Restituiri

now browsing by category

 

Eveniment cultural de excepție la biblioteca ”Petre Dulfu”din Baia Mare- 19 noiembrie, ora 13

afis editura translivania2015 (1)

(11)

”Tăcerea umbrelor” , autor Mihai Ganea în COLECȚIA CITITOR DE PROZĂ – 2015

Tăcerea umbrelor

 

                                                             ” Sunt un scriitor european de limbă română. Locul meu este acolo unde oamenii au nevoie de mine, acolo unde mă simt  respectat şi apreciat. Viaţa mea am închinat-o semenilor mei, pe care i-am iubit până la suferinţă”.

                                                                              MIHAI GANEA

20151023_033429

 

Umbrele nu vorbesc. Umbrele tac. Astăzi vreau să vă spun ceva despre ele. Ceva despre tăcerea lor, tăcerea umbrelor.

Când am primit invitaţia, invitaţia telefonică de a mă prezenta peste câteva zile la Bucureşti, am tresărit. Am tresărit puternic. Aşteptam demult acestă invitaţie. Aşteptam de mult timp. Ştiam că cineva va găsi dosarul meu, dosarul meu de „securitate” şi mă va convoca, într-un fel, la sediul principal. Nu, nu pentru a fi gratulat cu ceva anume. Nu ! Nici măcar aşa, să zicem, pentru o recunoaştere a tot ce a reprezentat destinul meu mizerabil, al meu şi al altor câteva milioane de nenorociţi care am trecut, urmăriţi de umbrele noastre,  fiecare cu umbra lui, prin iadul cenuşiu al comunismului românesc. Nu ! Ci doar, pur şi simplu, pentru a mi se prezenta dosarul. Dosarul, sau dosarele. Asta deoarece unii mai avem dosare. Dosare speciale. Unii dintre noi, cetăţeni ai acestei ţări, mai avem dosare, dosare de securitate. Unii dintre noi, mai trăim în umbra acestor dosare. Fiecare cu umbra lui, fiecare cu dosarul lui. Fiecare cu dosarele sale. Unele mai subţiri, altele mai voluminoase, fiecare cu dosarul lui nenorocit. Dosarul care te urmăreşte pretutindeni. Te urmăreşte pretutindeni, ca o umbră. Dosarul acesta, nu cuvântă prin grai viu. Dosarele acestea nu vorbesc prin cuvânt rostit. Nici nu au nevoie de aşa ceva. Ele au venin. Un venin special. Un venin care ucide. Dosarele tac. Tac cum tac şi  umbrele. Tac, tac. Tac acolo, ascunse în seifurile secretoase ale securităţii. Tac şi ucid. Umbre ucigaşe. Umbre care ucid în tăcere. Aşa cum am zis, astăzi vreau să vă spun ceva despre ele. Despre tăcerea acestor umbre. Despre tăcerea umbrelor care ne-au însoţit o viaţă. O viaţă şi o lume. O viaţă, o lume şi o epocă. Epoca de aur.  Epoca de aur şi tăcerea umbrelor. Cine îşi mai aminteşte astăzi ? Suntem, din ce în ce mai puţini. Din ce în ce mai slabi, mai bătrâni. Ne stingem obosiţi, bolnavi, neînţeleşi şi inutili, ne stingem în tăcere. Ne stingem în tăcerea propriilor noastre umbre. România, Europa, Asia şi America. Mileniul trei şi altele.Băncile, băncile şi marile corporaţii, nevoile globele ale omenirii, încălzirea globală şi noi. Toate ne apasă, toate ne privesc numai pe noi, toate ne sting. Pe noi, numai pe noi De ce ? Restul e liber. Restul o duce ca înainte într-o veselie. Aici, în ţara asta, nu s-a schimbat nimic. Nimeni nu recunoaşte nimic. Dacă ar trebui să recunoască un lucru, ar trebui să le recunoască pe toate. Aceiaşi oameni, aceiaşi lume. Lumea lor, ţara lor. Noi doar trăim în ea. La fel ca în trecut, noi cei care avem dosare, dosare de securitate, dosare-umbre. Încet, încet ne singem Ne singem ca nişte lumânări. Ne stingem în lumea lor cenuşie.  Ne stingem într-o lume de haos şi dezordine. Ne stingem în ciudă şi venin. Doamne, nu ne uita, nu ne uita Doammnne aici în această lume. Ai grijă de noi. Ai grijă de noi şi de duşmanii noştri ! 

(23)

Restituiri: cărţi ale autorului Florin Paraschiv

DSCF9600

(71)

Eminescu- Maiorescu Imperceptibila Junime, autor Florin Paraschiv, 2015

Imperceptibila Junime, autor Florin Paraschiv, 2015



Enlarge this document in a new window
Digital Publishing with YUDU

(102)

Violenţa de stat- Cap I, fragment din volumul ” Viaţa Cotidiană în Imperiul Roşu, 1917-1945”, autor FLORIN PARASCHIV

                                      

   Violenţa de stat

 

Într-un moment de apogeu al Terorii sovietice, mintea drept-gânditoare a unei yesmene e străbătută insistent de un fulger murdar: unde se ascund, cum se maschează de atâţia ani milioanele de indivizi care datorită vechii lor situaţii sociale, educaţiei şi psihicului nu pot accepta Puterea Sovietică?  Sigur că aceşti cameleoni s-au  înarmat cu toate rafinamentele făţărniciei…

Cică lucrurile au stat mereu astfel, încă dinainte de ţari, teroarea naşte teroare, aşa se conduce statul, ce-i cu asta? Treaba merge. E modernă Rusia din “Belle Epoque”? Un renumit călău al ghilotinei din Paris e solicitat pentru consultaţii de specialitate, nu numai de despoţi asiatici, ci şi de mari duci din Sankt-Petersburg, de altfel colecţionari de gingaşe şi elegante maşini ucigaşe! Măcar călăul îşi mărturisea deschis atracţia “pentru justiţie şi pentru frumuseţea mecanismului”.

Grandoarea violenţei naziste n-a dus la succes, pe când  sovietizarea da: e nevoie de un trecut terorist, nici vorbă, dar şi de un spaţiu geografic larg, propice pentru un sistem concentraţionar, cum e nevoie de o putere structurată, în care societate civilă-regim politic- economie-represiune una sunt şi mai cu seamă înrădăcinarea într-o stare de spirit şi în moravuri ce izvorăsc, fără bănuială de maleficiu, din fântâna vremilor. Cine ştie, poate că întreg complexul are o valoare universală…

Generaţia copiilor lui 7 noiembrie se deformează sub apăsarea vocabulei atotcuprinzătoare: “E inevitabil”, încercuirea şi conspiraţia universală vor scuza totul! Iar în rest, Stalin îşi va aminti la momentul potrivit de bogatul articol 58 din Codul Penal sovietic(1926). Şi ce dacă marele poet şi ofiţer veştejea culoarea jandarmerească a represiunii şi delaţiunii: “Şi voi, mundire azurii!”, o să ajungă o onoare pentru tineri să slujească în albastrul vigilent al Sistemului: caschetă/epoleţi/petliţe,  toate de nuanţă celestă, treptat ferite totuşi de privirile poporului recunoscător.

Poeţii Rusiei au avut grijă să strecoare în subconştientul rus imagini prăpăstioase ale violenţei necesare, modelul Petru I: “Cu braţ voinic, cu frâu de fier,? Ai pus Rusia pe picioare”…Generaţiile sovietice vor recita într-o veselie de-alde acestea! Sigur că Stalin are înclinaţie către Ivan cel Groaznic, dar merită şi Petru I un hatâr: “Petruha n-a izbutit să înlăture toate cioturile”, bate şaua Stăpânul…Şi în vremea  ţarismului, clasa de mijloc a Rusiei se pătrundea de cultul lui Petru I, acestui “Dulgher din Saardam” i se închinau versuri patriotice recitate de copii!

În 1923, chiar în Georgia lui Stalin se petrece o  răscoală  naţionalistă. Are loc o crudă represiune  roşie, regiuni întregi sunt devastate şi decimate. Acum se înfiinţează un soi de centru al terorii birocratice. Cinstiţi ţărani georgieni sunt goniţi către toate zările din  căminul lor, averea săracului fiind răpită de “lupii pe linie”. Goniţii rătăcesc prin ţinut, rabdă de foame, dorm prin gări.

Imperiul ce se tot înroşeşte între 1917-1921, cunoaşte şi spectacolul violenţei latente târâte în deriziune: în Kievul dictatorului de paie Skoropadski, garda de “serdiuci”(cazaci?, de fapt lumpen şi pleavă locală) îi cântă la parade “jerpelitului ” hatman un “imn” băşcălios! Totul în prezenţa generalilor germani încă ocupanţi.

Încercând să apere ce se mai putea apăra din prestigiul terfelit al bolşevicilor, Panait Istrati dă să spună că noii titani ai umanităţii n-au câştigat partida bazându-se pe sprijinul cazacilor furioşi, dotaţi cu  lăncii irezistibile şi să-i ferească Dumnezeu pe bolşevici în ziua în care nu se vor mai putea baza decât pe acest tip de mesaj! Şi una din zile a fost hotărâtă de Stalin în 1940,când la festivitatea de aniversare a NKVD de la Bolşoi Teatr, în lojă apar şefi cazaci, în uniforme impunătoare cu epoleţi în aur şi argint. Resuscitarea trecutului ţarist dă frisoane şi un şef bolşevic din vechea gardă (prin minune,rămas în viaţă) îi şopteşte vecinului său:uite, cicatricea asta de pe faţă o am de la săbiile dumnealor…(1)

Adevărat, vai,  că ereditatea violenţei în Rusia a fost asigurată şi simţitor întărită de cazaci.  Turcii numeau kozak, această făptură ciudată şi dură, monitorizând prin termen un soi de “haiduc”, de “aventurier”  îndrăgostit de libertate. Astfel,turcii dădeau seamă, uimiţi, de grupurile de rebeli care hoinăreau prin stepă între Nipru şi Don, ba chiar între Caspica şi Caucaz, doar-doar  vor evita aşezările instituţionalizate…Şi aceasta în veacul XV. Dacă le încalcă oarecine teritoriul, cazacii se organizează rapid în unităţi de luptă şi-l ceartă cu război aprig pe invadator. Un fel de comunităţi paramilitare, să zicem.Cel mai adesea, cazacii îşi păstrează pacea, cultivându-şi fertilele pământuri, crescând vite şi mai cu seamă cai. Sunt călăreţi fabuloşi! Şi nu pregetă în luptă:”Capetele cazacilor sar ca nişte/ Pisici galbene de pe grumaz”(Serghei Esenin)

Ce etnie vor fi având aceşti neîmblânziţi?  De obicei îşi vantează certitudinea originii lor slave, dar unii rânjesc sinistru aluzionând la urme tătare…S-o fi stabilizat adevărul pe la mijloc!? De unde şi neliniştea cazacă, purtându-i pe indivizi pe toată gama manifestărilor omeneşti, de la nobil până la dezgustător. Comunitatea paramilitară obişnuieşte jurământul de onoare: “Cazaci, aţi sărutat crucea, semn sfânt!”

În credinţa lor ortodoxă,cazacii excelează printr-o pietate deloc formală. Îngenuncheaţi adesea, nu numai sub icoane, aceşti oameni straşnici suspină amarnic după mântuirea sufletului lor doldora de vinovăţie, se pocăiesc exemplar. Dar brusc, cu lacrimile neuscate pe obraz, cazacul porneşte galop către o proaspătă ocazie de jaf/viol/crimă/piromanie, cu aplecare specială către victima evreu. Nu seamănă a intelectual această specie frustă, nici când trimite câte o vestită scrisoare simbolică de alean către sultanul turcilor! De atunci să le fi rămas cazacilor din Zaporojie nu numai mândria ofensivă a verbului, dar şi pipăratele “expresii speciale”? Spre deplină victorie întru netrebnicie, vajnicul cazac adoptă viclenia mitocanului şi prostovanului, başca plăcerea de a fi conduşi de câte un hatman cu grumaji de bou şi ochi de şoarece! Şi totuşi, câte un hatman are o splendidă ţinută militară când ţine în mână buzduganul  funcţiei, dar lumea se ciocneşte mai degrabă cu ţâfnosul de subofiţer cazac (uriadnic).  Altfel, între cazaci a scăzut evlavia, a crescut mila, s-a relativizat solidaritatea de castă şi se ivesc destule aspecte prea-omeneşti…Între ei, cazacii pot fi sentimentali, mai ales la chef! Altminteri, “salcie la drum cazacul nu-i/Şi că-n al lunii sac de iarbă/Nu-şi va zvârli degeaba căpăţâna lui”.

Trecem peste utilizarea în profuziune a cazacilor de către ţari ruşi…Octombrie Roşu a putut vedea chiar soviete de soldaţi şi cazaci, dar regimul bolşevic ştie că nu se poate bizui deplin pe acest segment dur, e suficient să citim cu ochii lui Lenin raportul lui Dzerzinsky cum că se expediază de la Groznâi spre Orel, spre a fi internaţi în lagăre de concentrare în noiembrie 1920,400 de cazaci (“bărbaţi şi femei”între 14 şi 17 ani,fără documente!), vinovaţi a fi participat la acţiuni de protest.  Sigur că principiul de clasă fracturează necruţător, de pildă cazacii înstăriţi încep să-i înjunghie pe cei săraci, simpatizanţi captivi ai puterii sovietice, obligându-i să-şi ia lumea în cap! Iar când începe în 1929-1930 deschiaburirea, OGPU îi saltă pe capii de familie din căzăcime, majoritatea foşti luptători în armata lui Denikin.Cu toţii sunt împuşcaţi.

Ucrainenii şi ruşii care au vieţuit prin preajma cazacilor au fost taxaţi de “hoholi”, aşadar străini,  care observă fără ranchiună ireversibilă că acest semen cazac e un om îndrăzneţ, înarmat şi umblând călare.Firesc, în zona lor numai cazacii stăpânesc pământul şi aleg hatmanii. Dar într-o bună zi, vor cere şi “hoholii” aceleaşi drepturi, ca aceşti cazaci, veşnic pregătiţi de “luptă şi furt”(Esenin)…

În războiul civil, cazacii participă în ambele tabere, nici n-ai şti în care le stă mai bine. Se întâmplă să treacă aceşti cazaci de la unii la alţii, de exemplu de la Armata Roşie la inamic şi atunci “roşii” descoperă în faţa lor trădătorii, ca “un zid funerar” alcătuit din tunici negre şi feţe palide, aliniaţi în careu şi cu sabia scoasă, sub conducerea unui esaul cazac cu barbă impunătoare. Prea s-au obişnuit aceşti cazaci să poarte arme, iar ţara Donului să semene unui butoi cu praf de puşcă! Aşa că în conflictul zonal, adepţii bolşevismului vor purta la propriu urma pe corp a “ghiarelor căzăceşti”. Nu singurul stigmat al războiului civil…

FLORIN PARASCHIV, Viaţa Cotidiană în Imperiul Roşu, 1917-1945,

Editura Transilvania, 2015, Cap I, Fragment

 

(147)

O nouă carte în Colecția print Cititor de Proză, Editura Transilvania: Viața cotidiană în Imperiul Roșu, autor Florin Paraschiv

 

link: http://online.pubhtml5.com/paxb/qbjq/

cod imagine: http://online.pubhtml5.com/paxb/qbjq/files/extfile/QRURL.png

(121)

În memoria tânărului GANEA NICOLAE OVIDIU, arestat (1966.11.05.) la vârsta de 20 ani de…

În memoria tânărului  GANEA NICOLAE OVIDIU,

arestat (1966.11.05.) la vârsta de 20 ani de Miliţia din Baia Mare şi predat familiei mort peste 5 zile la Turnu Severin de către Miliţia şi Procuratura locală.

Text, muzică, interpretare şi recital de MIHAI GANEA

http://frecventa.falezedepiatra.net/

(131)

Dublă lansare – Eveniment organizat de Centrul de excelenţă Baia Mare

Lansarea cărţii ” REFLEXII AMARE” , autor: Mihail Robu

Programul, RESTITUIRI VALORI MARAMUREŞENE, Centrul de excelenţă “Porţile Nordului” Baia Mare, Maramureş, România
Lansarea CD-ului, “Io’s fată di pă Mara” Voichiţa Şerban
CENTRUL DE EXECELENŢĂ ÎN PROMOVAREA CREATIVITĂŢII ROMÂNEŞTI, BAIA MARE”PORŢILE NORDULUI”, în colaborare cu BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ”PETRE DULFU” Baia Mare, Maramureş, ROMÂNIA
Un film de Mihai Ganea
28.09.2013

(223)

Prezentarea cărţii REFLEXII AMARE La Ulmeni, Maramureş

(158)

Restituiri Valori Maramureşene: VASILE GRIGORE LATIŞ, filozof, mentor, poet

(140)