Literatura de sertar

now browsing by category

 

Naluca noptii, autor Mihai Ganea

(33)

”Tăcerea umbrelor” , autor Mihai Ganea în COLECȚIA CITITOR DE PROZĂ – 2015

Tăcerea umbrelor

 

                                                             ” Sunt un scriitor european de limbă română. Locul meu este acolo unde oamenii au nevoie de mine, acolo unde mă simt  respectat şi apreciat. Viaţa mea am închinat-o semenilor mei, pe care i-am iubit până la suferinţă”.

                                                                              MIHAI GANEA

20151023_033429

 

Umbrele nu vorbesc. Umbrele tac. Astăzi vreau să vă spun ceva despre ele. Ceva despre tăcerea lor, tăcerea umbrelor.

Când am primit invitaţia, invitaţia telefonică de a mă prezenta peste câteva zile la Bucureşti, am tresărit. Am tresărit puternic. Aşteptam demult acestă invitaţie. Aşteptam de mult timp. Ştiam că cineva va găsi dosarul meu, dosarul meu de „securitate” şi mă va convoca, într-un fel, la sediul principal. Nu, nu pentru a fi gratulat cu ceva anume. Nu ! Nici măcar aşa, să zicem, pentru o recunoaştere a tot ce a reprezentat destinul meu mizerabil, al meu şi al altor câteva milioane de nenorociţi care am trecut, urmăriţi de umbrele noastre,  fiecare cu umbra lui, prin iadul cenuşiu al comunismului românesc. Nu ! Ci doar, pur şi simplu, pentru a mi se prezenta dosarul. Dosarul, sau dosarele. Asta deoarece unii mai avem dosare. Dosare speciale. Unii dintre noi, cetăţeni ai acestei ţări, mai avem dosare, dosare de securitate. Unii dintre noi, mai trăim în umbra acestor dosare. Fiecare cu umbra lui, fiecare cu dosarul lui. Fiecare cu dosarele sale. Unele mai subţiri, altele mai voluminoase, fiecare cu dosarul lui nenorocit. Dosarul care te urmăreşte pretutindeni. Te urmăreşte pretutindeni, ca o umbră. Dosarul acesta, nu cuvântă prin grai viu. Dosarele acestea nu vorbesc prin cuvânt rostit. Nici nu au nevoie de aşa ceva. Ele au venin. Un venin special. Un venin care ucide. Dosarele tac. Tac cum tac şi  umbrele. Tac, tac. Tac acolo, ascunse în seifurile secretoase ale securităţii. Tac şi ucid. Umbre ucigaşe. Umbre care ucid în tăcere. Aşa cum am zis, astăzi vreau să vă spun ceva despre ele. Despre tăcerea acestor umbre. Despre tăcerea umbrelor care ne-au însoţit o viaţă. O viaţă şi o lume. O viaţă, o lume şi o epocă. Epoca de aur.  Epoca de aur şi tăcerea umbrelor. Cine îşi mai aminteşte astăzi ? Suntem, din ce în ce mai puţini. Din ce în ce mai slabi, mai bătrâni. Ne stingem obosiţi, bolnavi, neînţeleşi şi inutili, ne stingem în tăcere. Ne stingem în tăcerea propriilor noastre umbre. România, Europa, Asia şi America. Mileniul trei şi altele.Băncile, băncile şi marile corporaţii, nevoile globele ale omenirii, încălzirea globală şi noi. Toate ne apasă, toate ne privesc numai pe noi, toate ne sting. Pe noi, numai pe noi De ce ? Restul e liber. Restul o duce ca înainte într-o veselie. Aici, în ţara asta, nu s-a schimbat nimic. Nimeni nu recunoaşte nimic. Dacă ar trebui să recunoască un lucru, ar trebui să le recunoască pe toate. Aceiaşi oameni, aceiaşi lume. Lumea lor, ţara lor. Noi doar trăim în ea. La fel ca în trecut, noi cei care avem dosare, dosare de securitate, dosare-umbre. Încet, încet ne singem Ne singem ca nişte lumânări. Ne stingem în lumea lor cenuşie.  Ne stingem într-o lume de haos şi dezordine. Ne stingem în ciudă şi venin. Doamne, nu ne uita, nu ne uita Doammnne aici în această lume. Ai grijă de noi. Ai grijă de noi şi de duşmanii noştri ! 

(24)

A sebész, Ganea Mihaly Pap

(135)