roamnul” Veniți, privighetoarea cântă…!“ de Al.Florin Țene, apărut la Editura Napoca-Nova, continuă seria de cărți despre viața ”între realitate și poveste“ a scriitorilor români începută de acest scriitor anul trecut cu romanul” La braț cu Andromeda“, unde îl regăsim pe Gib I.Mihăescu și va continua cu romanul “Romanța celui ce se-ntoarce- viața poetului Ion Minulescu între realitate și poveste. “
Contradictoriu și controversat, răzvrătit și intolerant, turbulent și complexat, egocentrist și egoist, invidios și conflictual, pripit și tranșant, insolit și dificil, cu o operă în care platitudinile coexistă cu sclipirile geniale ca in paradoxism, Alexandru Macedonski este ― indiferent din ce parte și perspectivă ar fi abordat ― o personalitate fascinantă.
Opera sa literară, fie că este vorba despre poezie, proză sau teatru, articolele sale de critică sau programatice, pamfletele și analizele sociale și politice etc. pun în relief un artist pentru care Arta este însăși viața.
Rațiunea supremă a existenței, cea care dă sens și culoare existenței, iar, în speță, poetul, îngerul care aduce divinitatea în lume, pe care o înfrumusețează și înnobilează, armonizând-o.
Până a ajunge la această imagine, poetul “Nopților”, al “Rondelurilor”, al “Cărții de Aur” etc. își construiește un arbore genealogic care să-i dea strălucire și prestanță. Într-adevăr, mama sa, Maria Macedonski, își avea originea “într-o veche și strălucită familie de peste Olt”, însă ascendența dinspre tată este totalmente fabulată: “Prin tată, neîntrecutul poet coboară dintr-o familie polonă care a domnit în Lituania și care își găsește originea din familia princiară din Biberstein, una dintre cele mai puternice de pe Rhin”.
Dacă, în ceea ce privește studiile, tânărul Macedonski rămâne în domeniul incertitudinii, deși fabulează frumos, atitudinea sa antidinastică se manifestă din plin. După satira “10 Mai”, atacurile sale asupra dinastiei nou instaurate se întețesc, mai ales, în ziarul politic “Oltul”, atât în poezie, cât și în publicistică. Din 1873, este urmărit de autorități, iar în 1875 este cercetat pentru câteva luni, ceea ce va produce o vie agitație în lumea politică și literară a vremii. Achitarea sa către tribunal este primită cu manifestații de simpatie.
Dar, mereu necugetat, de un egocentrism maladiv, după o lectură în cenaclul Junimii și relații protocolare cu Titu Maiorescu, Macedonski îl atacă vehement, ca și pe Alecsandri, de altfel, pentru că a acceptat premiul Academiei (1882).
Credem că, după ampla monografie al lui Adrian Marino, ca și a paginilor dense și comprehensive ale lui Călinescu, Vianu, Vladimir Streinu, Caracostea sau Mihai Zamfir, ca să cităm doar câțiva dintre exegeții lui Macedonski, cartea lui Al. Florin Țene este cea mai solidă și viabilă lucrare dedicată vieții și operei macedonskiene.
Am putea spune, împreună cu Adrian Marino, că Macedonski creează, în plan spiritual și social, un stil, “o tipologie morală, făcută din miraj și himeră lucidă, voluptatea mistificării și totodată a demistificării, trăită alternativ ca o damnare, dar și cu profundă satisfacție ideală”, creionare a personalității macedonskiene pe care și dl. Al. Florin Țene o realizează la parametrii cei mai înalți ― cu o bună doză de iubire și devoțiune, documentat și echilibrat, perfect racordat la scopul propus: acela de a-l înfățișa pe inadaptabilul Macedonski prin propria aserțiune: “Poeților nu li se poate pretinde să trăiască sufletește în viața reală. Este de ajuns că sunt, ca oameni, victimele ei”.( “Viața lui Alexandru Macedonski”, de Adrian Marino, Editura pentru Literatură, București, 1966.)
Prof.univ.dr.Florentin Smarandache
Referinţă Bibliografică:
Al.Florin Țene, între realitățile și poveștile vieții lui Alexandru Macedonski / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2239, Anul VII, 16 februarie 2017, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

(16)

Naluca noptii, autor Mihai Ganea

(33)

Lansarea antologiei „eCreator – La frontiera Cuvantului”, peste cinci sute de pagini cu si despre scriitorii din zona Sighetu Marmatiei.

Municipiul Sighetu Marmației vă invită joi 19 mai 2016,ora 13,00, în sala „Tranzit” a Primăriei, unde va avea loc lansarea antologiei „eCreator – La frontiera Cuvantului”, peste cinci sute de pagini cu si despre scriitorii din zona Sighetu Marmatiei.
Materialele sunt semnate de Ovidiu Nemes, Spiridon Pralea , Dorel Todea, Vasile Muste, Nicolae Scheianu, Doina Randunica Anton, Ioan-Pavel Azap, Gheorghe Mihai Barlea, Gabriel Cojocaru,Gabriela Mariana Cosovan, Dăncuş Doru Ştefan, Papp Adriana, Marin Slujeru, Vancea Echim, Antonia L. Zavalic, Mihai Ganea, Marian Ilea, Rosiianu I. Romeo, Florentin Nasui, Horia Picu, Pamfil Biltiu, Ioan Hotea, Nicolae Iuga, Ioan Marchis, Stefan Maris, Ioan Tiplea, Bout Odarca, Iza Corina, Dragomir Ignat, George Petrovai, pr Cristian Stefan, Stefan Stefan Jurca, prof Mihai Dancus, Podut Maria Mirela, Ion Cristofor, Vasile Gogea, Virginia Paraschiv, Perta Lucian si altii.
Lucrarea este realizată sub îngrijirea lui Ioan Romeo Roșiianu și a unui colectiv de redacție alcătuit din personalități din Maramureș. La eveniment vor fi prezenți scriitorii cuprinși în antologie.

 

Invitatie Sighetu Marmatiei

(10)

Tacerea umbrelor, autor Mihai Ganea – lansare de carte la Tecuci, 23 noiembrie, ora 15,30

12234930_1087781894565776_7440110620031012048_n

(10)

Eveniment cultural de excepție la biblioteca ”Petre Dulfu”din Baia Mare- 19 noiembrie, ora 13

afis editura translivania2015 (1)

(11)

Expozitie de pictura si sculptura + Lansarea cartii ”A Sebesz”, autor Mihai Ganea

Slide1

(83)

Se întâmplă la bibliteca „Petre Dulfu” – agenda săptămânii 10-15 noiembrie

Miercuri, 12 noiembrie
ora 13, Sala de Conferințe
Gazeta de Maramureș și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, Şcoala Gimnazială „Dr. Victor Babeş”, Colegiul Economic „Pintea Viteazul” Cavnic şi Uniunea Interregională a Românilor din Transcarpatia „Dacia” organizează lansarea proiectului intitulat sugestiv „Podul de carte”, între românii din stânga și din dreapta Tisei.
Beneficiarii proiectului vor fi şcolile şi grădiniţele cu predare în limba română din dreapta Tisei, care vor primi gratuit cărţi, manuale, materiale didactice donate de instituţiile mai sus amintite şi donate de către elevi. În cadrul proiectului va avea loc și un schimb de experiență, prin care un grup de profesori din dreapta Tisei vor vizita Școala Gimnazială „Dr. Victor Babeș”, ocazie cu care aceștia vor ridica volumele donate de elevi.
ora 15, Sala de Conferințe
Va avea loc lansarea cărții În întâmpinarea dublului”, de Nicoară Mihali. Într-un parcurs de la debut la doctorat, cartea vorbește despre cum s-au născut cărțile autorului, despre filmele documentare, despre fenomenul ASTRA Film de la Sibiu, despre educație, școală și reviste școlare. Este cartea cu care autorul își sărbătorește vârsta de 50 de ani.
Prezintă: dr. Teodor Ardelean, dr. Ioan Marchiș, prof. Mihaela Cătană, prof. dr. Nadia Roman
scriitor Gheorghe Pârja, jurnalist Corina Șandor.
Joi, 13 noiembrie
ora 11, Sala de Conferințe
Asociația „Young Rroma” în parteneriat cu Biblioteca Județeană organizează lansarea proiectului „Responsabilizare socială pentru părinții rromi și unitățile școlare din Baia Mare”.
ora 15, Salonul Artelor
Va avea loc vernisajul expoziției „Fotoetnografica” – ediția XIII – Maramureșul din stânga și din dreapta Tisei.



Stefan Selek

bibliotecar

Biblioteca Judeteana “Petre Dulfu” Baia Mare

(155)

Antologie a prozatorilor maramureşeni realizată de poetul Nicolae Scheianu Păun

Antologie a prozatorilor maramureşeni realizată de poetul Nicolae Scheianu Păuna

 

Luni, 3 noiembrie, de la ora 19.00, în cadrul seriei de evenimente „Lunea Artelor”, va avea loc lansarea cărţii „O antologie a prozatorilor maramureşeni” (Editura Ethnologica, Baia Mare, 2014), realizată de Nicolae Scheianu Păuna, consultant artistic la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş.

Vor prezenta volumul: dr. Ştefan Mariş, directorul C.J.C.P.C.T. Maramureş, prozatorul Marian Ilea, senior editor la „Informaţia Zilei de Maramureş şi poetul Nicolae Scheianu Păuna.

În cele peste 400 de pagini, antologia cuprinde texte semnate de 42 de prozatori născuţi sau trăitori în Maramureş, printre care: Augustin Buzura, Alexandru Ivasiuc, Nicolae Breban, Ioan Groşan, Mihai Ganea, ş.a.

Antologia este selectivă şi cuprinde fragmente din prozatorii maramureşeni consideraţi cei mai valoroşi şi cunoscuţi. Fragmentele au, în general, 5-7 pagini, cel mai amplu text fiind „Corn de vânătoare” al lui Alexandru Ivasiuc, redat integral (21 de pagini).

Va urma o altă carte, din spusele harnicului poet Scheianu, intitulată „Prozatori contemporani din Maramureş”, care va cuprinde texte semnate de alţi 45-50 de scriitori.

Evenimentul va avea loc în foaierul Teatrului Municipal Baia Mare. Intrarea este liberă.

 

GDL

(166)

BATALIONUL DE PEDEAPSA LA CERCUL MILITAR BAIA MARE

la Cercul militar Baia Mare BATALIONUL DE PEDEAPSA. 02.06.2014 from Hopernicus

(178)

Lansare Batalionul de pedeapsa, autor Mihai Ganea 22 03 2013

(174)